Cui ii este frica de psiholog?

Parteneriatul in vederea cooperarii si sprijinirii eficiente, comunicarea organizationala si interpersonala optime nu sunt doar deziderate, ci pot deveni realitate. Partenerii de dialog poarta responsabilitatea pentru relatia stabilita. Dihotomiile de tipul gandirii alb/negru pot fi nuantate, iar partenerul de dialog trebuie privit de la inceput ca avand potential si disponibilitate pentru ascultare activa.

Psihologul, intre definitii si realitate

Rolul psihologului dupa 1989 – in cadrul armatei, dar si in alte domenii de activitate – parea sa fie incert de la bun inceput. Neintelegerea rolului acestuia, cu efecte variind de la stres si rezistenta la indiferenta si ignoranta, persista si in prezent. Exista, desigur, exceptii care au recunoscut valoarea reala a oportunitatii de a beneficia de asistenta si consiliere psihologica si de consiliere in domeniul resurselor umane. Perceptia psihologului in unitate a fost determinata si de necunoasterea exacta a activitatilor cu specific psihologic. Psihologul care lucreaza in cadrul armatei percepe toate aceste fenomene drept comprehensibile si normale in contextul schimbarilor sociale intervenite dupa 1989.

Conform definitiei COR (Clasificarea ocupatiilor din Romania) psihologul „efectueaza cercetari asupra proceselor mentale, studiaza comportamente umane individuale si colective si aplica cunostintele dobandite la promovarea adaptarii fiintelor umane pe plan profesional, social, educativ, testeaza si determina caracteristicile mentale, acorda consultatii, analizeaza influenta ereditatii si a factorilor sociali si profesionali asupra mentalitatii si a comportamentului indivizilor“. Psihologul este descris de Grupul de lucru pentru informare si consiliere privind cariera (1997) ca fiind „specialistul si practicianul de inalta calificare in psihologie care actioneaza in multiple domenii – in clinica, laboratoare, scoala, in armata etc. In activitatea sa intra si selectia si orientarea profesionala, precum si instruirea si evaluarea profesionala“.

Psihologul in armata – o provocare?

Prezenta psihologului in armata este un exemplu valoros al unei realitati sociale actuale si, totodata, ne ofera caile de parcurs pentru viitor in vederea ajungerii la o intelegere deplina a rolului acestuia, la anularea fricii cauzate de necunoastere, la cresterea increderii in psiholog si in solicitarea de servicii psihologice.

Orice efort de comunicare, mai ales intr-o societate in schimbare, presupune noi canale de comunicare, intrucat cele obisnuite se dovedesc a fi mai putin accesibile, chiar restrictive. Sustinatorul unei inovatii va intampina dificultati, adesea, in a atrage atentia unui public numeros sau de a-l convinge, chiar daca dispune de resurse pentru a utiliza noile mijloace de comunicare.

Cazul comunicarii in armata – un mediu restrictiv prin definitie – ofera un exemplu privind limitele impuse comunicarii de cultura si structura specifice armatei.

Schimbarea impusa societatii noastre creeaza conflicte firesti intre modelele traditionale si cele noi. Mentalitatile vechi se schimba lent sau partial, iar noile mentalitati sunt achizitionate, uneori rapid, dar nu neaparat si in termeni pozitivi. Se doreste, la orice nivel ierarhic, asimilarea instantanee a noilor modele – agreate –, dar aceasta se petrece, adesea, intr-un ritm nesatisfacator de acceptare si sedimentare a noului.

Rezistenta psihologica inseamna si neacceptarea unui stimul nou, chiar daca acesta este favorabil, pozitiv. Orice stimul nou peturbant intr-un sistem (aparitia functiei de psiholog in armata, de pilda) va determina un „conflict“ normal, la niveluri intra si interpersonal, dar si organizational. Solutionarea pozitiva a acestui „conflict“ poate conduce la o mai buna adaptare, sporind flexibilitatea sistemului.

Majoritatea oamenilor are tendinta de a intra in triunghiul dramatic (alcatuit din pozitiile psihologice de Salvator, Persecutor si Victima). De exemplu, in contactele cu psihologul, indivizii adopta o pozitie de victima (cer asistenta) pentru ca mai tarziu sa apara in postura de persecutor (nu isi asuma responsabilitatea de a face ceva legat de problema existenta). Psihologul este vazut ca un Salvator care rezolva problemele fara nici o implicare din partea individului.

Diferite modele referitoare la rolul psihologului au acompaniat prezenta acestuia in armata, fiind bazate pe experientele individuale anterioare. Mai mult, experientele si obisnuinta de a recurge la servicii psihologice erau limitate – majoritatea militarilor tratand cu suspiciune si teama psihologul, iar perceptiile, gandurile, afectivitatea si comportamentele care au intampinat aparitia psihologului au fost predominant bazate pe date insuficiente si pe „imaginatie“ sau, altfel spus, „din auzite“.

Acest proces ar putea fi analizat in trei etape:

1) un model initial – cuprinde experientele anterioare cu psihologi (sau lipsa acestora), ceea ce a condus la un model initial de „evaluare“ a psihologului, incomplet, selectiv si subiectiv.

2) un model ajustat – prin contactele profesionale cu psihologul unitatii, prin observatie, participari la sesiuni de consiliere, evaluari psihologice etc.

3) un model operational – in acest stadiu, individul si-a consolidat un model propriu de „citire“ a psihologului, prin verificarea, testarea cu realitatea, ceea ce a ingaduit o intelegere deplina a rolului psihologului. Rezistenta a fost depasita, iar acceptarea acestuia nu mai este doar o chestiune formala, asistenta psihologica fiind voluntara.

Aceste stadii de ajustare a modelelor sunt aplicabile tuturor persoanelor anjagate in armata, fara deosebire de grad sau functie. Este foarte adevarat ca nu toti parcurg aceste etape pentru a ajunge la modelul operational, unii blocandu-se la stadiile 1 – cei mai multi – sau 2.

Pe de alta parte, odata inclusa intr-un proces interactional si in contact cu o cultura specifica, este posibil ca o persoana sa preia modele de conduita „asteptate“. Aceasta se va asocia sau disocia, in proportii diferite, de rolurile pe care le interpreteaza. De cele mai multe ori, intalnim roluri „fade“, sterile, de asteptare, lipsite de continut, unii constituindu-si rolul in functie de reactiile si asteptarile celorlalti, de imprejurari, fara nici o legatura cu propria personalitate, ci cu jocul de interese, subordonarea si adaptarea artificiala la forma. Psihologul nu ar trebui sa faca parte din aceasta categorie.

Relationarea psihologului cu cei din mediul in care activeaza presupune disponibilitatea acestuia de a asculta activ, ceea ce asigura, intre solicitant si psiholog, o legatura sensibila, afectiva si intelectuala.

Sunt numeroase situatii in care angajatii unei unitati sunt trimisi la psiholog. Teoria sustine ca in cazul consilierii sub mandat – o persoana este trimisa la psiholog, nu vine din proprie initiativa – rezultatele sunt limitate sau nu se ajunge de fiecare data la o comunicare reala. Insa participarea la sedintele de consiliere psihologica modifica eventualele modele de percepere a psihologului si poate conduce la schimbari pozitive la nivelul personalitatii celui consiliat. Munca terapeutica, bine indeplinita de psiholog, conduce la rezultate pozitive pentru cel consiliat si contribuie la insusirea modelului operational despre care am amintit. Daca m-as raporta la propria experienta, as putea spune ca numeroase persoane care au acceptat consilierea psihologica au apreciat indicatiile terapeutice si le-au utilizat intr-o directie favorabila lor.

Cand liderii militari dau tonul...

In unitati psihologul are nevoie de cooperarea si sprijinul conducerii (de la diferite niveluri ierarhice) pentru desfasurarea in conditii optime a activitatilor sale, printr-o comunicare adecvata care este usor diferita de cea specifica mediului militar, care este, in principal, unidirectionala.

Opiniile vehiculate de conducere (mai ales in ceea ce priveste perceptia asupra psihologului) influenteaza receptorii de la nivelurile inferioare si este de dorit ca acest tip de mesaje sa intareasca pozitia psihologului in cadrul unitatii. Este adevarat ca, in unele cazuri, si reprezentantii conducerii au acceptat pur formal rolul psihologului, fapt dovedit prin limitarea si ingradirea activitatii acestuia (excluderea, de pilda, de la participarea la reuniuni importante pe teme specifice).

Rezistenta psihologica, ignoranta sau indiferenta pot fi intelese pana la un punct, dar atunci cand acestea devin conduite cu caracter general se impune o schimbare radicala.

Liderii militari au un rol important prin modelul de gandire si reactie pe care il incurajeaza, mai cu seama ca, in armata, exista grade diferite de putere si influenta. Iata cateva comportamente distructive si constructive care apar la diferite niveluri ierarhice:

*omportamente distructive: anxietate excesiva, agresivitate prost directionata, autoritarism, negarea sau ignorarea conflictelor, interpretarea initiativei proprii ca semn de patologie individuala, sanctiuni injuste sau absenta sanctiunilor, abandonarea, aprecierea gandirii rigide, reprimarea parerilor diferite.

* comportamente constructive: claritatea limitelor profesionale – fiecare isi aprecieaza domeniul de expertiza propriu in raport cu ceilalti, facilitarea si sprijinirea activitatilor psihologului, acceptarea de feedback argumentat, abilitatea de a negocia, flexibilitate, respect reciproc.

Efectele negative produse de acceptarea predominant formala a psihologului si limitarea activitatii acestuia nu pot i cu claritate prevazute, dar este foarte probabil ca acestea sa apara in viitorul apropiat.

In orice tip de relatii, dar mai ales in cazul unui parteneriat, responsabilitatea pentru un rezultat favorabil revine, in egala masura, partilor implicate. Psihologul recunoaste potentialul de ascultare activa si neinflentabila de factori subiectivi si se asteapta la disponibilitatea si responsabilitatea unui raspuns argumentat al partenerilor sai de dialog, la comportamente si interactiuni benefice unitatii. Psihologul se asteapta sa fie apreciat in functie de prestatia sa (nu doar formal), ca specialist si partener egal de dialog in raport cu liderii militari, tinandu-se seama de scopul comun – activitatea optima a personalului unitatii.

Irina Pelin

Baza Aeriana 93, Timisoara

<sus>