Niciodata in societatea noastra nu
s-a mai intamplat ca un om sa nu-si doreasca sa iasa la pensie. Astazi, aproape
toti romanii asteapta pensionarea cu teama. Chiar si militarii ajunsi la limita de varsta in cariera, dar
capabili inca sa desfasoare o activitate eficienta, privesc „trecerea in rezerva“
cu ingrijorare. Ei stiu ca aceasta „rezerva“ nu inseamna, de fapt, nimic sau
aproape nimic.
In absenta unor asociatii
profesionale puternice si mai ales fara un sistem de protectie sociala bine pus
la punct, este superfluu sa crezi ca „rezerva“ de care vorbim i-ar putea
asigura viitorului pensionar legaturi trainice si benefice cu lumea militara in
care s-a format si careia i-a fost loial toata viata. Asa ca ceea ce-i ramane
„pensionarului militar“ este sa se impace cu noua soarta ori sa incerce un alt
mod de viata pe cont propriu.
Inca in puterea varstei, fostii ofiteri,
maistri militari si subofiteri au convingerea ca mai sunt inca buni de munca.
Experienta si competenta profesionala le dau dreptul sa spere si la altceva.
Din pacate, societatea civila le ofera extrem de putine sanse. Pentru un
pensionar, toate usile par inchise. De aceea, numarul celor care reusesc cu
adevarat este insignifiant. N-am auzit, sau poate nu stiu eu, cazuri de
pensionari care sa fi intrat in afaceri sau sa se fi lansat in cine stie ce actiuni
care sa le aduca bani suficienti si o conditie sociala prospera. In schimb, am
auzit vorbindu-se de colonei care, pentru a mai castiga un ban, bat la usi
pentru functii de paznici sau fac pe soferii. N-am nimic, Doamne fereste!, cu
aceste profesii. Dar continuu sa cred ca un militar merita totusi mai mult de
la societate. Si daca societatea nu-i acorda respectul la care are dreptul,
atunci trebuie sa si-l impuna singur.
Un inginer militar, aflat acum prin
Kosovo, imi spunea ca sansa de a castiga un ban l-a facut sa plece de acasa, sa-si
lase sotia, copiii, prietenii. In ce il priveste, are o munca onorabila, as
spune ca este chiar mai mult decat a avut ca ofiter al armatei romane. Dar ca
el sunt atat de putini incat iti ajung degetele de la cele doua maini pentru
a-i numara. Si, in cazul lor, nu este vorba despre o nemaipomenita capacitate
de adaptare, ci pur si simplu despre o sansa.
„Varsta a treia“ asa cum o numesc
sociologii, ramane pentru foarte multi pensionari un fel de „lumea a treia“. O
lume a sperantei si iluziei. Fenomenul nu este specific doar romanilor. Peste
tot, pe glob, pensionarii isi traiesc in mod dureros conditia. Toate studiile
efectuate de-a lungul timpului arata ca, pentru majoritatea indivizilor,
pensionarea este o adevarata tragedie. O tragedie provocata nu atat de absenta
oricarei perspective sociale, de lipsa banilor, a medicamentelor, cat mai cu
seama de sentimentul inutilitatii pe care il traiesc acut toti pensionarii.
Cum stau lucrurile in armata noastra?
Vorbind despre conditia de pensionar este firesc sa ne referim si la
pensionarul militar. Mai ales ca in ultimii zece ani armata pensionarilor a
ajuns sa depaseasca de cel putin trei ori, in efective, actuala armata. Ce fac
acesti oameni, cum s-au integrat ei in societate, cu ce dificultati se confrunta?
Toate aceste intrebari raman fara raspunsuri clare, in masura sa dea, la nivel
de statistica, o imagine corecta asupra acestei categorii sociale. Si asta din
cauza ca, pana acum, nu s-au intreprins, din cate cunosc, studii serioase
asupra conditiei pensionarilor militari. Faptul ca nu exista cercetari
sociologice pe aceasta tema, nu inseamna ca problemele pensionarilor militari
au disparut. Dimpotriva, fara un control cat de cat viabil, conditia
pensionarului militar risca sa se degradeze tot mai mult. Aceasta situatie
provoaca, indirect, ingrijorare printre cei care urmeaza sa iasa la pensie.
Speriati de perspectivele care ii asteapta, ei incearca fel de fel de tertipuri
pentru a amana cat mai mult cu putinta clipa scadentei. Nu mi se pare insa ca
acesta este modul cel mai onorabil de a incheia o cariera militara remarcabila.
Cred ca este bine, asa cum spunea un mare actor, sa te retragi cat publicul inca
iti cere un bis!
Colonel Dumitru Roman