l persoanelor predispuse la astfel de fapte.
Sinuciderea in
armata, intre realitate si speculatii
Dramele care se consuma in mediul militar cu privire la fenomenul suicidar nasc controverse. Felul in care sunt prezentate publicului avid de evenimente spectaculoase,
de senzatii
tari a constituit de multe ori o problema mult mai mare decat evenimentul in
sine.
Cand
presa pregateste opinia publica
O
analiza superficiala asupra evenimentelor grave si nedorite, efectuata cu scopul
de a provoca senzatie si de a transforma o drama intr-un subiect care sa
socheze, a pus in pericol, nu de putine ori, imaginea armatei si a psihologilor
militari. Aflati sub presiunea imediata a evenimentelor, cei de la care se
astepta un raspuns cu privire la incident, competenti in probleme militare, nu
psihologi sau politicieni preocupati de propria lor imagine dau raspunsuri
care, ulterior, sunt interpretate si duc la diverse speculatii. De nenumarate
ori pot fi citite in presa afirmatii facute de persoane neavizate. Aspectul
este cu atat mai ingrijorator cu cat cei care fac speculatii sunt constienti de
influenta pe care o au asupra opiniei publice. De multe ori, incidentele sunt
puse pe seama incompetentei psihologilor militari sau a cadrelor militare
aflate in imediata apropiere a subiectilor.
Mass-media,
nu face altceva decat sa redea, intr-o forma bruta, o finalitate, care mai
totdeauna este tratata nu obiectiv, ci mai degraba emotional-afectiv. De cele
mai multe ori se prezinta doar efectele si nu cauzele,
ne spune capitan-comandor psiholog dr. Constantin-Edmond Cracsner, seful
Sectiei de Psihologie a SMG.
Daca
ar fi sa ne luam dupa statistici, rata sinuciderilor la nivelul armatei este
mult mai mica decat cea la nivel national, tocmai datorita faptului ca, printre
alti factori, si psihologii contribuie la selectia personalului si incearca, pe
cat este posibil, sa reduca numarul persoanelor predispuse la astfel de fapte.
La
nivelul Ministerului Apararii Nationale se manifesta o grija deosebita fata de
sinucideri. Si este normal sa fie asa, pentru ca orice viata curmata provoaca
durere, sustine colonel (r) Tudor Nicula, fostul sef al
Sectiei Investigatii Sociologice din S.M.G., intr-un interviu pentru revista
Spirit Militar Modern, nr.3/2003. Pornind de la asta, a fost creat un sistem
de asistenta psihologica – aproape 250 de psihologi care se ocupa fie de
selectia militarilor, fie de asistenta lor. Noi oferim psihologilor informatie
globala despre starea sinuciderilor, cum au evoluat, in randul caror categorii
de personal se inregistreaza mai multe acte suicidare s.a. Statistic, suntem
sub nivelul inregistrat in societatea civila – aproape jumatate din rata
sinuciderilor din viata civila – 22-23 la 100.000 de locuitori; la noi este
undeva intre 10-12. Am avut limita cea mai scazuta – 10 la 100.000 – in anii
1999 si 2001, declara domnul colonel (r)Tudor Nicula, fostul sef al Sectiei
Investigatii Sociologice din SMG, intr-un interviu pentru revista „Spirit
Militar Modern“, nr. 3/2003.
Maiorul
Ioan Sorin Rosu, sef de birou in cadrul Sectiei de Psihologie a S.M.G.,
considera ca: Subiectele mari de presa
ar trebui sa faca obiectul de studiu al unei echipe speciale si
specializate de contracarare a acestor actiuni cu esenta psihologica, ce sunt
duse de catre diferite centre de interese, structuri sau de catre alte segmente
ale societatii civile in general. Aceste actiuni, in fapt, au consecinte
finale pentru toate segmentele societatii. Ele servesc intr-o prima etapa,
unui aspect pozitiv, bun, fiind vorba de pregatirea populatiei pentru a asimila
legislatia noua, mai ales daca informatia este socanta. In toate statele
civilizate se procedeaza in acelasi mod. Cand a aparut legea despre violenta in
familie (Legea 217/22.05.2003), aproximativ trei luni am vazut la televizor
numai scene violente in mediul familial. Au fost prezentate adevarate
„foiletoane“ si populatia, astfel pregatita, a primit cu multa usurinta legea
de protectie. Similar, si cam in aceeasi perioada, a aparut legea cu „botnitele
pentru caini“. Pana la momentul respectiv, nu prea am vazut multi oameni
muscati de caini, dar in acea perioada au fost prezentati numai oameni muscati,
sfasiati, omorati de caini. Dupa aprobarea legii (Legea 60/11.03.2003, privind
regimul de detinere al cainilor periculosi sau agresivi), n-am mai vazut nimic
de genul acesta. Se indoieste cineva ca nu mai sunt oameni muscati de caini? In
ceea ce priveste armata, lucrurile s-au petrecut in acelasi fel, insa totul s-a
transformat intr-o campanie furibunda care, in timp, va avea repercusiuni grave
asupra societatii. Este vorba de a doua etapa, una negativa,
distructiva, care se traduce intr-o actiune de victimizare masiva a armatei, pe
anumite domenii si arii de activitate.
Sinuciderea
a reprezentat dintotdeauna un moment cu semnificatie diferita pentru filosofi,
medici, sociologi, psihologi etc., dar si pentru diversele religii sau chiar
pentru oamenii obisnuiti.
Si
asta pentru ca orice determinare, orice evaluare contine semnul probabilitatii.
Niciodata nu se poate spune ca o anumita persoana va evolua, cu exactitate,
intr-o anumita directie. Totul se bazeaza pe prognoze, care au un mare procent
de evidentiere a aspectelor pozitive si negative din personalitate. Ramane insa
acest procent neelucidat, care sta sub semnul hazardului.
Suicidul
este relativ greu de anticipat. Este dificil de depistat persoana cu tendinte
suicidare, daca in prealabil nu s-a manifestat comportamental, daca nu a avut o
tendinta in acest sens, daca nu a afisat o atitudine prin care sa incerce sa
obtina bunavointa sau avantaje din partea celorlalti.
Exista
indicatori comportamentali manifesti prin care se poate intui predispozitia
spre suicid. Suicidul poate fi prevalent in depresie, schizofrenie, in
epilepsie, in intarzierea mintala, in demente, in alcoolism si toxicomanii, in
nevroze si, nu de putine ori, in tulburarile de personalitate. In abordarea
problemei suicidului trebuie sa dam dovada de o circumspectie etica si
deontologica. Dar sunt si foarte multe exceptii. De exemplu, am putea lesne
crede ca acele persoane interiorizate, anxioase, chiar depresive sunt cele mai
expuse la actul suicidal. Asta nu inseamna ca ele se vor si sinucide. Fenomenul
este foarte complex. A cere psihologului sa spuna cu precizie, cu exactitate,
sa prevada sau chiar sa controleze strict acest fenomen este o utopie.
Fiecare
om care vine in armata are o anumita istorie, o istorie de cel putin douazeci
de ani spune capitan comandor psiholog dr.
Constantin-Edmond Cracsner, seful Sectiei de Psihologie a SMG. Este putin
probabil ca armata sa fie cauza pentru suicid. In armata se poate intampla. In
cel mai rau caz, armata ar putea fi un factor favorizant, la un moment dat, dar
mai degraba mediul militar ii pune la dispozitie sinucigasului mijlocul care
devine socant, terifiant. Daca am face o statistica, am vedea ca, in general,
sinucigasii lasa mesaje, scrisori, biletele. Extrem de rar s-a intamplat ca
incriminat pentru decizia luata sa fie gradatul, subofiterul sau ofiterul. De
regula, pentru traumele individului sunt invocati (acuzati) mama, tata, sora,
fratele, iubita, lipsa unei perspective a locului de munca etc.
Exista
si situatii, foarte rare, cand apar si probleme de ordin psihic. Nu trebuie ca
subiectul sa fie neaparat bolnav psihic, in sensul strict al cuvantului. Poate
fi traumatizat relational, comportamental. Nu trebuie sa fie schizofrenic,
paranoic.
Schizofrenia,
de exemplu, este o boala care de regula debuteaza foarte devreme, in
adolescenta si are declansare instantanee, brusca sau, dimpotriva, insidioasa.
Nu se poate controla. Subiectul nu-si da seama de ceea ce se intampla. Este
foarte greu sa radiografiezi psihicul uman. Mai mult, perioada petrecuta in
armata, pentru a deveni cauza, ar
trebui sa fie extrema, catastrofala, sa-i schimbe destinul individului, sa-i
produca mutatii existentiale profunde. Mai ales in conditiile actuale, ale stagiului militar cu perioada de un an,
in conditii extrem de mult imbunatatite, cu tot felul de facilitati. Sunt
oameni care vin in armata din medii pauperizate, or in armata, gasesc ceea ce
nu vor avea poate niciodata.
Armata,
o cauza a suicidului?
Exista
o probabilitate destul de mica ca un militar sa dezvolte o psihoza pe timpul
executarii stagiului militar. Aparitia unei psihoze nu poate fi prevazuta sau
prevenita in mod absolut. Poate fi doar observata la timp.
Serviciul
medical si asistenta psihologica pot surprinde aceste stari si, astfel, sa
traga un semnal de alarma. Exista insa riscul ca debutul sa scape unei
observatii prompte. Analiza unui astfel de caz, executata pe un subiect disparut, nu poate fi foarte concludenta; se pot insa
intrevedea, post-mortem, anumite cauze.
Puteam interveni in modificarea acestor cauze? Puteam sa prevenim? Exista, sa
spunem, posibilitatea de a actiona asupra cauzelor de natura profesionala,
relationala, umana, sociala. Dar asupra cauzelor de natura familiala,
financiara, culturala, de educatie chiar putea sa intervina psihologul? Este
foarte usor sa indrepti tinta atacului catre o singura persoana.
Pe
ecrane, apar, de regula, aceleasi figuri acuzatoare, la adresa psihologilor si
psihiatrilor, spune capitan comandor psiholog doctor
Constantin-Edmond Cracsner, dar ciudat este ca niciodata acele persoane nu
au dorit intr-un mod clar, declarat, sa poarte un dialog cu responsabilii din
armata. Se acuza armata la modul global. Se acuza psihiatrii la modul global.
Se acuza psihologii la modul global, uitandu-se ca, in comisiile de
recrutare-incorporare, medicii specialisti nu sunt ai armatei. Sunt profesionisti
civili pusi la dispozitie de catre directiile de sanatate publica ale judetelor
sau ale municipiului Bucuresti. Cei care acuza sistemul militar si-au
format un crez al denigrarii dar uita ca, de fapt, isi incrimineaza proprii
confrati de profesie. Au, oare, acuzatorii dreptul moral, etic si profesional
de a-si injuria colegii, dand la o parte paravanul numit armata? Toti par sa
fie in asteptarea unei teorii perfecte, general-valabile, care sa eradicheze fenomenul suicid.
Multi
insa nu au cunostinta de faptul ca pentru evaluarea psihica la incorporare
statul pune la dispozitie psihologilor militari cateva ore intr-o singura zi,
ca raportul examinati-examinatori, este foarte marein favoarea primilor, si ca
avizul final apt sau inapt pentru serviciul militar este dat de
un medic civil. Psihologul militar doar radiografiaza subiectii si face
propuneri celor in drept sa hotarasca.
Desi subiectul a facut furori in presa si uneori a
fost dus pana la extrem, cazurile de suicid in armata nu au fost multe. In anul
2003 s-au inregistrat doua cazuri in randul militarilor in termen, iar daca
vina o poarta, asa cum se spune, psihologii militari si comisiile de selectie,
cum se explica faptul ca, in randul militarilor M.Ap.N. care executa misiuni de
lupta in afara granitelor nu s-a inregistrat nici un caz de suicid? Si ei sunt
militari care au fost selectionati de aceleasi comisii medico-militare!
In concluzie, sinuciderea ramane inca una dintre cele mai
controversate probleme ale societatii moderne. O serie de factori depistati sau
necunoscuti isi dau concursul pentru producerea fenomenului. Mediul poate fi
doar un element declansator pentru suicid.
Sublocotenent
CONSTANTIN
MIREANU