Eveniment

O premiera stiintifica

 

In perioada 16-19 iunie a.c., la Sala Palatului din Bucuresti, ca urmare a initiativei revistei „Psihologia azi“, care si-a asumat – in colaborare cu Departamentul de Psihologie al Academiei Romane si Ministerul Educatiei si Cercetarii –, cu responsabilitate si profesionalism, dificilul rol de organizator, s-a desfasurat primul Salon National de Psihologie din Romania.

 

Cu ocazia deschiderii salonului, au luat cuvantul academicianul Constantin Balaceanu-Stolnici, Grigore Nicola, seful Departamentului de Psihologie al Institutului de Filosofie si Psihologie al Academiei Romane, Paloma Petrescu, secretar de stat in Ministerul Educatiei si Cercetarii, si psihologul Ion Stefan, membru in Consiliul Director al Asociatiei Psihologilor din Romania. Toti au salutat initiativa revistei „Psihologia azi“ de a organiza o astfel de manifestare stiintifica, apreciind acest eveniment ca un cadru foarte potrivit pentru promovarea ultimelor noutati din domeniul psihologiei, pentru realizarea unui schimb de experienta fructuos intre specialisti si, nu in ultimul rand, ca o buna oportunitate de a populariza psihologia, disciplina importanta a vietii sociale, stiintifice si academice actuale.

Salonul a reunit, intr-o atmosfera stiintifica, specialisti in psihoterapie, consiliere psihologica, testari si evaluari psihologice, publicitate, educatie, medicina, dezvoltare si formare personala, autocunoastere, resurse umane, publicistica, jurnalism si, nu in ultimul rand, iubitori de psihologie sau, pur si simplu, vizitatori curiosi care s-au adunat in numar mare la Sala Palatului pe toata durata evenimentului.

In cadrul Salonului, au avut standuri de prezentare cele mai importante facultati de profil si universitati din tara, firme de consultanta si consiliere, asociatii de psihologie, clinici medicale, societati stiintifice, fundatii, centre de testare si evaluare psihologica si edituri care au in portofoliu carti cu tematica psihologica.

Standul Ministerului Apararii Nationale, organizat de Sectia de Psihologie a Statului Major General si bine dotat cu pliante, postere, carti si reviste de specialitate, filme, prezentari pe calculator, a oferit numerosilor vizitatori, prin intermediul specialistilor, informatii competente despre activitatile bogate si complexe din domeniul psihologiei care se desfasoara in armata, raspunsuri la intrebarile celor care s-au aratat interesati de cunoasterea mediului militar romanesc si a oferit cu generozitate materiale de promovare si popularizare a domeniului psihologiei militare si armatei romane.

Pe toata durata salonului, au functionat centre de testari psihologice, de consiliere psihologica, de explorare a viselor, de evaluare si art-terapie pentru copii, precum si o bursa a locurilor de munca pentru psihologi. Participantii au avut posibilitatea, astfel, sa-si evalueze aptitudinile si personalitatea, sa beneficieze de consiliere psihologica gratuita, sa gaseasca explicatii la diverse vise pe care le-au experimentat sau sa descopere prin joc si arta talentele latente si cu potential mare de dezvoltare ale copiilor.

In fiecare zi a salonului s-au desfasurat prezentari stiintifice, workshop-uri, demonstratii si jocuri interactive, testari si evaluari psihologice, lansari de carte care au facut deliciul specialistilor si au incantat asistenta.

Punctele de maxim interes de pe agenda primei zile a salonului le-au constituit decernarea premiilor de excelenta pentru contributii la promovarea si dezvoltarea psihologiei, a burselor de cercetare oferite de revista „Psihologia azi“ si lansarea Catalogului de teste si instrumente psihologice.

La sectiunea Contributii in promovarea si dezvoltarea domeniului psihologiei prin reviste de popularizare, Spirit militar modern a fost recompensata cu un premiu de excelenta care, in opinia competentului juriu de specialisti si a organizatorilor, reprezinta o recunoastere a eforturilor pe care revista noastra le face pentru popularizarea si dezvoltarea domeniului psihologiei, in general, si al psihologiei militare, in special.

Ecourile pe care le-a provocat si numarul mare de vizitatori care i-au trecut pragul ne indreptatesc sa apreciem ca Salonul National de Psihologie, prima editie, a fost un succes si va avea, in opinia noastra, la editiile care vor urma, un impact si o popularitate cel putin la fel de mare ca cea din acest an.

Felicitari organizatorilor si participantilor care au reusit sa deschida o noua poarta spre promovarea si dezvoltarea mai eficienta a domeniului psihologiei pe care cu totii ni-l dorim cat mai bine reprezentat in societatea romaneasca actuala.

 

Capitan Marian Predoaica

 

Conventia Nationala a Colegiului Psihologilor din Romania

 

Dupa constituirea ca persoana juridica in anul 2000 si aparitia Legii 213/2004 privind exercitarea profe­siei de psiholog cu drept de libera practica – rezultat al coeziunii, competentei si efortului deosebit depus de catre membrii Consiliului Director al Asociatiei Psihologilor din Romania (APSIRO) –, unul dintre cele mai importante repere din viata Asociatiei Psihologilor din Romania, Conventia Nationala a Colegiului Psihologilor, s-a desfa­surat in ziua de 8 aprilie 2005, in Aula Mare a Universitatii Bucuresti.

 

Cu ocazia acestui eveniment, s-au ales din randul candidatilor propusi de cele 23 de filiale ale asociatiei – care au reusit sa reuneasca in componenta lor cel putin 50 de membri cu drepturi depline ai APSIRO –, pentru o perioada de patru ani, conducerea centrala si conducerile celor sase comisii de specialitate ale Colegiului Psihologilor din Romania.

Tot in cadrul Conventiei, la care au participat 236 de membri cu drept de vot, s-au aprobat Regulamentul de organizare si functionare interna, Codul deontologic al profesiei de psiholog cu drept de libera practica, Codul de procedura disciplinara si Normele de avizare a metodelor si tehnicilor de evaluare si asistenta psihologica. Aceste documente urmeaza sa fie supuse aprobarii Parlamentului in termen de 60 de zile, conform Legii 213/2004, si, dupa aprobare, pe baza unei Hotarari de Guvern, se vor pune in aplicare.

Alte puncte importante aflate pe ordinea de zi a Conventiei au fost desarcinarea Comitetului Director Provizoriu al Colegiului Psihologilor – ales in data de 8 octombrie 2004 –, alegerea presedintelui Colegiului, a membrilor comisiilor de specialitate si a echipelor de conducere ale acestor comisii, formate din presedinte, vicepresedinte si secretar.

Cu un numar de 184 voturi, presedinte al Colegiului Psihologilor din Romania a fost ales prof. univ. dr. Nicolae Mitrofan.

Comisiile de specialitate au desemnat, prin vot, pe cei care le vor conduce activitatea, dupa cum urmeaza: * Comisia de psihologie clinica si psiho­terapie, formata din 17 membri, va fi condusa de prof. univ. dr. Mihaela Minulescu, presedinte, conf. univ. dr. Ioan Dafinoiu, vicepresedinte, si conf. univ. dr. Daniel David, secretar; * Comisia de psiho­logia muncii, transporturilor si serviciilor, formata din noua membri, va fi condusa de conf. univ. dr. Mihai Anitei, presedinte, lect. dr. Adrian Tanacli, vicepresedinte, psh. pr. Daniela Hiera, secretar; * Comisia de psihologie educationala, consiliere scolara si vocationala, formata din noua membri, va fi condusa de prof. univ. dr. Elena Bonchis, presedinte, conf. univ. dr. Adrian Opre, vicepresedinte, psh. Elena Anghel, secretar; *  Comisia de psiho­logie pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala, formata din noua membri, va fi condusa de dr. psh. Edmond-Constantin Cracsner, presedinte, dr. psh. Ion Duvac, vicepresedinte, psh. Darius Turc, secretar; * Comisia de metodologie, formata din noua membri, va fi condusa de conf. univ. dr. Aurel Stan, presedinte, prof. univ. dr. Mielu Zlate, vicepresedinte, psh. Alin Florin Sava, secretar; * Comisia de deonto­logie si disciplina, formata din noua membri, va fi condusa de prof. univ. dr. Mircea Miclea, presedinte, conf. univ. dr. Corneliu Havarneanu, vicepresedinte, psh. Ovidiu Pop, secretar.

Presedintele ales al Colegiului Psihologilor din Romania, prof. univ. dr. Nicolae Mitrofan, a solicitat Conventiei acordul ca, pana cand se va intruni noul Consiliu Director al Colegiului, ori de cate ori este nevoie, conducerea operativa a acestuia sa se intruneasca – conform articolului 40 din Legea 213/2004 – in vederea pregatirii si trimiterii la timp la Parlament a documentelor care vor sta la baza emiterii hotararii de guvern, precum si pentru stabilirea structurii de personal, sursei si circulatiei fondului financiar necesare functionarii Colegiului. Pentru desfasurarea optima a activitatii, s-a mai propus contractarea unei firme care sa realizeze un studiu specific de fezabilitate financiara. Toate aceste propuneri au fost aprobate prin votul participantilor.

Ne exprimam speranta ca membrii conducerii centrale si ai comisiilor de specialitate vor lucra cu acelasi sarg, spor si competenta profesionala de care a dat dovada Consiliul Director al APSIRO. Le uram tuturor mult succes, asteaptam vesti bune despre activitatea pe care o vor desfasura si multe initiative constructive in sprijinul tuturor psihologilor.

 

ION STEFAN

 

Psihologia militara la standarde NATO

 

Sub egida Sectiei de Psihologie a Statului Major General, la inceputul lunii iunie a acestui an, s-a desfasurat cea de-a doua editie a Simpozionului National de Psihologie Militara Aplicata, „Psihomil II“, avand ca tema Psihologia militara la standarde NATO.

 

Simpozionul a fost organizat pe trei sectiuni in care au fost prezentate lucrari pe teme de selectie psihologica, psihologia organizatiei militare si asistenta psihologica aplicata in mediul militar.

Pe parcursul discutiilor din cadrul seminarului, au fost abordate teme interesante diverse ca, spre exemplu, perceptia societatii civile asupra actului de selectie, manipularea si razboiul psihologic, stilul de conducere, distanta fata de putere, caracteristicile psihologice ale unor categorii speciale de militari.

Intr-o maniera profesionista si eleganta, au fost scoase in evidenta probleme legate de validitatea instrumentelor folosite de diferiti autori de studii si lucrari de specialitate, subliniindu-se deserviciile mari pe care folosirea abuziva si lipsita de fundamentare stiintifica a testelor psihologice le pot aduce domeniului psihologiei.

S-au pus intrebari, s-au dat raspunsuri, s-a polemizat cu eficienta si au fost trase concluzii care au permis tuturor celor prezenti intelegerea unor realitati psihologice complexe din armata noastra si au scos la iveala solutii interesante pentru optimizarea activitatii din sistemul militar si imbunatatirea modului de actiune al specialistilor in psihologie din acest sistem.

Simpozionul s-a dovedit o buna oportunitate pentru discutii creative, deschise, intense, bine argumentate, care au contribuit semnificativ la strangerea si consolidarea legaturilor profesionale si umane intre psihologii participanti la eveniment.

La a doua sa editie, Simpozionul National de Psihologie Militara Aplicata „Psihomil II“ a reusit, din nou, sa sustina si sa promoveze cu eficienta, in constiinta celor prezenti si a celor care se vor apleca pe viitor asupra lucrarilor prezentate in cadrul simpozionului, dezvoltarea psihologiei militare ca stiinta si profesie.

Un alt mare merit al acestei reuniuni de inalta tinuta profesionala este acela de a fi promovat si stimulat cercetarea stiintifica si aplicativa in domeniu.

Numarul de participanti, sensibil crescut in comparatie cu prima editie, demonstreaza preocuparea psihologilor militari pentru imbogatirea permanenta a cunostintelor proprii si pentru practicarea psihologiei intr-un mod riguros, stiintific, in scopul unei evolutii profesionale motivante, aducatoare de beneficii spirituale personale si de avantaje pe plan organizational institutiei militare.

 

Locotenent FLORIN MANEA

 

Educatia mileniului III  sub lupa psihologilor

 

In zilele de 26 si 27 mai 2005, in statiunea Baile Felix, judetul Bihor, a avut loc Sesiunea Anuala de Comunicari Stiintifice cu participare internationala a Departamentului pentru Pregatirea si Perfectionarea Personalului Didactic al Universitatii din Oradea, avand ca tema „Limbajul de lemn si educatia mileniului III”.

 

La eveniment au participat 126 de cercetatori stiintifici,  cadre didactice, doctoranzi, masteranzi, studenti si specialisti-practicieni din domeniul stiintelor socioumane din 12 centre universitare romanesti, Alba-Iulia, Arad, Brasov, Bucuresti, Cluj-Napoca, Constanta, Galati, Iasi, Oradea, Ploiesti, Targoviste, Timisoara si trei straine, Anglia, Belgia si Suedia, precum si trei specialisti din cadrul Ministerului Educatiei si Cercetarii, E. Georgescu, L. Satalan si M. Niculescu.

In cele opt sectiuni ale sesiunii – Psihologia educatiei, Pedagogie, Psihopedagogie speciala, Educatie pentru sanatate, Educatie pentru integrare europeana, Management educational, Educatie tehnologica, Studenti –, dupa selectia preliminara realizata de juriu, au fost admise pentru prezentare 96 de comunicari stiintifice dintre cele mai interesante care, multumita nivelului stiintific inalt si valorii practice deosebite prin care s-au remarcat in fata audientei, vor fi reunite intr-o carte publicata sub egida Editurii Universitatii din Oradea.

 

ION STEFAN

 

Armata si provocarile organizationale ale prezentului

 

Conferinta sustinuta de sociologul militar american prof. dr. Charles Moskos, in aprilie 2005, la Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala din Bucuresti, cu ocazia vizitei efectuate in Romania la invitatia facuta de Universitatea Bucuresti, prin intermediul Masterului de Studii de Securitate.

 

Charles Moskos este profesor de sociologie la Universitatea Northwestern (Illinois, SUA) unde preda sociologie militara, socio­logie generala, studii greco-americane. Este autorul a peste 20 de carti si capitole in monografii. Dintre cele mai importante carti aparute sub semnatura sa amintim: A Call to Civic Service, The New Conscientious Objection, The Military. More Than Just a Job?, Peace Soldiers – The Sociology of UN Military Force, The Postmodern Military: Armed Forces After the Cold War. A semnat numeroase articole stiintifice in publicatii de prestigiu ca: New Republic, Atlantic Monthly, Foreign Affairs, Wall Street Journal, Washington Post si New York Times. A insotit trupele americane in toate marile campanii de la Razboiul din Vietnam pana astazi si a consiliat, in diferite situatii, presedintii Bill Clinton si George Bush. A condus, intre 1987 si 1999, Seminarul Interuniversitar „Fortele armate si societatea“, seminar devenit astazi forumul sociologilor militari din intreaga lume. Cu ocazia vizitei in Romania, i s-a publicat prima traducere de autor in limba romana, o selectie de texte din alte lucrari ale sale, reunite in volumul Armata, mai mult decat o ocupatie? (traducere de Emil Suciu, Bucuresti, Editura Ziua, 2005). In ianuarie 2003, Charles Moskos a acordat un interviu revistei „Spirit militar modern“ (nr. 1/2003), intitulat „Sociologii ar trebui vazuti ca prieteni ai sistemului militar“.

 

Ceea ce mi-am propus in aceasta conferinta este sa analizez, prin prisma lucrarilor clasice de sociologie militara si a unor volume recent publicate, trecerea de la serviciul militar obligatoriu la voluntariat si sa punctez principalele tendinte ale evolutiei organizatiei militare.

Prima carte la care voi face referire este scrisa de un autor care si-a inceput cariera in Al Doilea Razboi Mondial, Samuel Stouffer. El a publicat o lucrare, sponsorizata de Ministerul Apararii, intitulata Soldatul american (The American Soldier), un volum de studii de sociologie militara in Al Doilea Razboi Mondial. Lucrarea se baza pe interviuri si studii facute pe mii de soldati americani. Una dintre cele mai interesante descoperiri ale lui Samuel Stouffer a fost ca cei mai multi dintre militari nu luptau pentru o ideologie,  ci pentru camarazii lor.

La sfarsitul anului 1943, nu mai exista posibilitatea de a te inscrie ca voluntar in Armata SUA. Singurul mod in care puteai face parte din armata era sa fii recrutat. De ce? Pentru ca prea multi barbati doreau sa se inroleze in Aviatie sau in Marina, pentru a nu fi direct implicati in luptele terestre. Prin urmare, s-a trecut la recrutare, pentru ca armata sa aiba suficienti militari pe care sa-i foloseasca acolo unde dorea, inclusiv in luptele terestre.

Alti doi sociologi importanti din perioada celui de Al Doilea Razboi Mondial la care doresc sa ma refer sunt Edward Shils si Morris Janowitz. Morris Janowitz, mentorul meu, a fost soldat in timpul acestui razboi si, pentru ca era evreu din Germania si vorbea bine limba germana, a fost folosit la intervie­varea prizonierilor germani. De aceea, cei doi sociologi au reusit sa faca studii pe militarii germani si au constatat acelasi lucru pe care il aflase si Stouffer: soldatii germani luptau pentru camarazii lor, nu pentru o ideologie.

Alta descoperire interesanta a sociologilor este legata de eroziunea suferita de sentimentul de camaraderie dintre militari in timpul Razboiului din Vietnam. In acest razboi, militarii americani erau mentinuti pe front, de obicei,  pe o perioada de 12 luni, dupa care, daca nu mureau, erau trimisi inapoi in Statele Unite. Astfel, a aparut in randurile militarilor o stare de spirit care ar putea fi numita short timers fever (febra celor care mai au putin timp): dupa ce militarii petreceau 10-11 luni pe front, nu mai vroiau sa participe la misiuni de lupta, pentru ca desi era foarte rau sa fii impuscat in prima luna de serviciu, era si mai rau sa fii impuscat cu o luna inainte de a fi repatriat. Acest fapt intareste constatarile lui Shils si ale lui Janowitz legate de faptul ca militarii luptau pentru camarazii lor, cu care petreceau mult timp pe front, mai degraba decat pentru o anumita ideologie.

Alte studii si teorii importante despre mediul militar ii apartin lui Samuel Huntington. Asa sunt, de exemplu, teoriile referitoare la relatiile civili-militari enuntate in lucrarea Soldatul si Statul. Teoria si politica relatiilor civili-militari. (The Soldier and The State. The Theory and Politics of Civil-Military, publicata in 1957. Din perspectiva relatiilor civili-militari, Huntington arata ca o garantie buna a pastrarii loialitatii militarilor fata de conducerea politica democratica este ca ei sa fie cat mai profesionisti si sa indeplineasca urmatoarele atributii: sa fie experti in ceea ce fac, adica sa aiba o foarte buna pregatire academica si militara; sa fie buni executanti ai ordinelor primite de la conducerea civila, chiar daca nu sunt de acord cu acestea; si, nu in ultimul rand, sa aiba un puternic sentiment de apartenenta la casta militara, de delimitare clara, specifica fata de lumea de afara (sentiment denumit de Huntington eco–corporateness). Este vorba despre aceeasi identificare cu breasla din care faci parte, asa cum se intampla si in alte profesii (doctori, avocati, profesori etc).

De fapt, ceea ce a vrut sa spuna Huntington a fost ca cele doua conduceri, militara si civila, nu trebuie sa se suprapuna. Cu toate acestea, este interesant de observat ca, dupa cel de Al Doilea Razboi Mondial, Statele Unite l-au ales presedinte pe Dwight Eisenhower, general si mare comandant in Europa, apoi l-au numit secretar de stat pe George C. Marshall, un alt mare general, principalul responsabil de planul de refacere a Europei, lansat in 1947, care ii poarta numele.

Dincolo de aceste exemple, Huntington este de parere ca militarii nu ar trebui sa se amestece in treburile politice.  Pana acum cativa ani, multi ofiteri americani nici macar nu mergeau la vot, pentru a evita astfel implicarea in dezbaterile si treburile politice, pentru a fi neutri din punct de vedere politic.

Morris Janowitz a scris o carte, intitulata Soldatul Profesionist (The Professional Soldier. A Social and Political Portrait), care a aparut cam in aceeasi perioada cu cea a lui Huntington (1960 n.r.). In aceasta lucrare, el imparte ofiterii in trei categorii: ofiterul eroic (heroic officer), ofiterul manager (managerial officer) si ofiterul tehnician (technical officer). Ofiterul eroic este tipul de ofiter care ii conduce pe militari in lupta. In aceasta categorie se incadreaza, de exemplu, generalul american George Patton sau feldmaresalul german Erwin Rommel, care si-au construit reputatia de mari comandanti pe campul de lupta. Ofiterul manager este ofiterul capabil sa conduca organizatii mari, dar care nu este foarte potrivit rolului de erou in lupta. Eisenhower, de pilda, se potriveste bine acestui model, pentru ca a fost un foarte bun manager, dar nu s-a remarcat ca erou pe campul de lupta. Ofiterul tehnician este acel ofiter care are aptitudini si se pricepe foarte bine la stiinta, inginerie, tehnica. Exemplul la care s-a gandit Janowitz era amiralul american Hyman G. Rickover, care a fost implicat in proiectarea si realizarea submarinului atomic. Asadar, spre deosebire de Huntington, care nu facea diferentieri intre ofiteri, Janowitz a impartit grupul ofiterilor in cele trei categorii distincte.

Toate cele trei tipuri se regasesc si astazi in armata dar, in opinia lui Janowitz, ofiterii de tip manager si tehnic vor deveni mai importanti in viitor, desi toate cele trei tipuri vor continua sa coexiste. Ceea ce inseamna ca, in pofida teoriei lui Huntington, vor exista din ce in ce mai multe suprapuneri intre liderii civili si liderii militari, pentru ca daca esti tehnician sau manager ai mai multe valente, aptitudini si inclinatii atat pentru domeniul civil, cit si pentru cel militar.

Janowitz a introdus un alt concept, care este relevant si pentru Romania: constabulary, ceea ce presupune o forta politieneasca, organizata pe baze militare, dar distincta de fortele armate regulate. Prin acest concept, Janowitz arata ca, in viitor, rolul fortelor armate nu va mai fi acela de a purta diverse razboaie, ci de a desfasura actiuni asemanatoare cu cele ale politiei, numite, astazi, peacekeeping, pe care militarii romani le-au desfasurat in diverse locuri pe glob: in Balcani, Angola, Somalia etc. In literatura americana de specialitate se mai foloseste un termen: operations other then war (operatii altele decat razboiul), care inseamna acelasi lucru ca si peacekeeping, actiuni de mentinere a pacii.

Introducerea acestui concept aduce cu sine o alta consecinta importanta. In viitor, ofiterii cu aptitudini in domeniul limbilor straine si cu bune cunostinte despre anumite popoare, zone sau locuri de pe glob vor fi mai importanti decat, de exemplu, ofiterii cu aptitudini tehnice.

Teoretic, pentru a desfasura actiuni de peacekeeping  trebuie sa fii in masura sa vorbesti limba populatiei din zona unde au loc astfel de actiuni. In cazul trupelor americane care au fost in Somalia, s-au folosit pe post de translatori somalezi care studiasera sau isi faceau studiile in Statele Unite. Acesti somalezi au fost incantati sa joace rolul de translatori pentru ca erau bine platiti, cunosteau cultura americana si vorbeau foarte bine limba somaleza.

In Irak, situatia este cu totul alta. In primul rand, Statele Unite nu pregatesc foarte multi studenti irakieni. De asemenea, translatorii trebuie sa fie de incredere si sa constien­tizeze faptul ca ar putea foarte usor sa moara. Mai mult, membrii familiilor lor, care locuiesc in Irak, ar fi expusi la represalii dure, dramatice.

SUA au infiintat Defense Language Institute (Institutul de Limbi Straine al Apararii), care ii invata pe militarii americani, pe parcursul unui an, sa vorbeasca diverse limbi straine, inclusiv araba. Dar credeti ca un american poate fi capabil sa invete bine limba araba intr-un singur an, in scoala? Putin probabil. Ca sa inveti bine araba trebuie, dupa terminarea cursurilor de limba straina, sa locuiesti un an sau mai mult intr-o tara unde se vorbeste limba araba.

O alta problema este lupta propriu-zisa. Am amintit de studiile facute in anii celui de Al Doilea Razboi Mondial care aratau ca militarii luptau pentru camarazii lor si nu pentru o anumita ideologie. Cercetarile facute de mine in Vietnam, pe parcursul a doua veri, in perioada in care activam acolo ca reporter, precum si cele desfasurate, mai recent, in Irak au aratat ca, intr-adevar, camarazii sunt importanti, dar este foarte important ca militarii sa lupte pentru ceva in care cred cu adevarat si nu doar pentru o cauza anume.

Este interesant ca, in Vietnam, multi militari luptau pentru ceva ce credeau ei ca va salva America. Este vorba despre asa-numita teorie a dominoului. Adica, daca Vietnamul ar fi fost pierdut, ar fi urmat Thailanda, Malaysia, Australia si, in final, SUA. Asadar, ei luptau, de fapt, pentru apararea Statelor Unite, dar, desigur, si pentru camarazii lor.

In Irak, principalul motiv pentru care militarii luptau era, pe langa apararea camarazilor, invingerea terorismului. Statele Unite puteau fi cumva indreptatite sa atace Irakul pentru evenimentele petrecute la 11 septembrie 2001, desi nu exista nici o legatura intre respectivele evenimente si Saddam Hussein.  Pregatirea ideologica a militarilor americani le oferea aceasta justificare a actiunilor pe care ei le desfasurau in Irak. De altfel, tacticile si metodele pe care militarii trebuiau sa le foloseasca aveau specific antiterorist, ceea ce facea mai usoara acreditarea ideii ca luptau impotriva teroristilor. Sintagma actuala, foarte des folosita in SUA, care ne poate ajuta sa intelegem mai bine raspandirea motivului despre care vorbeam este razboiul global impotriva terorismului. De asemenea, multi militari americani considerau ca lupta pentru un Irak mai bun, pentru a face din aceasta tara una mai buna. Motivul luptei pentru camarazi a ramas in continuare puternic, dar trebuie sa tinem seama de alte noi variabile care au aparut, comparativ cu ceea ce declarau militarii americani in cel de Al Doilea Razboi Mondial si in Razboiul din Vietnam.

Ar fi interesant de aflat care sunt adevaratele motive pentru care militarii romani isi desfasoara activitatea in diverse teatre de operatii, care este ideologia pentru care ei merg sa isi faca datoria in afara tarii.

Mai este o comparatie interesanta care poate fi facuta intre Razboiul din Vietnam si cel din Irak. In timpul Razboiului din Vietnam, Statele Unite se intemeiau pe recrutare, in timp ce in Irak nu mai era valabila conscriptia, pentru ca fusese desfiintata in 1973. Cu toate acestea, tipul soldatului care a luptat in Vietnam este similar cu cel care lupta in Irak, recrutat sau profesionist, pentru ca persoanele de nivel inalt si mediu evitau sa se inroleze in armata in timpul Razboiului din Vietnam. Si acum, si atunci se inrolau persoane de conditie sociala mai modesta, nu cea mai modesta, dar, oricum, specifica oraselor mici de provincie si muncitorimii. Cu siguranta, nu vorbim despre persoane cu educatie inalta, conducatori de mari corporatii sau politicieni. Deci poti avea conscriptie, dar vor aparea nedreptati, pentru ca nu se vor inrola propor­tional persoane din toate paturile sociale.

Sa va dau un exemplu. Atunci cand eu am urmat cursurile Universitatii Princeton eram intr-un an de studiu 750 de studenti barbati. Dintre acestia, 450 si-au satisfacut serviciul militar, ceea ce putea fi considerat un procent foarte bun. Anul trecut, Universitatea Princeton a avut 1.100 de absolventi, jumatate fete si jumatate baieti. Numai opt dintre ei si-au satisfacut serviciul militar! Aceasta este diferenta dintre felul in care se facea conscriptia pe vremea mea, cand se recrutau atat tineri din clasele privilegiate, cat si din clasele mai putin privilegiate, si felul cum se face astazi, cand se recruteaza tineri in special din clasele putin privilegiate.

O alta specificitate a conflictelor armate din zilele noastre este cea legata de pericolul la care se expun diversele categorii de militari. In Vietnam, exista o diferenta semnificativa intre militarii care luptau in prima linie si cei care faceau parte din esaloanele de suport: logistice, de transport etc. Primii cadeau in lupta si erau raniti intr-un procent mult mai mare fata de cei din esaloanele de sprijin. Aceasta diferenta nu mai este atat de mare intr-un conflict ca cel din Irak, unde si militarii care fac parte din esaloanele logistice, de transport sau din politia militara pot muri mult mai frecvent loviti de mortiere, dispozitive explozive, grenade sau alte tipuri de arme si proiectile.

S-a mai schimbat ceva in felul in care se duce un razboi astazi. Cand am participat la Razboiul din Vietnam, am vazut pentru prima data in viata magnetofoane (tape recorders). Militarii inregistrau diferite mesaje pe casete si le expediau prin posta la familii pentru a pastra un contact cat mai strans cu cei dragi de acasa. Acum, in Irak, spre deosebire de acele vremuri, totul este digital. Militarii au computere, laptop-uri, camere video, aparate de fotografiat, acces la Internet, beneficiaza de transmisii prin satelit etc. Conform unor sondaje recente, doua treimi din militarii americani dislocati in Irak folosesc Internetul cel putin o data pe saptamana. Este deci o cu totul alta situatie fata de Razboiul din Vietnam. Scandalul de la Inchisoarea Abu Ghraib  a luat nastere si ca urmare a faptului ca militarii au avut posibilitatea sa faca fotografii si sa le trimita acasa.

In general, aceasta prezenta masiva a tehnologiei pe campul de lupta este de mare ajutor pentru mentinerea moralului trupelor. Spun in general, pentru ca mai sunt si situatii in care militarii afla, de exemplu, ca sotia este infidela si moralul are de suferit.

In ceea ce priveste sprijinul popular acordat celor doua razboaie, din Irak si Vietnam, putem vorbi de o alta mare diferenta. In anii Razboiului din Vietnam a avut loc o puternica miscare populara impotriva razboiului, sustinuta in mod deosebit de studenti, care au refuzat in numar mare sa se inroleze pentru a lupta pe front. In cazul conflictului din Irak, sunt multe voci care condamna participarea SUA la acest razboi, dar nu putem vorbi de o miscare de masa, de inchiderea unor universitati in semn de protest etc., asa cum s-a intamplat in cazul Razboiului din Vietnam. In mare parte, protestele studentesti sunt mult mai putine si datorita faptului ca recrutarea se face, dupa cum aratam, din clasele mai putin privilegiate.

O alta situatie este cea legata de faptul ca institutia militara tinde sa isi schimbe caracterul, din unul institutional in unul ocupational. Renumitul sociolog Ervin Goffman a definit conceptul de institutie totala (total institution), care desemneaza o institutie in care oamenii sunt izolati de lumea din afara, cum este cazul manastirilor sau al armatei, spre exemplu.

Intr-o institutie, oamenii tind sa se raporteze unii la altii institutional, pe verticala. Adica, in cazul institutiei militare, de pilda, atat generalii, cat si militarii cu grade mai mici se considera ca apartinand aceleiasi organizatii, desi unii se gasesc pe o treapta ierarhica mai mare, iar ceilalti pe una mai mica. In cazul unei ocupatii din viata civila, cei care o practica se compara intre ei pe orizontala: cine face acelasi tip de munca
intr-o alta companie, cine are aceleasi atributii. Un pilot al KLM si un altul al American Airlines se pot compara foarte usor din perspectiva muncii pe care o fac si a atributiilor pe care le au in companiile lor.

De asemenea, trebuie spus ca cea mai mare parte a salariului si compensatiilor acordate personalului, intr-o institutie, reprezinta un fel de ajutor pentru intretinerea casei si a familiei. In cazul unei ocupatii, nu vorbim de un ajutor pentru intretinere, ci de salariu si bonusuri.

Sa mai spunem cateva cuvinte despre recrutare si armata de voluntari. Cand se trece de la armata prin conscriptie la armata de voluntari se produce, automat, o micsorare a fortelor armate. Conscriptiei ii este caracteristica armata de mari dimensiuni, spre deosebire de armatele de voluntari, care sunt mai mici. Cu toate acestea, Statele Unite au avut probleme cu recrutarea militarilor chiar si inainte de Razboiul din Irak. Iar dupa acest razboi, lucrurile s-au complicat si mai mult. De aceea, acum se dau recompense mult mai mari pentru cei care vin sa se inroleze. De exemplu, unui tanar care ar putea fi recrutat i se ofera, pe langa salariul pe care il va primi ca militar, 50.000 de dolari pentru a-l convinge sa se inroleze in fortele armate. Pentru un militar din fortele speciale, care urmeaza sa-si prelungeasca contractul cu armata, stimulentul material oferit pentru a-si continua cariera militara, dincolo de salariu, este incredibil: 150.000 de dolari!

Britanicii s-au confruntat cu acelasi tip de probleme si au trebuit sa acorde asemenea stimulente materiale pentru militarii din fortele speciale pentru ca altfel riscau ca militarii sa renunte la armata si sa se duca in viata civila unde puteau castiga, uneori, de pana la zece ori mai bine. De asemenea, britanicii au aplicat si solutia de a le permite militarilor sa mearga sa lucreze in viata civila un an, pentru a acumula mari sume de bani, dupa care se intorceau in armata si isi continuau cariera militara.

Probabil ca, in viitor, in SUA se vor acorda recompense din ce in ce mai mari pentru inrolare si, de asemenea, vor scadea mult si standardele pe care vor trebui sa le indeplineasca cei care doresc sa urmeze calea armelor. Acum, pentru a putea activa in armata pe cele mai mici grade, trebuie sa fi absolvit cel putin liceul. Probabil ca acest standard va scadea. Un alt standard care va cobori este cel legat de cazierul judiciar. Astazi, ca sa te poti inrola in armata SUA, trebuie sa ai un cazier judiciar „curat“. In viitor insa este posibil ca si cei care au comis mici infractiuni sa fie acceptati in fortele armate. De asemenea, se va manifesta o mai mare deschidere la recrutare fata de cei care nu sunt americani (asa-numitii non-americans). Ceva de tipul Legiunii Straine, numai ca noi ii vom spune Legiunea Libertatii (Freedom Legion), pentru ca suna mai bine.  

O alta importanta schimbare care va avea loc in armata SUA va fi aceea ca se vor angaja, prin contract, tot mai multe firme civile care sa preia din sarcinile care, odinioara, reveneau militarilor. Intotdeauna am avut civili care desfasurau activitati in armata. In Al Doilea Razboi Mondial, pe navele de lupta ale SUA, lucrau o multime de tehnicieni civili care deserveau diferite masinarii complexe. La fel s-a intamplat si in Razboiul din Vietnam.

In Razboiul din Irak, numarul de firme civile si personalul civil implicati in armata este incomparabil mai mare. Pana acum, am pierdut in Irak peste 200 de americani civili care faceau parte din firme care aveau contracte cu armata. Au mai murit in lupta si 1.200 de militari. In total, au pierit peste 1.500 de oameni, dar au mai fost si morti datorate accidentelor, bolilor etc. Istoric vorbind, aceste cifre sunt foarte mici. In Vietnam, am pierdut aproximativ 47.000 de oameni.

 Cert este ca numarul firmelor care incheie contracte cu armata a crescut exponential. Asta deoarece daca este platita corespunzator pentru serviciile prestate, orice firma este dispusa sa incheie contracte cu institutia militara. De exemplu, West Point-ul, Academia Fortelor Terestre ale SUA, are paza asigurata de civili si nu de militari, asa cum ar fi fost normal odinioara. Este clar ca lucrurile s-au schimbat mult in ultimul timp.

Sa urmarim schema (vezi Figura nr.1) referitoare la evolutia in timp a catorva variabile caracteristice fortelor armate, asa cum le vad eu, in general, din perspectiva sociologica. Am impartit schema pe trei perioade de timp: perioada de dinaintea Razboiului Rece (1900–1945), perioada Razboiului Rece (1945–1990) si perioada de dupa Razboiul Rece (dupa 1990).

a. Perceptia amenintarii

In prima perioada se manifesta cu putere teama fata de o invazie straina. La aceasta s-a adaugat, in timpul Razboiului Rece, teama de izbucnirea unui razboi nuclear. Dupa 1990, amenintarea cea mare a devenit de tip subnational ca, de exemplu, in Sudan, Somalia, Timorul de Est etc. De asemenea, toate conflictele de natura etnica si cele cu implicatii teroriste se incadreaza aici.  

b. Definirea misiunii majore

A fost, la inceput, apararea teritoriului national, mai apoi apararea Aliantei – fie ca vorbim de NATO sau de Tratatul de la Varsovia – si, bineinteles, noile misiuni de mentinere a pacii si actiunile umanitare pe care armata le desfasoara astazi.

c. Structura de forte

S-a trecut, mai intai, de la o armata de masa, formata pe baza de recrutare, la o armata mixta, formata din recruti si din militari profesionisti. Prima tara importanta care a renuntat la conscriptie a fost Anglia, la sfarsitul anilor ’60, poate si pentru ca nu avea o traditie in acest sens. Anglia s-a intemeiat pe conscriptie incepand cu anul 1915. Un numar mare de militari din clasele privilegiate britanice au facut serviciul militar. Atat in Primul, cat si in Al Doilea Razboi Mondial au cazut pe campul de lupta, proportional, membri ai nobilimii si membri ai claselor muncitoare.

S-a trecut apoi la armata in intregime profesionalizata atat in SUA, cat si in Europa de Vest, desi exista tari, precum Finlanda, Turcia, Grecia, care pastreaza inca sistemul conscriptiei.

d. Tipul dominant de militar

Schema pe care o propun se potriveste aici cu teoria lui Janowitz despre care am vorbit. In trecut, se acorda importanta liderului militar combatant, apoi militarului de tip manager sau tehnician  si, dupa 1990, militarului de tip diplomat  sau intelectual (diplomat or scholar). Liderii militari care sunt promovati in functii inalte de conducere fac parte, din ce in ce mai mult, din ultima cate­gorie. Wesley Clark, de pilda, un fost coman­dant in cadrul Aliantei Nord-Atlantice, era cunoscut ca fiind un intelectual, familia­rizat cu invatarea si cunoasterea limbilor straine. Generalul John Abizaid, comandantul USCETCOM (United States Central Command) – structura care se ocupa cu conducerea in principal a fortelor militare americane din Asia – este ingrijorat ca ofiterii americani care cunosc limbi straine nu ajung sa fie promovati in functii importante. Exista si exceptii. Am avut un astfel de ofiter, care a ajuns seful Statului Major General (Chairman of Joint Chief of Staff), generalul John Shalikashvili, originar din Georgia, care vorbea mai multe limbi straine: engleza, poloneza, rusa, germana. Dar astfel de cazuri sunt foarte rare. Oricum, ingrijorarea ramane in ceea ce priveste faptul ca ofiterii nostri sunt prea centrati pe cultura americana, nu au solide cunostinte de limbi straine si nu sunt prea interesati de cultura altor popoare. Sunt semne totusi ca numarul acestora este in crestere.

e. Atitudinea publica fata de armata

Conscriptia de masa determina o atitudine pozitiva a populatiei fata de armata. Israelul ar fi un exemplu de stat care are astazi o armata astfel conceputa. Orice barbat, cu exceptia catorva, care fac parte din anumite grupuri religioase, trebuie sa faca serviciul militar. De asemenea, pentru ca este singurul stat din lume unde se intampla asa ceva, si femeile sunt candidate la conscriptie in Israel. Pentru femei este relativ usor sa evite conscriptia, deoarece, in cazul lor, aceasta este mai mult voluntara, dar pentru barbati este aproape imposibil sa evite recrutarea.

Atitudinea publica fata de armata era, inainte de Razboiul Rece, pozitiva. In timpul Raboiului Rece, aceasta devine ambivalenta, o parte a publicului sprijinind armata, iar alta parte nu. In anii Razboiului din Vietnam, atitudinea publica fata de armata era, in SUA, mai degraba una negativa, in special in mediul universitar.

Acum, in era voluntariatului, atitudinea publica fata de armata a devenit oarecum indiferenta. Oamenii nu mai sunt foarte interesati de armata. Ei sunt pro sau contra, se exprima in sens pozitiv sau negativ. Armata nu prea mai face parte din preocuparile lor.

f. Relatiile cu presa

In perioada celor doua razboaie mondiale, mass-media au fost incorporate in armata, au devenit parte a armatei. Reprezentatii mass-media au primit uniforme si privilegii asemanatoare cu cele ale ofiterilor. Ca urmare, imaginea pe care armata a avut-o in produsele mass-media a fost foarte favorabila. Indiferent ca vorbim despre Wehrmacht, Armata Sovietica, Armata SUA sau despre Armata Angliei, s-au spus numai lucruri frumoase de mass-media. Spre exemplu, in cazul Armatei SUA, presa nu a aratat deloc imagini cu soldati americani morti. Aceste imagini au inceput sa apara in mass-media abia la aproximativ trei ani dupa terminarea razboiului.

In perioada Razboiului Rece, activitatea mass-media a fost monitorizata, urmarindu-se manipularea ei. Un exemplu foarte bun este Razboiul din Vietnam. Relatia dintre armata americana si mass-media poate fi bine descrisa de cuvantul ostilitate. Armata americana vedea mass-media ca fiind un adevarat inamic. In Vietnam, spre exemplu, se tinea in fiecare zi, la ora 1700, in holul unui hotel, o conferinta de presa in care armata comunica diverse informatii jurnalistilor. Mass-media timpului au denumit aceasta conferinta de presa Glumele de la ora 5 (The Five O'clock Follies).

Astazi, mass-media sunt curtate de armata. In cazul armatei americane, s-a ajuns chiar, in Razboiul din Irak, la integrarea reprezentantilor mass-media in anumite unitati luptatoare, pe o perioada de mai multe luni, pentru a le facilita acestora documen­tarea in timpul actiunilor de lupta. Este vorba despre asa-numitii embedded journalists. Ca urmare a acestei actiuni, mass-media au relatat despre actiunile militare intr-un mod pozitiv, de cele mai multe ori pro si nu contra. In concluzie, noua deviza valabila pentru militari este: Fiti draguti cu mass-media!

Inteleg ca, in Romania, mass-media, in general, reflecta pozitiv imaginea militarior aflati in teatrele de operatii.

g. Personalul civil

Despre personalul civil am vorbit mai pe larg la inceputul acestei prelegeri, asa ca voi spune doar ca aceasta categorie de personal a armatei, in trecut neglijata, a ajuns astazi sa reprezinte o componenta importanta a fortelor armate.  

h. Femeia in armata

Femeile, in perioada de dinaintea Razboiului Rece, au fost fie tinute in afara armatei, fie incadrate intr-un corp militar separat. Asa era, de exemplu, in cazul armatei SUA, Corpul Femeilor din Fortele Terestre (Women’s Army Corp).

In perioada Razboiului Rece, cand conscriptia incepuse deja sa intre in declin, femeile au fost doar partial integrate in armata. In SUA, femeile au fost acceptate in programul universitar de incorporare a ofiterilor in 1972 si, in 1976, au fost primite sa urmeze cursurile academiilor militare. Astazi, teoretic, femeile sunt complet integrate in armata. In Olanda, de pilda, femeile sunt acceptate numai in anumite arme si specialitati militare. Nu pot face parte din personalul submarinelor sau al fortelor speciale.

Britanicii au facut un studiu interesant, care a aratat ca daca antrenezi femeile si barbatii la un loc, dupa aceleasi standarde, femeile au o rata de accidentare de noua ori mai mare decat a barbatilor.

Sunt o multime de femei care spun ca este necesar ca ele „sa sparga tavanul de gheata“. Adica, daca vor sa ajunga in functii importante, atunci ele trebuie sa faca parte din trupele combatante.  Nu poti ajunge in functii importante daca faci parte din comparti­­mentul logistic, administrativ etc. Femeile ar trebui, pentru a-si atinge telul, nu „sa rupa tavane de gheata“, ci „sa-si rupa oasele“ si chiar o fac astazi pentru a-si atinge telurile.

In cazul Armatei SUA, infanteria marina separa, deocamdata, pregatirea militara a femeilor de cea a barbatilor, iar armele combatante separa, de asemenea, pregatirea pe sexe. Dar in Fortele Navale, Fortele Aeriene si in armele necombatante ale Fortelor Terestre pregatirea militara a barbatilor este comuna cu cea a femeilor, aplicandu-se, mai mult sau mai putin, aceleasi standarde. Este clar ca directia de viitor este integrarea deplina a femeilor in fortele armate.

i. Partenerul conjugal al milita­rului 

In perioada dinaintea Razboiului Rece, partenerul conjugal al militarului era un element de interes pentru sistemul militar. Daca un proaspat recrut i-ar fi spus superiorului lui ca doreste sa se casato­reasca, el ar fi primit urmatoarea replica: „Daca armata ar fi dorit sa ai o sotie, ti-ar fi distribuit una“. Nu trebuie uitat ca, la acea vreme, abia unul din zece soldati era casatorit.

Lucrurile s-au schimbat in sensul cresterii considerabile a numarului militarilor casatoriti, o data cu aparitia armatelor pe baza de voluntariat. Iata, spre exemplu, in 1998, unul din trei caporali era casatorit.

In cazul armatelor pe baza de voluntariat, procentul militarilor casatoriti este mai mare decat procentul civililor casatoriti de aceeasi varsta. Aceasta realitate a fost astazi acceptata. De aceea, Comandamentul Puscasilor Marini a fost mustrat public atunci cand a propus, in anul 1993, ca toti recrutii sa fie necasatoriti.

Calitatea de membru al institutiei militare a fost extinsa, pentru militarii de cariera, si asupra sotiilor si a familiilor acestora, iar promovarea in ranguri mai inalte putea depinde, intr-o anumita masura, de calitatea prestatiei sotiei in diverse functii si activitati sociale. Aceasta stare de lucruri a fost mai pronuntata in mediile militare americane, comparativ cu cele europene.

Mai tarziu, in perioada moderna, a aparut un curent care a constat in cresterea rezistentei sotiilor de militari fata de participarea la diverse functii sociale militare cerute de cutumele din armata. Aceasta atitudine s-a accentuat pe masura ce a devenit tot mai frecvent ca partenerii conjugali ai militarilor sa aiba serviciu. Datorita sarcinilor de serviciu, din ce in ce mai putini(e) soti/sotii de militari au timpul necesar sau tragerea de inima pentru a se implica in viata sociala din interiorul armatei. Paradoxal este faptul ca, pe masura ce pretentiile de implicare a sotilor/sotiilor in viata sociala militara scad, resentimentele acestora fata de aceste pretentii sunt in crestere.

j. Homosexualii in armata

Statutul homosexualilor si lesbienelor in armata este inca o problema controversata. Totusi tendinta generala care se manifesta astazi este cea de toleranta si acceptare. In vremea armatelor de masa, homosexualii din sistemul militar au fost persecutati si pedepsiti. In timpul razboiului, erau frecvent incarcerati, iar in perioadele de pace erau lasati la vatra prin masuri care ii dezonorau. Cu toate acestea, homosexualii au gasit modalitati de a-si indeplini stagiul militar si de a face parte, pe ascuns, din asociatii clandestine.

In perioada Razboiului Rece, homo­sexualii erau inca indezirabili, dar asprimea pedepselor care li se aplicau s-a diminuat si scoaterea lor din armata se facea prin metode mai putin dezonorante. Homosexualii si lesbienele primeau in mod frecvent scutiri medicale pentru satisfacerea serviciului militar, care erau formulate astfel incat cei ce le citeau sa inteleaga motivul adevarat al lasarii la vatra.

De remarcat este faptul ca, pe masura ce statutul homosexualilor devine tot mai acceptat in societatea civila, se manifesta presiuni diverse de primire a lor in serviciul militar.

Statele Unite se afla pe o pozitie medie in ceea ce priveste toleranta fata de homosexuali si lesbiene, pentru ca Marea Britanie si anumite tari mediteraneene, spre exemplu, sunt mai putin indulgente in aceasta privinta, in timp ce Olanda, Canada sau tarile scandinave au o politica de toleranta ridicata fata de homosexuali si lesbiene.

Pe timpul Administratiei Clinton, dupa o serie de negocieri intre structurile statului, s-a introdus o noua politica in privinta homosexualilor. Este o politica a carei paternitate mi-o asum si care suna astfel: „Don’t ask, don’t tell!“ (Nu intreba, nu raspunde!). Adica, atita vreme cat nu esti intrebat – si pe cale oficiala se evita o asemenea intrebare – nu trebuie sa spui ca esti homosexual. Aceasta politica este un compromis care permite homosexualilor discreti sa ramana in serviciul militar si faciliteaza armatei pastrarea acestora in sistem. Aceasta politica propusa de mine nu a fost nici apreciata, nici respinsa de homosexuali. Ea poate fi privita prin prisma a ceea ce Winston Churchill a spus despre democratie: „Este cea mai proasta forma de guvernamant, dar nu avem alta mai buna“.

La sfarsitul anilor ’90, majoritatea homosexualilor exclusi din serviciul militar a suferit consecintele eliminarii din sistemul militar pentru ca au recunoscut ca sunt homosexuali si nu pentru ca au fost prinsi asupra faptului.

Viitorul va arata daca formula „Don’t ask, don’t tell“ va fi pe deplin acceptata sau va reprezenta doar o punte spre momentul integrarii depline a homosexualilor si lesbienelor in armata americana. In ultima vreme, SUA au facut pasi neasteptat de mari pe drumul acceptarii homosexualitatii si a persoanelor cu o asemenea orientare.

k. Obiectia de constiinta

De regula, in societatile moderne, statul a acceptat obiectia de constiinta. Cazurile in care exceptia a fost acceptata s-au limitat la persoane care faceau parte din comunitati religioase pacifiste ca, de exemplu, Menonitii, Adventistii de ziua a saptea, Martorii lui Iehova.

Pana la Al Doilea Razboi Mondial, in SUA, cei care invocau obiectia de constiinta aveau de ales intre a merge la inchisoare si a satisface stagiul militar ca necombatant.

Mai tarziu, statul a acceptat din ce in ce mai mult refuzul de incorporare pentru motive religioase si a inclus in categoria celor care puteau refuza serviciul militar membrii principalelor confesiuni si culte religioase.

In perioada postmoderna, obiectia de constiinta a fost largita prin includerea unor motivatii de natura umanitara sau laica, ceea ce a diminuat din importanta factorului religios si a permis luarea in consideratie tot mai serios a serviciului alternativ civil ca forma de inlocuire a serviciului militar.

Mai nou, obiectia de constiinta este invocata chiar de cei deja incorporati. Spre exemplu, in Razboiul din Golf, cateva sute de militari americani au revendicat statutul de oponenti la incorporare.

As dori sa subliniez, in incheiere, ca structura, scopul si valorile armatelor de astazi evolueaza, se modifica permanent. Stiintele sociale au datoria de a ajuta la intelegerea acestor transformari, prin elabo­rarea unui nou cadru conceptual si prin furni­zarea de solutii viabile pentru rezolvarea problemelor care apar in acest proces evolutiv.

Va doresc succes in rezolvarea cat mai eficienta a problemelor cu care va veti confrunta pe parcursul procesului de moder­nizare si eficientizare a armatei si va asigur ca voi urmari cu interes evolutia sistemului militar romanesc!

 

Traducerea si adaptarea capitan Marian Predoaica

<sus>