A te „vindeca“ de sociopatie

La fiecare serie de militari in termen care se prezinta in unitate, primul lucru pe care il fac este sa-mi notez diagnosticul psihiatric din fisa medicala a soldatului iar al doilea este sa ma intreb oare cate din aceste diagnostice sunt reale.

Personalitate imatura..., personalitate imatura..., intelect liminar..., imaturitate psihica..., intelect liminar...In primul rand, „personalitate imatura“ nu reprezinta de fapt un diagnostic, nici o carte de psihiatrie nu trateaza asa ceva ca pe o entitate nosografica in sine. In al doilea rand, este un termen atat de vag, in locul caruia ar fi de preferat specificarea naturii exacte a acestei imaturitati, fie ca se refera la relatii sociale, fie la controlul emotiilor sau la alte situatii. De fapt, conform Baremului medical pentru stabilirea aptitudinii fata de indeplinirea serviciului militar din 2002, personalitatea in curs de structurare, pentru ca, de fapt, despre aceasta vorbim, atrage dupa sine inaptitudinea pentru serviciul militar, cu revizuire dupa 1 an – lucru care oricum nu se intampla, de vreme ce in unitati ajung militari in termen cu acest „diagnostic“. Ce sa mai vorbim despre cei cu intelect liminar, care ar trebui sa fie inapti pentru serviciul militar in timp de pace si apt necombatant la razboi.

Personalitate imatura..., imaturitate psihica..., tulburare disociala...TULBURARE DISOCIALA! Iata un diagnostic serios, imi spun, devin brusc interesata. Constat insa o inadvertenta grosolana: militarul fusese diagnosticat la recrutare (1999) cu tulburare disociala iar la incorporare (2003), cu tulburare de comportament. Or, definitia tulburarilor de personalitate evidentiaza faptul ca acestea se cristalizeaza in adolescenta si persista intreaga viata, ceea ce ar insemna ca un individ cu tulburare antisociala in 1999 va avea in 2003 tot tulburare antisociala, si nu tulburare de comportament, care este tranzitorie in dezvoltarea personalitatii si are ca limita maxima varsta de 18 ani (or, subiectul avea in momentul respectiv 23 de ani!). Mai mult decat atat, tulburarea disociala poate fi precedata de o tulburare de comportament la varsta copilariei si in adolescenta si nu urmata de ea. Imi voi da seama la interviu despre ce este vorba, zic, pentru ca mai avusesem un caz de tulburare antisociala si stiam la ce sa ma astept: la o conduita aroganta si dispretuitoare, iritabilitate, impulsivitate, incapacitate de a mentine relatii autentice si durabile, copilarie petrecuta intr-o atmosfera tensionata, lipsa autoritatii parintesti, a controlului si a afectiunii si alte asemenea; sau sa aiba un comportament disimulat, sa incerce sa treaca drept o persoana echilibrata psihic, situatie in care ar fi fost contrazis de propriile antecedente si actiuni care ar fi vorbit de la sine. In timpul interviului insa, militarul are o atitudine joviala, agreabila, este comunicativ si cu o privire sincera si vioaie. Astfel ca, incet-incet, se contureaza imaginea unei persoane aflata din toate punctele de vedere departe de ceea ce defineste o tulburare disociala: copilarie echilibrata, fara evenimente traumatizante; relatii afective normale cu membrii familiei; stabilitate relationara; comportament adecvat atat in baza de instructie cat si in unitatea noastra; adaptare usoara la conditiile mediului militar; iar in antecedente, pe langa obisnuitele absente si batai „colegiale“ din scoala generala, o singura amenda pentru complicitate la furt, eveniment cauzat mai degraba de influenta anturajului decat de eventuale trasaturi antisociale.

Si totusi, cum s-a ajuns la aceste diagnostice? Il rog sa-si aminteasca ce s-a intamplat la vizita medicala de la recrutare si imi spune ca a avut o iesire necontrolata la testarea psihologica, ca la incorporare a fost intrebat ce lucreaza, ce vinde, cu cat vinde si alte asemenea intrebari irelevante.

Astfel ca, la finalul interviului, eram aproape convinsa ca nu poate fi vorba de o tulburare antisociala de personalitate, insa era un diagnostic pus de un psihiatru, un diagnostic notat in fisa medicala a soldatului iar eu nu puteam sa las ca o astfel de eticheta sa-l afecteze in viitor. De aceea am scris o nota de relatie despre acest caz si, impreuna cu medicul unitatii, i-am facut o trimitere la Sectia de Psihiatrie a Spitalului Militar de Urgenta Central Bucuresti pentru reevaluare psihiatrica; dupa doua saptamani de internare, militarul s-a intors cu diagnosticul „acela“: „personalitate cu trasaturi imature“, lucru care nu inseamna mai nimic pana la urma.

Poate ca termeni ca „personalitate imatura“ sau „intelect liminar“ mai pot fi trecuti cu vederea (desi, daca s-ar lua deciziile in conformitate cu baremul, lucrurile ar sta cu totul altfel) dar cand se pune parafa cu atata usurinta pe un diagnostic ca „tulburare disociala“, deja este vorba despre altceva.

Maria Magdalena MACARENCO

<sus>