La 9 mai 1945, la Berlin, reprezentantii
SUA, Marii Britanii, URSS si Frantei semneaza actul de capitulare neconditionata
a Germaniei naziste, de la care s-au implinit de curand 60 de ani, moment care
semnifica doar sfarsitul razboiului in Europa. Abia la 2 septembrie 1945, prin
capitularea neconditionata a Japoniei, cel de Al Doilea Razboi Mondial se incheie
cu adevarat.
Armata
romana a continuat insa luptele in care a fost angajata pana la 12 mai 1945,
iar bilantul participarii acesteia la cea de a doua conflagratie mondiala este
impresionant. In pofida jertfelor de sange pe frontul de Vest (peste 20.000 de
morti in intervalul 23 august 1944 – 9 mai 1945), Romaniei nu i-a fost
recunoscut statutul de tara cobeligeranta, iar „Ziua Victoriei“ a deschis, de
fapt, o lunga perioada de ocupatie militara sovietica asociata cu impunerea
unui sistem politico-social de sorginte stalinista.
Fie
in Est, fie in Vest, militarii romani au inteles sa-si faca datoria fata de tara,
indiferent de orientarea politica adoptata intr-un moment sau altul de elita
politica. Dar cum credem ca putem privi cu suficienta detasare in trecutul
apropiat este interesant de analizat cazul prizonierilor romani, unii, pe
frontul de Est, inrolandu-se in Divizia „Tudor Vladimirescu“, iar altii, pe
frontul de Vest, in Armata Nationala de Eliberare, sub comanda generalului
Platon Chirnoaga, creata sub autoritatea guvernului de la Viena, condus de
Horia Sima. Avem de-a face cu niste tradatori sau doar cu patrioti care, odata
cazuti in prizonierat, percep cu totul altfel pe aceia care iau decizii
politice la Bucuresti?
In
fapt, argumentele ambelor parti sunt similare. Cei care s-au inrolat in Armata
Nationala de Eliberare apreciau actul de la 23 august 1944 ca fiind o tradare,
iar pe rege si guvernul instituit la Bucuresti prizonieri ai unei armate
inamice, Armata Rosie. Pentru cei inrolati in Divizia „Tudor Vladimirescu“,
„poporul roman era robit de nemti“, iar ei se angajau sa lupte impotriva
inamicului, Germania hitlerista. Insa in timp ce primii puteau parea consecventi
cu decizia luata de statul roman, prin generalul Ion Antonescu, intr-un
entuziasm general, la 22 iunie 1941, este mai dificil de inteles cand vor fi
realizat prizonierii romani din URSS ca „poporul era robit de nemti“, acei nemti
alaturi de care luptasera pana vor fi cazut in prizonierat. Insa atat in
momentul crearii Diviziei „Tudor Vladimirescu“ (octombrie 1943), cat si la data
infiintarii Armatei Nationale de Eliberare (noiembrie 1944) era in vigoare Codul
justitiei militare care, in articolele 498-499, stipula ca vor fi pedepsiti
cu moartea cei care ridicau armele „contra Romaniei sau aliatilor ei cu care
lupta in comun“ si care „de buna voie sau cu intentie culpabila intretin intelegeri
cu inamicul in scop de a favoriza intreprinderile sale sau a vatama pe acelea
ale armatei romane“. Asadar, in octombrie 1943, inamicul Romaniei era URSS,
deci prizonierii din Uniunea Sovietica erau tradatori si, deci, pasibili de
pedeapsa cu moartea acceptand inrolarea intr-o divizie de voluntari aflata sub
comanda sovietica, dupa cum in noiembrie 1944 inamicul era Germania hitlerista,
iar cei care au acceptat sa faca parte din Armata Nationala de Eliberare erau,
de asemenea, tradatori, fiind pasibili de aceeasi pedeapsa. Desi ei ar fi
trebuit judecati la fel, prin raportare la acelasi act juridic, unii s-au
dovedit a fi mai egali decat altii, numai datorita faptului ca trasesera „lozul
castigator“, prevederile Codului justitiei militare (valabile, teoretic,
indiferent de decizia politica) ramanand simple vorbe in vant de vreme ce nu au
putut fi puse in aplicare decat pentru unii, ca urmare a evolutiei regimului
politic dupa 6 martie 1945.
In
timp ce valorile morale sunt subiective si unilaterale, valorile
juridice sunt obiective si bilaterale (Giorgio Del Vecchio).
Dreptul pune fata in fata cel putin doi subiecti si stabileste o norma pentru
amandoi, atitudinea unui subiect fiind intotdeuna considerata in raport cu
atitudinea unui alt subiect. Morala indica insa o datorie a carei implinire
poate avea efect si pentru alte persoane, dar nu impune nici o regula. Judecata
morala presupune un punct de vedere interior, deoarece subiectul trebuie sa
aleaga una dintre posibilitatile de actiune pe care constiinta subiectiva le
percepe.
De
aceea, daca din perspectiva juridica lucrurile sunt clare, ne putem intreba insa
in ce masura i-ar putea acuza cineva pe aceia care au preferat sa lase in urma
mizeria si viata insuportabila din lagarele sovietice pentru a lupta cu arma in
mana, cu riscul de a-si pierde viata. Nu putem sa judecam moralitatea altuia
decat daca reusim sa ne plasam in mod ideal si aproape fictiv in insasi constiinta
acelui subiect. Cati dintre noi ar putea sa o faca? Sau, preluand o celebra
parabola biblica, cine va arunca primul cu piatra? Pe de alta parte, nu trebuie
sa uitam ca altii au preferat sa ramana in lagarele de prizonieri, in ciuda
tratamentului umilitor si degradant la care au fost supusi.
Datele
statistice indica faptul ca doar 15% dintre ofiterii cazuti in prizonierat in
URSS au acceptat sa faca parte din Divizia „Tudor Vladimirescu“ (Arhivele
Militare Romane, fond microfilme, rola P II 4.2462, c. 630).
Maior
FLORIN SPERLEA