Se spune, adesea, ca a fi militar este, in primul rand,
o profesie. Ca educatia primita in anii formarii intr-un mediu eminamente
militar isi spune cuvantul – si nu sunt putini aceia care ar putea confirma ca
lucrurile stau intr-adevar asa. Nu ma grabesc sa generalizez, desigur, pentru ca
stiu foarte bine care sunt limitele impardonabile ale unui asemenea demers. Dar
imi place sa cred ca exceptiile, atatea cate sunt, nu pot influenta imaginea de
ansamblu. Un militar are o alta viziune asupra disciplinei, isi evalueaza intr-un
fel propriu responsabilitatile fata de colegi si subordonati, dupa cum
sentimentul datoriei implinite are alte rezonante in mentalul militarilor.
Ne-am obisnuit insa, robi ai prejudecatilor, sa credem ca salariatii civili din
armata nu s-ar ridica la inaltimea militarilor, ceea ce este profund eronat,
iar exemplul pe care il voi prezenta va va convinge, sunt sigur, ca asa stau
lucrurile.
La 6 mai 2005, in
incinta Muzeului Militar National, s-a desfasurat un ceremonial inedit,
prilejuit de inaugurarea unei expozitii tematice care isi propunea sa-i
omagieze, in primul rand, pe eroii cazuti la datorie in anii celui de Al Doilea
Razboi Mondial. Poate ca ideea de a muri la datorie nu mai reprezinta astazi
ceea ce insemna, sa spunem, in anii celor doua conflagratii mondiale ale
secolului al XX-lea, care au avut pentru romani o miza istorica importanta, dar
cu siguranta eroii au o constructie ideatica speciala care ii guverneaza in
deciziile pe care le iau in momentele de maxima incordare ale luptei, iar
prilejurile de comemorare a jertfei lor nu vor fi niciodata suficiente.
Ceremonialul
militar a fost asigurat de cativa salariati civili ai muzeului, echipati in tinuta
de epoca, intr-o garda de onoare comandata de Horia Vl. Serbanescu, muzeograf si
talentat pictor, caruia ii datoram nenumarate reconstituiri ale echipamentului si
tehnicii de lupta, in planse color, in cateva volume reprezentative pentru
istoriografia noastra postdecembrista, dintre care o sa amintesc aici doar pe
acelea dedicate Razboiului de Independenta si celui de Al Doilea Razboi
Mondial, aparute sub egida Muzeului Militar National, care s-au bucurat de o
binemeritata primire printre specialisti.
In acordurile
imnului „Presarati pe-a lor morminte…“, garda de onoare a executat, la
comanda domnului Serbanescu, miscari care marcau comemorarea eroilor cazuti la
datorie, militarii improvizati ramanand impietriti, cu capul aplecat si mainile
impreunate, asezate pe patul pustii care fusese intoarsa cu baioneta in jos. Pe
neasteptate, unul dintre cei trei militari s-a dezechilibrat si numai vigilenta
celor din jur a facut ca el sa nu se prabuseasca pe pardoseala. Caldura, emotia
sau oricare alte motive au condus la un asemenea incident. Prilej potrivit
pentru unii jurnalisti sa remarce, in articolele pe care le-au scris in ziarele
de a doua zi, doar acest „eveniment“. Expozitia in sine, munca
muzeografilor, comemorarea eroilor cazuti in Al Doilea Razboi Mondial li s-au parut
neinteresante sau, cel mult, un inevitabil „decor“… Trist cititorul care are parte doar de asemenea
relatari, neavand sansa de a fi prezent pentru a-si contura propria opinie.
Am lucrat, cativa
ani buni, intr-o unitate militara specializata in onoruri militare la ceremonii
oficiale si stiu cat de dificila este pregatirea unui asemenea moment si care
sunt inerentele servituti. Am admirat, de aceea, felul in care domnul Horia Vl.
Serbanescu a pregatit acest ceremonial si pot confirma ca s-a desfasurat
impecabil, conferind culoare si intregind atmosfera recreata a epocii, in
pofida incidentului relatat. Dar am fost impresionat atunci cand am aflat ca
militarul improvizat din garda era… chiar fiul domnului Serbanescu!
Trebuie sa
recunoasteti ca sunt putini aceia care ar putea ramane impasibili la un
asemenea incident, atunci cand este implicat chiar propriul copil! Si totusi,
nici un muschi nu s-a clintit pe fata tatalui. A ramas imobilizat, cu sabia in
onor, in timp ce aceia din jurul fiului sau incercau sa-i acorde ajutor. La incheierea
ceremoniei, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic, a comandat garda si a parasit
incinta Muzeului.
O asemenea
lectie de demnitate nu se uita usor. Iar cand aceasta vine de la un salariat civil,
atunci eu sunt acela care ar trebui sa raman impietrit, in onor, in fata
domnului Horia Vl. Serbanescu!
Maior
FLORIN SPERLEA