Mai este valabil indemnul „Faceti ca mine!“ ?

 

In ultimul timp, tot mai multe armate profesioniste acorda importanta leadership-ului militar modern, care presupune inlocuirea „liderului eroic“ cu managerul militar responsabil. Sa fi apus, oare, vremea stilului de conducere asa-zis traditional, in care sintagme de genul „Faceti ca mine!“ valorizeaza excesiv exemplul personal al liderului?

 

Un preambul al activitatilor de executie

 

Inainte de revolutia din decembrie 1989, institutia comandantului era adanc rutinizata in constiinta personalului militar si avea un puternic rol structurant, deoarece adauga puterii ierarhiei disponibilitatea membrilor organizatiei de a accepta ca „fireasca“ autoritatea comandantului. In aceasta perioada, caracterul artificial al multora dintre sintagmele create si promovate de ideologia politica in armata a reiesit si din usurinta renuntarii la ele in perioada imediat urmatoare revolutiei. Sintagma „Faceti ca mine!“ si-a pastrat insa multe din functiile sale preponderent educativ-instructive si dupa revolutie. 

Istoria a demonstrat ca evolutia oricarei organizatii este marcata de doua tipuri principale de forte:  * fortele care mentin organizatia intr-o stare relativa de stabilitate functionala, incercand sa conserve, sa reproduca fidel o seama de elemente structurale, proceduri sau moduri de actiune, care ii permit sa duca la bun sfarsit obiectivele sau scopurile fixate anterior; *  fortele innoirii, ale schimbarii organizatiei, cele care incearca sa impinga organizatia intr-o directie mereu noua in scopul cresterii eficientei sale actionale, adaptarii continue la modificarile din mediul sau extern, satisfacerii nevoilor propriilor membri sau ale societatii.

Forma impe­rativa a indemnului si substanta sa „reproductiva“  pozitioneaza liderii militari, guvernati in actul de conducere de indemnul „Faceti ca mine!“, in prima categorie de forte, cele de natura conservatoare. Folosirea unui astfel de indemn este o caracteristica a esaloanelor inferioare ale oricarei ierarhii, intrucat aici predomina activitatile de executie. Am exclus din analiza esaloanele superioare, deoarece elementele de executie sunt reduse numeric, iar munca in structuri unde predomina lucrul de stat major se bazeaza pe conceptie si valorizeaza, cu precadere, normele juridice, reprezentate de legi, regulamente sau instructiuni. Esenta pragmatica a indemnului „Faceti ca mine!“ este principalul considerent pentru care am redus analiza la nivelul esaloanelor inferioare. La acest nivel, libertatea de actiune, ca valoare unanim acceptata de grupurile sociale, este incadrata de doua limite, antagonice si necesare in acelasi timp: constrangerea si spiritul intreprinzator.

Sigur ca legitimitatea unui astfel de indemn poate avea numeroase determinari cum ar fi: capacitatea comandantului de a fi model pentru subordonati, abilitatile acestuia de a-i motiva, traditia etc. Mi-am propus sa analizez legitimitatea doar din perspectiva primei determinari. Din acest punct de vedere, folosirea indemnului:„Faceti ca mine!“ presupune afirmarea unor modele personale in fata subordonatilor: modelul de moralitate, modelul de specialist in arma sau modelul de conducere. Liderul militar care recurge la acest dicton trebuie sa foloseasca exemplul personal in actul de comanda, fie ca este vorba de palierul moralitatii sau al competentei profesionale, intrucat „concordanta dintre vorba si fapta“ este o variabila importanta in cresterea sau descresterea liderului in ochii subordonatilor. 

      

Impunem sau explicam valoarea morala?

 

Plecand de la premisa ca stilul de conducere centrat pe substanta indemnului „Faceti ca mine!“ este caracteristic bazei ierarhiei militare, unde subordonatii sunt preponderent tineri, demonstrarea si acceptarea valorilor morale, care sa justifice respectarea unui astfel de indemn, sunt influentate de factori multipli. Cel mai important este apartenenta la categoria subordonatilor. Aceasta categorie poate fi formata din militari in termen sau cu termen redus, elevi sau studenti ai institutiilor militare de invatamant, militari angajati pe baza de contract sau chiar cadre militare, subofiteri sau ofiteri cu grade „mici“. In contextul profesionalizarii armatei, care presupune, printre altele, si renuntarea, in viitorul apropiat, la obligativitatea stagiului militar, am considerat ca este necesar sa analizam legitimitatea liderului de a folosi dictonul „Faceti ca mine!“, atunci cand printre cei pe care ii conduce se gasesc si subordonati cu un bun nivel de instruire si pregatire profesionala (militari profesionisti, elevi/studenti si cadre militare).     

In general, educatia militara se structureaza atat pe valori juridice, cat si pe valori morale. Daca primele valori trebuie acceptate ca atare si respectate intocmai, alta este situatia cu cele din urma. Valorile juridice sunt excluse analizei. Valorile morale nu pot fi unanim impuse si respectate.

Pentru un comandant care crede in forta indemnului „Faceti ca mine!“  este dificil sa impuna si sa dea valoare unor norme morale respinse categoric de subordonati din convingeri formate in mediul familial sau in alt mediu social. Mai mult, dificultatea liderului in demonstrarea valorilor morale creste propor­tional cu nivelul socio-cultural al subordo­natilor. Cu cat tinerii subordonati au un nivel superior de pregatire si o educatie morala solida, cu atat tipul de relatii profesionale intretinute de acestia se complica, intrucat au tendinta de a-si exprima propria identitate fata de superiori.  Tanarul subordonat este atent si critic. Atitudinea sa fata de sine, in deplina concordanta cu atitudinea fata de stilul de conducere al superiorului sau, se exprima prin responsabilitate morala sau probitate profesionala.

Liderul trebuie sa aiba permanent in vedere judecata morala a subordonatului. Daca nu o va face, educatia morala va suferi, iar exemplul personal nu va avea o suficienta forta persuasiva. Judecata morala evalueaza, adesea critic, comportamente si situatii prin raportarea lor la cerintele morale impuse de ambianta social-istorica a individului. In acest sens, familia este un reper permanent in manifestarea unor atitudini si comporta­mente, deoarece asigura transmiterea obiceiurilor, atitudinilor si valorilor de la parinti, orientand copiii din punct de vedere moral, si nu numai.

Un risc major la care sunt supusi coman­dantii cu un stil de conducere conservator, bazat pe forta exemplului de moralitate personal, este reprezentat de tendinta acestora de a impune un anumit gen de educatie morala executantilor, considerat a fi universal valabil. Daca in perioada anterioara eveni­mentelor din decembrie 1989, libertatea de expresie era ingradita prin diferite mijloace, in prezent, datorita liberta­tilor democratice, diver­sitatea informationala genereaza in randurile militarilor o multitudine de opinii morale. 

Primul pas in educatia morala a subor­donatului trebuie sa fie explicarea valorilor morale. Al doilea pas trebuie sa-l reprezinte transpunerea acestora, prin mijloace rationale, in practica. Daca demonstrarea calitatilor morale ale liderului nu ocupa un rol principal in explicarea valorilor morale, in cazul practicii calitatile morale sunt esentiale.

Daca moralitatea comandantului – ca suport important al legitimitatii educatiei morale – este contestata si pusa sub semnul indoielii, indemnul „Faceti ca mine!“ va fi perceput de subordonati ca fiind o lozinca fara fond, privata de orice substanta logica. Impunerea modelelor de moralitate pare a fi, mai degraba, o caracteristica a acelor „lideri eroici“ din fostul regim comunist, decat o caracteristica a liderului militar modern din armata zilelor noastre.

 

Credibilitatea tinerilor specialisti

 

In cadrul instruirii trupelor,  indemnul „Faceti ca mine!“ este valabil si din perspectiva specialistului in arma. Inainte de 1989, autoritatea comandantului era legitima si datorita asocierii sale cu imaginea specialistului competent, de aceeasi arma sau specialitate militara cu cei pe care ii comanda, perceput adesea ca „omul dintre noi, care ne cunoaste si intelege cel mai bine problemele profesionale“. 

Profesionalizarea tot mai accentuata a unitatilor si subunitatilor luptatoare, datorata fie cerintelor de intrebuintare a tehnicii si echipamentelor sofisticate, fie criteriilor de eficienta impuse de noile concepte operationale, determina schimbari in procesul de instruire a acestora la nivel stiintific si tehnologic. Din acest considerent, modelul de specialist competent in arma poate suferi usoare mutatii.

Procesul de tranzitie a armatei a cuprins, in mod evident, si invatamantul militar. Foarte multi comandanti fac diferenta intre  specialistii in arma formati in sistemul de invatamant de trei ani si cei formati in noul sistem academic, cu o durata de patru ani. Alaturi de licentierea in managementul organizatiilor militare, disproportionalitatea dintre numarul orelor acordate disciplinelor de specialitate si cel al orelor acordate celorlalte discipline a avut ca efect perceptia, de cele mai multe ori gresita, a unor comandanti ca tinerii ofiteri au un nivel scazut de pregatire de specialitate.

 Astazi, mai mult ca oricand, credibilitatea liderilor militari ca specialisti in arma este necesar a fi conditionata de doi factori importanti: nivelul cunostintelor teoretice de specialitate si cel al deprinderilor practice in utilizarea tehnicii de lupta. Este important ca instructorul sa foloseasca informatiile de natura tehnica, apeland la memoria personala. Alaturi de siguranta pe care trebuie sa o demonstreze in utilizarea tehnicii de lupta, redarea din memorie a informatiilor tehnice va creste substantial forta persuasiva a indemnului „Faceti ca mine!“.

Exemplul personal al liderului militar in pregatirea de specialitate va avea o forta suficienta atunci cand acesta va reusi sa suprapuna in constiinta colectiva a subordonatilor imaginea specialistului in arma peste imaginea comandantului.  

 

Abuz de putere sau competenta?

 

Folosirea indemnului „Faceti ca mine!“ presupune afirmarea unui model de competenta profesionala deosebit de complex. Nu mi-am propus sa realizez o sinteza a calitatilor conducatorilor performanti care pot fi suportul de credibilitate in fata subordonatilor atunci cand in actul de comanda sunt folosite sintagme imperative.

A  pretinde subordonatului sa-ti urmeze exemplul presupune incredere in reusita, in succesul actiunii. Este necesar ca seful sa aiba o imagine de competenta profesionala foarte clar conturata in perceperea elementelor de executie. In aceste conditii, subordonatii vor renunta la a mai analiza sensurile actiunilor care urmeaza a fi intreprinse. Libertatea lor de actiune va fi dominata si vor accepta mai usor trecerea la actiune numai atunci cand in fata lor este prezent un model de competenta profe­sionala. Intr-o asemenea realitate, relatiile de subordonare vor fi sensibil echilibrate de acceptarea fireasca a normelor si ordinelor.

In absenta modelului, subordonatul se afla intr-o situatie conflictuala, generata, in actul de comanda, de imperativitate lipsita de argumente. Promovarea imperativitatii in actul de conducere este o tentatie reala, deoarece este mult mai comod sa se conduca in exclusivitate prin presiunea functiei, decat prin promovarea spiritului de echipa si asumarea in comun atat a succeselor, cat si a esecurilor. Puterea – ne invata istoria – duce la abuzul de putere, iar abuzul de putere duce, inevitabil, la pierderea puterii.

Imperativitatea sloganului „Faceti ca mine!“ pozitioneaza pe cel care-l foloseste in categoria liderilor conservatori. Pentru a detine controlul asupra incertitudinilor, acestia au tendinta de a limita initiativa si creativitatea personalului din subordine, standardizand procedurile si modalitatile de actiune in relatia sef-subordonat.

Pentru ca subordonatii sunt cei asupra carora se exercita modul de actiune al liderului, ei sunt cei mai in masura sa evalueze legitimitatea indemnului „Faceti ca mine!“ si efectele sale. O evaluare obiectiva a fiecaruia ne aduce mai aproape de realitatea relatiei sef-subordonat. Imaginea artificiala pe care liderul si-o proiecteaza in relatiile de condu­cere poate sa disimuleze adevarul in legatura cu intentiile si modalitatile de actiune ale acestuia. Totusi ramane nevoia esentiala de a avea o baza de la care subordonatii sa por­neasca in evaluarea modului de actiune a liderului.

Daca astfel de indemnuri motivatoare sunt evaluate ca fiind pozitive de mai multi subordonati, atunci ele pot constitui baza pentru mentinerea legitimitatii.

   Inainte de 1989, unele modele de   competenta profesionala probabil ca erau sustinute si intretinute artificial, datorita existentei in sistem a structurilor politice cu roluri bine determinate in formarea si educarea militarilor. Sa reusesti sa-ti mentii o imagine pozitiva pe multiple planuri implica un travaliu si o renuntare care tin mai degraba de utopie decat de realism. Poate ca de atunci exista si sintagma: „Seful are intotdeauna dreptate!“.

In conditiile profesionalizarii armatei dupa modelele unor armate moderne din cadrul Aliantei Nord-Atlantice, procedurile formale, strict autoritare, si-au pierdut treptat eficienta, solicitandu-se mai degraba competenta, specializare, stiluri de decizie si conducere consultative sau chiar participative.

Reducerea actului de conducere la elementele strict formale, fara o preocupare constanta de a cunoaste oamenii, de a-i motiva, de a le sti interesele, reactiile si starile de spirit, de a-i consulta si angaja nemijlocit si la luarea deciziilor care privesc bunul mers al organizatiei, diminueaza mult din resursele ce s-ar putea utiliza in scopul obtinerii unor rezultate superioare in relatiile sef-subordonat. In actul de comanda, apelul la lozinci, fara o demonstrare reala a competentelor profesionale, obstructioneaza afirmarea leadership – ului militar modern, caracterizat de rationalitate si nu de acel eroism utopic, promovat prin impunerea urmarii unor modele.

 

BIBLIOGRAFIE

 

1. Claudiu Niculae, Schimbarea organizatiei militare, Bucuresti, Editura Tritonic, 2005.

2. Gheorghe Aradavoaice, Despre puterile si slabiciunile sefului, Bucuresti, Editura Antet, 2005.

 

Locotenent FLORIN MANEA

<sus>