Cat valoreaza onoarea pe campul de lupta?
Unul dintre momentele controversate ale celui de Al Doilea Razboi Mondial
s-a petrecut in Romania, la 23 august 1944.
Dincolo de nenumaratele discutii si
dispute pe care inca le mai provoaca evocarea acestui eveniment, exista intamplari
care, analizate astazi cu suficienta detasare, ar putea fi privite intr-o noua
lumina.
Cand in seara zilei de 23 august,
afland ca maresalul Ion Antonescu a fost arestat in cursul unei audiente la
rege, Hitler ar fi exclamat: „De ce naiba nu m-a ascultat! Stiam ca o sa se intample
asta“1. In pofida acestei
„previziuni“, germanii au fost luati prin surprindere in Romania, ceea ce ar
putea explica felul in care au actionat indata dupa ce Hitler a dispus
suprimarea puciului, arestarea regelui si a „camarilei“ sale si constituirea
unui nou guvern condus de un general filogerman, in cazul in care maresalul
Antonescu nu mai era disponibil.
Generalul locotenent Alfred
Gerstenberg, atasatul militar german pentru armata aerului, era foarte
optimist, inaintea evenimentelor de la 23 august 1944, in privinta lichidarii
rapide a unei eventuale incercari a Romaniei de a se separa de Reich, considerand
– eronat, asa cum s-a putut vedea mai apoi – ca este suficienta o singura
baterie antiaeriana pentru a curma orice tentativa de defectiune romaneasca.
Chiar dupa instalarea noului guvern condus de generalul Sanatescu, Gerstenberg,
desi izolat in Legatia germana din Calea Victoriei, impreuna cu Manfred von
Killinger, credea ca executivului de la Bucuresti „ii tremura pantalonii“ si ca
in jurul Bucurestilor „se afla doar o foarte subtire perdea de trupe romane".
In noaptea de 23/24 august, balbaielile
militarilor germani (generalul Erik Hansen, seful Misiunii Militare Germane in
Romania, apreciase ca noul guvern ar trebui luat in serios si ca germanii nu
dispun de suficiente forte pentru a
pune stapanire pe Bucuresti) au intarziat cu aproape trei ore (intre 1, 55 si
5,00, cand ordinul lui Hitler a fost reconfirmat) declansarea unei actiuni
militare menite sa restabileasca regimul Antonescu sau sa instaureze un altul
favorabil Germaniei naziste.
Noul prim-ministru, generalul
Constantin Sanatescu, a avut, in noaptea de 23/24 august, o intrevedere cu
Manfred von Killinger si generalii Erik Hansen si Alfred Gerstenberg, carora
le-a spus ca sunt liberi sa paraseasca teritoriul romanesc „pentru a nu prapadi
tara continuand un razboi inutil“2. „Doream sa ne despartim in termeni buni – continua Sanatescu, naiv, in
jurnalul sau –, insa ei nu au inteles asta si, imediat dupa plecare, au reusit
totusi sa dea ordin unor trupe germane sa atace Bucurestiul“3.
Cum generalul Alfred Gerstenberg a
primit ordinul de a trece imediat la actiune, in sensul celor decise de Hitler,
el a profitat de libertatea de miscare oferita si de naivitatea
primului-ministru Sanatescu si a altor militari romani pentru care onoarea
militara si respectarea cuvantului dat pareau sa fie suficiente argumente, uitand
ca, in fapt, din momentul rostirii, la radio, a Proclamatiei regale, militarii
germani si cei romani, pana in acea clipa aliati, deveneau inamici. Gerstenberg
urma sa fie insotit de un ofiter roman, colonelul Valeriu Selescu, astfel incat
sa poata trece prin Capitala si sa dea ordin de retragere trupelor germane
aflate in zona padurii Baneasa.
Gerstenberg nu numai ca nu a dat
ordin de retragere, dar i-a arestat atat pe Selescu, cat si pe maiorul Bogdan
Florescu, trimis de generalul Sanatescu, ulterior, cu un ordin de libera
trecere si care ii intalnise pe generalul german si pe colonelul roman abia dupa
podul Baneasa.
Generalul (r) Valeriu Selescu isi
aminteste4:
La sud de linia de centura, masinile
s-au oprit; hitleristii trageau in subunitatile romanesti aflate in zona.
— Ce inseamna asta, domnule general?
am intrebat eu. Dar Gerstenberg a disparut in intuneric, impreuna cu insotitorii
lui. Dupa scurt timp, ne-am trezit inconjurati de vreo douazeci de pistolari
hitleristi, care ne-au impins cu brutalitate spre baracile din apropiere. Intr-una
din ele am fost inchisi. Opt santinele pazeau intrarea.
In ciuda incercarilor repetate, in
zilele urmatoare, de a avea o intrevedere cu generalul Gerstenberg, colonelul Selescu
si camaradul sau, maiorul Bogdan Florescu, nu au reusit sa-l intalneasca pe acesta.
Chiar daca a reusit sa ajunga la
propriile trupe printr-un viclesug bine gandit, Gerstenberg nu mai avea sanse
reale de a restabili autoritatea regimului Antonescu si de a controla Capitala.
Liderii militari germani din Romania pierdusera timp pretios in evaluarea reala
a evenimentelor petrecute in dupa-amiaza zilei de 23 august 1944, ceea ce a
condus la esecul actiunii lor militare ulterioare.
Atitudinea generalului Alfred
Gerstenberg, in noaptea de 23/24 august 1944, este un bun exemplu despre ceea
ce inseamna onoarea militara atunci cand cei in uniforma se afla de o parte si
de alta a baricadei.
1. Apud Florin Constantiniu,
Alesandru Dutu, Mihai Retegan, Romania in razboi, 1941-1945, Bucuresti,
Editura militara, 1995, 195.
2. Jurnalul generalului Sanatescu,
Bucuresti, Editura Humanitas, Bucuresti, 1993, p. 166.
3. Ibidem.
4. General-maior (r) Valeriu Selescu,
„Onoarea" generalului, in „Magazin istoric", nr. 7-8, 1969.
<sus>