Libertatea, arestul si militarii
Multa vreme s-a considerat ca
respectarea cu fermitate a disciplinei militare precum si reeducarea
militarilor care au savarsit abateri fara caracter penal de la regulile
disciplinei militare impun sanctiunea disciplinara cu arest. Aceasta a fost ratiunea
pentru care, la ratificarea in 1994 a Conventiei europene a drepturilor omului,
Romania a formulat o rezerva la art. 5 al acesteia, in sensul ca art. 5 din
conventie nu va impiedica aplicarea de catre Romania a dispozitiilor Decretului
nr. 976/1968 care reglementa sistemul disciplinar militar, cu conditia ca
durata privarii de libertate decise de comandanti sa nu depaseasca termenul de
15 zile. Revenind la principiile disciplinare traditionale ale armatei romane,
Statutul cadrelor militare din 1995 a exclus arestul din randul sactiunilor
disciplinare aplicabile ofiterilor,
dispunand ca acestora li se poate aplica doar consemnarea, ca masura neprivativa
de libertate; aceeasi modalitate de sanctionare ramane si pentru maistri
militari si subofiteri care, in perioada antebelica erau asimilati gradelor
inferioare, si soldatilor din perspectiva sanctiunilor disciplinare. Asa se
face ca Regulamentul Disciplinei Militare R.G. 3/2000 prevedea ca militarilor in
termen (dar si studentilor/elevilor militari) li se poate interzice dreptul la
libertate prin intermediul aplicarii de catre comandanti a sanctiunii
disciplinare cu arest pana la 15 zile; prevederi referitoare la arestarea
militarilor de catre sefii si superiorii lor se gaseau si in Regulamentul
Serviciului Interior R.G. 2/2002 (atributiile insotitorului militarilor retinuti
preventiv si/sau aflati in executarea sanctiunii disciplinare cu arest) ca si in
Regulamentul de Garnizoana R.G. 9/2001 (retinerea si executarea sanctiunii cu
arest la sediul Comenduirii Garnizoanei).
Preluand cu mai multa fidelitate
prevederile Conventiei Europene a Drepturilor Omului, Constitutia revizuita in
anul 2003 a produs mutatii semnificative in acest domeniu dispunand, intre
altele, ca: libertatea individuala si siguranta persoanei sunt inviolabile;
arestarea unei persoane este permisa numai in cazurile si cu procedura prevazuta
de lege, putand fi dispusa numai de judecator; sanctiunea privativa de
libertate nu poate fi decat de natura penala. Daca in contextul vechii Constitutii
din 1991 (care in art. 29, al.1 statua ca „nici o pedeapsa nu poate fi stabilita
sau aplicata decat in conditiile si in temeiul legii”) rezerva formulata de
Romania la art. 5 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului era justificata,
noua dispozitie constitutionala din 2003 asupra libertatii individuale a impus
retragerea rezervei, deoarece aceasta era, de fapt, abrogata implicit prin
aprobarea revizuirii constitutionale. Asa se face ca la initiativa Ministerului
Afacerilor Externe (care, prin Agentul Guvernamental pentru Curtea Europeana a
Drepturilor Omului urmareste armonizarea legislatiei si practicii cu standardele
Conventiei Europene, asa cum este aceasta interpretata de Jurisprudenta Curtii
Europene a Drepturilor Omului), Ministerul Apararii Nationale a apreciat ca
fiind oportuna retragerea rezervei formulata de Romania la art. 5 al Conventiei
Europene si, de asemenea, abrogarea expresa a Decretului nr. 976/1968 privind
sanctiunea disciplinara cu arest pentru militari; de altfel, Decretul respectiv
isi incetase aplicabilitatea prin faptul ca art. 154 al Constitutiei revazute
dispunea ca „legile si toate celelalte acte normative raman in vigoare in masura
in care ele nu contravin prezentei Constitutii". In fapt, arestul militar
sever, ca sanctiune disciplinara a incetat sa mai existe o data cu Legea nr.
345/2004 pentru aprobarea retragerii rezervei formulate de Romania la art. 5
din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor
fundamentale, lege publicata in Monitorul Oficial nr. 668/2004, restrangerea
dreptului la libertate al militarilor ramanand ca sanctiune disciplinara doar
sub forma consemnarii. Evident ca aceasta nu exclude posibilitatea ca pentru
fapte penale militarii sa fie arestati; noul Cod Penal prevede in art. 74 si
modul de executare a pedepsei intr-o inchisoare militara, atat timp cat vom
avea de a face cu militari in termen. Pentru definitivarea excluderii
arestului din randul sanctiunilor disciplinare, este nevoie ca autoritatile
militare abilitate sa faca demersurile necesare privind modificarea regulamentelor
militare cu prevederi referitoare la arest, astfel incat suprematia Constitutiei
si a legii sa se impuna cu adevarat, eliminand eventualele practici contrare.
Intelegerea dreptului la
libertate al militarilor e facilitata si de jurisprudenta Curtii de la
Strasbourg, cele mai cunoscute spete in domeniu fiind cazul „Engel si altii
contra Olandei”, din 1976, si cazul „Eggs contra Elvetiei”, din 1981. Astfel, in
ceea ce priveste primul caz, legislatia militara a Olandei prevede ca un soldat
sau un subofiter in arest simplu este consemnat in cazarma, dar poate
circula liber in interiorul ei in afara orelor de serviciu; arestul agravat
obliga la a nu parasi dupa orele de serviciu un local special rezervat, dar
care nu este inchis cu cheia; arestul sever obliga militarii sa-si
petreaca toata ziua intr-o celula; cat despre afectarea la o inchisoare
disciplinara, aceasta nu se aplica decat soldatilor si consta in a impune
celui pedepsit penal o privare de libertate. Olandezul Engel C. si alti patru
conationali isi indeplineau, in 1970-1971, serviciul militar in calitate de
soldati sau de subofiteri, iar superiorii lor le aplica, in circumstante
distincte, diferite sanctiuni pentru abateri disciplinare; ei au contestat sanctiunile
pentru ca in final Inalta Curte Militara sa confirme deciziile atacate astfel incat
s-a ajuns la sesizarea CEDO pe motivul ca, sanctiunile pronuntate impotriva lor
au constituit o privare de libertate incompatibila cu art. 5 din Conventia
Europeana. In Hotararea din 1976, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a aratat,
in primul rand, ca prevederile Conventiei sunt in principiu valabile pentru toti
membrii fortelor armate ca si pentru civili, desi intepretarea si aplicarea lor
trebuie facuta in functie de particularitatile conditiei militare. Din aceasta
perspectiva, Curtea a studiat mai intai
dreptul la libertatea individuala in contextul serviciului militar. O sanctiune
sau o masura disciplinara, care s-ar analiza
incontestabil ca o privare de libertate daca ar fi aplicata unui civil,
poate sa nu aiba acest caracter daca se aplica unui militar; totusi, ea este
contrara articolului 5 al Conventiei cand implica restrictii care se indeparteaza net de conditiile normale de
viata in cadrul fostelor armate. Pornind de la acest criteriu, Curtea considera
arestul sever si inchisoarea militara disciplinara ca masuri privative de
libertate, ceea ce nu e cazul cu arestul simplu si agravat. Din aceasta cauza,
Curtea a analizat daca privarile de libertate decise in cazul Engel vs. Olanda
se justifica din perspectiva exceptiilor enumerate la paragraful 1 al
articolului 5. S-a apreciat ca exercitarea pedepsei la o unitate disciplinara
este conforma alineatului a) al acestui paragraf, care autorizeaza detentia
legala a unei persoane dupa condamnarea sa de catre un tribunal competent (11
voturi pentru si 2 impotriva), dar s-a apreciat, in acelasi timp, ca arestul
sever provizoriu suferit de Engel este contrar articolului 5 par.1 (9 voturi
pentru, 4 impotriva) deoarece nu viza nici sa garanteze executarea unei obligatii
prescrise de lege conform alineatului b) si nici sa-l aduca pe militar in fata
unei autoritati judiciare competente conform alineatului c), depasind, in plus,
durata legala maxima. In aceste conditii, Curtea a acordat lui Engel, care a
fost privat de libertate in conditii contrare articolului 5 par.1, o despagubire
simbolica de 100 de guldeni si a respins cererea de reparatie pecuniara
formulata de ceilalti petitionari. In acest fel s-a demonstrat inca o data ca
drepturile si libertatile fundamentale prevazute in Conventia europeana sunt
valabile si pentru militari, dar intr-o maniera adecvata specificului mediului
militar bazat pe ordine si disciplina stricte.
Dupa cum s-a putut observa
deja, subiectul pus in discutie in acest numar al revistei nu este libertatea
colectiva a cetatenilor unei comunitati care tine de regimul juridic al organizarii
societatii ce imparte statele in democratice si dictatoriale; nu am avut in
vedere nici libertatea personala care face ca in anumite profesiuni drepturile
omului sa fie restrictionate, cum ar fi cazul militarilor obligati sa respecte
constrangerile legale de utilizare a mijloacelor violentei armate pentru a nu
viola drepturi colective ale oamenilor care, prin intermediul puterii politice
legitime, i-au investit cu autoritatea publica de a folosi armele in interesul
general al intregii societati. Atentia s-a concentrat numai pe libertatea
individuala, fizica, reglementata juridic in sensul ca nimeni nu poate fi retinut sau arestat, adica lipsit de
libertate, decat in anumite conditii legale, ceea ce in dreptul anglo-saxon s-a
numit cu expresia latina „habeas corpus”. Am focalizat deci
analiza numai pe art. 5 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului nu si pe
Protocolul nr.4 al acesteia care recunoaste libertatea de circulatie si de
alegere a resedintei, interzice expulzarile cetatenilor din propriul stat ori
cele colective ale strainilor ca si privarea de libertate pentru singurul motiv
ca persoana respectiva nu e in masura sa execute o obligatie contractuala. Nefacand
parte din nucleul dur al drepturilor
omului aplicabile integral si fara exceptii atat in timp de pace cat si in timp
de razboi, dreptul la libertate individuala poate fi supus unor derogari in
situatii exceptionale de razboi sau de alt pericol public care ameninta viata
natiunii, in masura stricta in care situatia o cere si cu conditia ca aceste masuri
sa nu fie in contradictie cu alte obligatii ce decurg din dreptul international
(art. 5 din CEDO). In astfel de situatii, autoritatile militare sunt investite
cu puteri si atributii sporite, preluate de la alte autoritati publice civile,
inclusiv cu dreptul de a retine, aresta si lua in custodie persoane in zona de
operatii. Dreptul cutumiar al razboiului permite privarea de libertate a unor
indivizi din motive de necesitate militara, fara ca puterea militarilor in
acest domeniu sa fie total discretionara, limitarile acestei puteri pe motive
de umanitate facand obiectul conventiilor de Drept International Umanitar. Asa
este cazul capturarii si detinerii combatantilor adversarului in lagare de
prizonieri de razboi ori al arestarii celor vinovati de incalcarea legilor si
obiceiurilor razboiului de catre autoritatile militare pe un teatru de lupta. Si
civilii pot fi expusi unor masuri privative de libertate, Conventia a IV-a de
la Geneva din 1949 referitoare la protectia persoanelor civile in timp de razboi
dispunand, in art. 42, posibilitatea internarii sau stabilirii domiciliului fortat.
Aceasta posibilitate persista si in cazurile de ocupatie militara cand, in
conformitate cu art. 68, un civil care comite o infractiune numai in scopul de
a pagubi puterea ocupanta, dar care nu aduce atingere vietii sau integritatii
corporale a membrilor fortelor sau adminstratiei de ocupatie si nici bunurilor
acesteia, e pasibila de internare sau de simpla inchisoare cu conditia ca
durata acestora sa fie proportionala cu infractiunea comisa. Prevederi
referitoare la dreptul militarilor de a aplica masuri privative de libertate in
situatii de razboi gasim si in art. 70, unde se arata ca civilii nu vor putea
fi arestati de puterea ocupanta pentru acte comise sau pentru opinii exprimate inainte
de ocupatie (cu exceptia crimelor de razboi), iar cetatenii puterii ocupante
care inainte de inceperea conflictului ar fi cautat refugiu pe teritoriul
ocupat nu vor putea fi arestati sau deportati in afara teritoriului ocupat decat
pentru infractiuni comise dupa inceperea ostilitatilor sau pentru delicte de
drept comun comise inainte de inceperea ostilitatilor care, dupa dreptul
statului al carui teritoriu este ocupat, ar fi justificat extradarea in timp de
pace.
Protocolul aditional I din
1977 la Conventiile de la Geneva a reafirmat regulile din 1949 si le-a
dezvoltat in sensul sistematizarii drepturilor militarilor de a priva de
libertate persoanele protejate de dreptul conflictelor armate. Astfel, art.75
prevede ca orice persoana arestata, detinuta sau internata pentru acte in legatura
cu conflictul armat va fi informata fara intarziere, intr-o limba pe care o intelege,
despre motivele pentru care aceste masuri au fost luate si, cu exceptia cazului
de arestare sau de detentie pentru o
infractiune penala, aceasta persoana va fi eliberata in cel mai scurt timp
posibil si, in orice caz, indata ce imprejurarile
care justifica arestarea, detentia sau internarea vor fi incetat sa mai existe.
In practica, statele beligerante gasesc adesea motive pentru a eluda
prevederile conventiilor umanitare, exemple mai recente fiind detinerea de catre
SUA, la Guantanamo sau in alte locuri de detinere, a unor persoane dupa
conflictele din Afghanistan si Irak. Administratia Bush, inclusiv autoritatile
militare, a aplicat in cazul acestora nu conventiile internationale ci legile
americane aducand ca argument necesitatile razboiului global impotriva
terorismului, in care cei suspectati de acte de terorism nu pot avea nici un
drept, iar aplicarea legilor privarii de libertate si ale detentiei ar submina
efortul de razboi prin devierea energiei dinspre campul de batalie catre sala
de tribunal. Nu numai majoritatea opiniei publice mondiale este impotriva
acestei pretentii unilateraliste, generatoare de mari pericole pentru ordinea
internationala, ci chiar si Curtea Suprema de Justitie a SUA care, in cazul lui
Yaser Hamdi, a respins pretentia Administratiei ca autoritatile militare pot detine
pe termen nedefinit un cetatean american in calitate de combatant inamic, fara
sa-i dea ocazia sa conteste motivul detentiei sale in fata unei instante impartiale,
iar in cazul reclamatiei a 14 cetateni straini a invalidat argumentul
Administratiei conform caruia baza navala SUA de la Guantanamo este sub
suveranitate cubaneza, iar tribunalele americane nu au jurisdictie pentru a
controla plangerile depuse de persoane care nu pot contesta locul in care sunt
detinute de autoritatile militare americane. Astfel, Curtea Suprema de Justitie
a respins puterile extraordinare pentru perioada de razboi revendicate de presedintele
Bush si a articulat un punct de vedere multilateralist al legii americane care
se afla in contradictie cu viziunea unilateralista a Administratiei.
Chiar daca impactul deciziei
instantei supreme asupra eficientei militare in teatru ar avea unele consecinte
nedorite, s-a demonstrat astfel ca puterea autoritatilor militare de a aplica masuri
privative de libertate nu este discretionara,
confirmandu-se principiul fundamental conform caruia chiar si pericolele grave
nu garanteaza atitudinea la care Autoritatea Nationala de Comanda crede ca este
indreptatita atunci cand pronunta cuvintele „razboi" si „terorism". In
acest sens se pronunta si legislatia militara romaneasca atunci cand in art. 25 al Ordonantei de
Urgenta a Guvernului nr.1/1999 privind regimul starii de asediu si regimul starii
de urgenta dispune ca numai pe durata starii de asediu autoritatile militare
abilitate au dreptul de a ordona unitatilor M.A.I. competente sa efectueze retineri
pe timp de 24 de ore, iar arestarea persoanei retinute se poate face numai pe
baza mandatului dat de procurorul delegat. Trebuie precizat ca nici chiar Politia
Militara nu are dreptul de a efectua retineri si arestari de persoane in conditii
normale. Este insa evident ca, in situatii exceptionale, militarilor li se
acorda de catre legislatia interna si cea internationala dreptul de a aplica masuri
privative de libertate contra persoanelor care pun in pericol succesul operatiunilor
militare, asa cum se intampla cu contingentele romanesti participante la actiuni
multinationale. In astfel de cazuri, acest drept al militarilor rezulta in
concret din mandatul misiunii si din
prevederile instructiunilor standard de operare (SOP) eliberate de
comandamentul fortei respective, iar arestarea, luarea in custodie si detinerea
se fac in conformitate cu procedurile exprese si detaliate ale regulilor de
angajare (ROE). Sa amintim in acest context si faptul ca militarii pot fi retinuti,
arestati si detinuti in conformitate cu prevederile Acordurilor privind
Statutul Fortelor (SOFA) care contin anumite exceptii de la principiul aplicarii
teritoriale a legii penale. Rezulta ca o actiune militara este eficace numai
atunci cand ea este legala si legitima, fiind in conformitate cu instrumentele
operationale si juridice evocate anterior, inclusiv in ceea ce priveste retinerea,
arestarea si detentia persoanelor in situatii exceptionale ca exceptii de la
dreptul fundamental la libertate.
Declaratia Universala a Drepturilor
Omului (1948)
„... 1. Toate fiintele umane
se nasc libere si egale in drepturi si in demnitate. Ele sunt inzestrate cu ratiune
si constiinta si trebuie sa se comporte unele fata de celelalte in spiritul
fraternitatii...
3. Orice fiinta umana are
dreptul la viata, la libertate si la securitatea sa.
4. Nimeni nu va fi tinut in
sclavie, nici in robie; sclavia si traficul de sclavi sunt interzise sub toate
formele lor...
9. Nimeni nu poate fi arestat,
detinut sau exilat in mod arbitrar..."
Conventia
europeana privind protectia drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (1950)
„... Art. 5.1. Orice persoana
are dreptul la libertate si la siguranta. Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa, in afara de
cazurile urmatoare si potrivit cailor legale:
a) daca este detinut legal dupa
o condamnare pronuntata de un tribunal competent;
b) daca a facut obiectul unei
arestari sau al unei detineri potrivit legii pentru nesupunere la o hotarare
data, conform legii, de catre un tribunal sau in vederea garantarii executarii
unei obligatii prescrise de lege;
c) daca a fost arestat sau detinut
pentru a fi condus in fata unei autoritati judiciare competente, cand exista
motive demne de crezut ca a comis o infractiune sau un motiv rezonabil de a
crede in necesitatea de a-l impiedica sa comita o infractiune sau de a fugi dupa
comiterea acesteia;
d) daca e vorba de detentia
ilegala a unui minor, decisa pentru educatia sa sub supraveghere sau de detentia
sa legala, pentru a-l traduce in fata autoritatii competente;
e) daca e vorba de detentia
legala a unei persoane susceptibile sa propage o boala contagioasa, a unui
alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond;
f) daca e vorba de arestarea
sau detentia legala a unei persoane pentru a o impiedica sa patrunda in mod
ilegal pe teritoriu sau contra careia este in curs o procedura de expulzare sau
de extradare.
2. Orice persoana retinuta
trebuie sa fie informata in cel mai scurt timp si intr-o limba pe care o intelege
de motivele arestarii sale si de orice acuzatie impotriva ei.
3. Orice persoana arestata sau
detinuta, in conditiile prevazute in paragraful 1.c din prezentul articol,
trebuie sa fie adusa de indata in fata unui judecator sau a unui alt magistrat imputernicit
prin lege sa exercite functii judiciare si are dreptul sa fie judecata intr-un
termen rezonabil sau eliberata in timpul procedurii. Punerea in libertate poate
fi subordonata unei garantii care sa asigure
prezentarea persoanei in cauza la audieri.
4. Orice persoana privata de
libertatea sa prin arestare sau detentie are dreptul sa introduca un recurs in
fata unui tribunal pentru ca acesta sa se pronunte in cel mai scurt timp asupra
legalitatii detinerii sale si sa ordone eliberarea sa daca detentia este ilegala.
5. Orice persoana victima a
unei arestari sau a unei detineri in conditii contrare dispozitiilor acestui articol
are dreptul la reparatii..."
„... Art.23.1. Libertatea
individuala si securitatea persoanei sunt inviolabile.
2. Perchezitionarea, retinerea
sau arestarea unei persoane sunt permise numai in cazurile si cu procedura prevazuta
de lege.
3. Retinerea nu poate depasi
24 de ore.
4. Arestarea preventiva se
dispune de judecator si numai in cursul procesului penal.
5. In cursul urmaririi penale
arestarea preventiva se poate dispune pentru cel mult 30 de zile si se poate
prelungi cu cate cel mult 30 de zile, fara ca durata totala sa depaseasca un
termen rezonabil, si nu mai mult de 180 de zile.
6. In faza de judecata instanta
este obligata, in conditiile legii, sa verifice periodic, si nu mai tarziu de
60 de zile, legalitatea si temeinicia arestarii preventive si sa dispuna, de indata,
punerea in libertate a inculpatului, daca temeiurile care au determinat
arestarea preventiva au incetat sau daca instanta constata ca nu exista
temeiuri noi care sa justifice mentinerea privarii de libertate.
7. Incheierile instantei
privind masura arestarii preventive sunt supuse cailor de atac prevazute de
lege.
8. Celui retinut sau arestat i
se aduc de indata la cunostinta, in limba pe care o intelege, motivele retinerii
sau ale arestarii, iar invinuirea, in cel mai scurt termen; invinuirea se aduce
la cunostinta numai in prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu.
9. Punerea in libertate a
celui retinut sau arestat este obligatorie, daca motivele acestor masuri au
disparut, precum si in alte situatii prevazute de lege.
10. Persoana arestata preventiv are dreptul sa ceara punerea sa in
libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cautiune.
11. Pana la ramanerea
definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, persoana este considerata
nevinovata.
12. Nici o pedeapsa nu poate
fi stabilita sau aplicata decat in conditiile si in temeiul legii.
13. Sanctiunea privativa de
libertate nu poate fi decat de natura penala... "
Regulamentul disciplinei militare,
R.G. 3 (2000)
„... Art. 45. Sanctiunile
disciplinare ce se pot aplica personalului militar:
(1) Cadrelor militare in
activitate: avertisment, mustrare scrisa,
consemnare pana la 10 zile, amanarea inaintarii in gradul urmator pe timp de 1-2 ani,
retrogradare in functie...
(2) Gradatilor profesionisti:
avertisment, mustrare scrisa, consemnare pana la 15 zile, retrogradare in functie; trecerea in rezerva
prin aplicarea clauzelor din contract.
(3) Studentilor, elevilor
militari si militarilor in termen: avertisment, mustrare verbala, consemnare
pana la 20 zile, arest pana la 15 zile, retrogradare in grad, retrogradare in functie...
Art. 48. Consemnarea
consta in interzicerea iesirii militarului din cazarma (locul de dislocare)...
Pe timpul consemnarii cadrele militare si gradatii profesionisti isi desfasoara
activitatea in unitate zilnic, de la inceperea programului cadrelor pana la
orele 21.00, indeplinind atributiile functionale si misiunile precizate de
comandant; in restul timpului se gasesc la domiciliu pe care nu au voie sa-l paraseasca...
Pe timpul consemnarii, studentul/elevul militar sau militarul in termen nu
beneficiaza de invoire/permisie...
Art.49. Arestul se
aplica studentilor/elevilor militari sau militarilor in termen, durata acestuia
stabilindu-se in zile... Este interzisa aplicarea sanctiunii disciplinare cu
arest fara intocmirea procedurilor regulamentare si fara precizarea duratei in
nota de arest...
Pactul international cu privire la
drepturile civile si politice (1966)
„...Art.9.1. Orice om are
dreptul la libertate si la securitatea persoanei sale. Nimeni nu poate fi
arestat sau detinut in mod arbitrar. Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa
decat pentru motive legale si in conformitate cu proceduri prevazute de lege.
2. Orice individ arestat va fi
informat, in momentul arestarii sale, despre motivele acestei arestari si va fi instiintat, in cel mai scurt timp, de
orice invinuiri care i se aduc.
3. Orice individ arestat sau
detinut pentru comiterea unei infractiuni penale va fi adus, in termenul cel
mai scurt, in fata unui judecator sau unei alte autoritati imputernicite prin
lege sa exercite functiuni judiciare si va trebui sa fie judecat intr-un
interval rezonabil sau sa fie eliberat. Detentiunea persoanelor care urmeaza a
fi trimise in judecata nu trebuie sa constituie regula, dar punerea in
libertate poate fi subordonata unor garantii asigurand infatisarea lor la sedintele
de judecata, pentru toate celelalte acte de procedura, si, daca este cazul,
pentru executarea hotararii.
4. Oricine a fost privat de
libertate prin arestare sau detentiune are dreptul de a introduce o plangere in
fata unui tribunal, pentru ca acesta sa hotarasca neintarziat asupra legalitatii detentiunii sale si sa ordone eliberarea sa,
daca detentiunea este ilegala.
5. Orice individ care a fost
victima unei arestari sau detentiuni ilegale are drept la o despagubire..."
Regulamentul serviciului interior
pentru trupele de toate armele (1921)
Felul pedepselor:
„... Art.99. Ofiteri.
Pedepsele care se pot aplica ofiterilor pentru greseli in contra datoriei
militare sunt: mustrarea, arestul, arestul sever (s.r.), suspendarea din comanda
sau functiune...
Art.101. Arestul. Arestul
obliga pe ofiter de a nu-si parasi domiciliul pe tot timpul cat dureaza aceasta
pedeapsa, decat numai pentru a merge la serviciul sau si inapoi acasa. Ofiterul
pedepsit cu arest nu este scutit de exercitii si nici de un serviciu
comandat...
Art.102. Arestul sever. In
afara de obligatiunile impuse de art. 101, ofiterul pedepsit cu arest sever nu
poate parasi domiciliul nici pentru a lua
parte la exercitii sau la vreun serviciu comandat. In tabere sau
cantonamente, ofiterul pedepsit cu arest sever iese la exercitii, luand insa masa in cortul sau, pe
care nu are voie sa-l paraseasca in orele cand nu este de serviciu...
Art.104. Trupa. Pedepsele care
se pot aplica gradelor inferioare sunt: oprirea de a iesi din cazarma, serviciu
peste rand, arestul, inchisoarea, carcera (s.r.), suspendarea temporara din
grad si functie, revocarea, pierderea gradului...
Art.107. Arestul. Cel pedepsit
cu arest este inchis noaptea intr-o sala anume destinata si anume amenajata.
Oamenii pedepsiti cu arest iau parte la toate exercitiile.
Art.108. Inchisoarea. Oamenii
pedepsiti cu inchisoare sunt trimisi in camera de arest, atat ziua cat si
noaptea, tot timpul cat dureaza pedeapsa lor. Ei executa corvezile cele mai
grele. Hrana li se reduce la jumatate si solda se varsa la ordinar.
Art.109. Carcera. Soldatii,
caporalii precum si subofiterii de orice treapta si categorie, pedepsiti cu
carcera, se inchid individual in cazarma sau la inchisoarea garnizoanei, intr-o
camaruta stramta cu dimensiunile 2 metri inaltimea, 0,90 metri latimea si 0,70
metri adancimea. Ei nu sunt scosi la nici un serviciu sau instructie; solda lor
se varsa la ordinar iar ratia de mancare li se reduce la o jumatate de paine si
apa..."
Prof.
univ. dr. ION DRAGOMAN
Universitatea
Nationala de Aparare