Terorismul – cancerul mileniului III
CONSTANTIN
BRAN
Terorismul
international a devenit plaga cea mai dureroasa a lumii contemporane. Intalnit
sub multiple forme, acesta provoaca destabilizare si teama. Teroristii sunt
persoane care isi indreapta ura impotriva celor nevinovati, motivatia care
precede actul terorist corelandu-se cu idealuri abstracte si valori
absolute. Sentimentul vinovatiei fata
de victima este inlocuit cu cel al implinirii unei „datorii de credinta".
Teroristul se considera un instrument al justitiei si, in numele acesteia,
ucide. Terorismul nu are chip. El este pretutindeni si nicaieri. Oricine poate
fi victima unui atac terorist. De aceea, lupta impotriva terorismului este, de
fapt, o responsabilitate a tuturor.
Ce
este terorismul ?
Cuvantul „terorism" a
fost mentionat in urma cu peste 200 ani (1798), in suplimentul Dictionarului
Academiei Franceze. Intr-o carte consacrata acestui fenomen, Walter
Laqueur, istoric si comentator de politica externa american, aprecia ca intre
1936 si 1981 au fost date peste 100 de definitii ale terorismului, dar nici una
nu este suficient de cuprinzatoare. Britanicii – printre primii care au
reactionat fata de recrudescenta fenomenului terorist, in a doua jumatate a
secolului trecut – il defineau intr-o lege din 1974, astfel: „Folosirea violentei in scopuri politice,
incluzand orice recurgere la violenta in scopul de a plasa publicul sau orice
sectiune a publicului intr-o stare de teama". Nici aceasta definitie
nu este suficient de riguroasa, caci demonstratiile de strada violente, de
exemplu, nu pot fi considerate acte de terorism. Principala caracteristica a
terorismului este intimidarea prin violenta. Mijloacele folosite sunt extrem de
variate (rapirea de persoane, luarea de ostatici, asasinatul, producerea de
explozii, distrugerea unor edificii publice, sabotarea cailor ferate, a
instalatiilor industriale sau a mijloacelor de telecomunicatii, ruperea unor
diguri, otravirea apei, raspandirea unor boli contagioase, bombardamente etc).
La metodele „traditionale" s-au adaugat altele noi, cum ar fi atentatele
asupra sefilor de state, atacurile asupra misiunilor diplomatice si a
diplomatilor, asupra personalitatilor politice sau asupra unor persoane
particulare cunoscute pentru opiniile lor, atacarea unor institutii publice sau
intreprinderi comerciale, a avioanelor, a fortelor de ordine s.a. Una din
formele de terorism care se detaseaza prin frecventa si mai cu seama prin
consecintele sale asupra raporturilor interstatale este terorismul politic.
Potrivit informatiilor vehiculate prin mass-media, in prezent, in lume
actioneaza peste 500 de organizatii si grupari teroriste de diferite orientari.
Dar, dincolo de statistici, realitatea este mult mai dureroasa. Atentatele de
la 11 septembrie 2001, asupra Statelor Unite, au aratat punctele slabe ale
actualului concept de securitate. Terorismul a aparut ca o modalitate de
actiune a celor slabi impotriva celor puternici. Aceste actiuni au demonstrat
ca principalul pericol la adresa noii ordini mondiale, create dupa incetarea
Razboiului Rece, nu este potentialul militar al asa-numitelor tari
„recuzate" (Coreea de Nord, Irak, Libia, Iran etc.), ci terorismul.
Prin urmare, securitatea antiterorista
nu poate fi privita prin numarul de tancuri, avioane, nave militare sau rachete.
Atacurile teroriste vizeaza in special securitatea populatiei, ca mijloc de
presiune asupra statelor. In configurarea atacurilor nu este nevoie de un PIB
de 6 trilioane (6000 de miliarde de
dolari) sau de inalte performante in tehnologiile militare si spatiale.
Principalii factori care conteaza sunt factorul uman si efectele psihologice.
Activitatile teroriste pot fi puse in aplicare de orice persoana, fara a avea
cunostinte speciale aprofundate. O bomba poate fi confectionata din materiale
care pot fi procurate cu usurinta. Aceste actiuni sunt posibile oriunde.
Terorismul poate imbraca diverse forme (atacuri chimice, atacuri cu bombe,
otraviri in masa etc). De cele mai multe ori, actiunile teroriste nu lovesc in
forta militara a unui stat, ci in societatea civila. Scopul lor este implicarea
emotionala a populatiei. Aceasta face ca presiunea psihologica asupra statului
sa fie mult mai puternica decat in cazul unui conflict militar clasic.
Principalul obiectiv al actiunilor de acest gen este raspandirea fricii. Cu cit
frica este mai mare, cu atat mai mare este si presiunea asupra statului.
Reactia emotionala a populatiei fata de consecintele atacurilor teroriste este
fireasca. Teama ca data viitoare s-ar putea sa fii o victima este pe cat se
poate de reala. Un razboi dus in afara hotarelor propriei tari, chiar daca se
soldeaza cu pierderi mari, nu poate avea acelasi efect pe care il produce
terorismul, din simplul motiv ca aceste razboaie sunt straine pentru marea
majoritatea a oamenilor care nu traiesc direct experienta campului de lupta.
Fiind o activitate ascunsa, terorismul
poate fi contracarat in mod eficient de serviciile secrete si de structuri
special pregatite. In cazul unui dusman invizibil, rachetele si bombele nu sunt
de folos. Informatiile sunt principalul mijloc de prevenire a actiunilor
teroriste. Multe asemenea organizatii
se bucura chiar de sprijinul deschis al unor state, pe teritoriul carora
sunt plasate cartierele lor generale si sunt desfasurate taberele de
antrenament. In Afghanistan, regimul taliban a adapostit intreaga conducere a
organizatiei teroriste Al Qaeda.
Ce-i determina pe oameni sa comita acte teroriste ?
Istoria a dovedit ca se poate
negocia orice. Pe aceasta constatare se bazeaza teroristii in special cand se
pune problema luarii de ostateci. In astfel de cazuri miza este obtinerea unor
concesii, care nu pot fi primite prin actiuni legale sau diplomatice (spre
exemplu, schimbul de prizonieri, eliberarea unor persoane arestate, retragerea
fortelor straine de pe teritoriul unei tari etc). Acest tip de negociere este
un atentat de tip „vitrina", care prin luarea de ostateci, focalizeaza
atentia opiniei publice pentru o perioada mai lunga decat in cazul unui simplu
atentat si care inregistreaza un puternic impact mediatic. Actorii unei
asemenea situatii sunt: de o parte, teroristii, de cealalta, autoritatile,
ostatecii fiind moneda de schimb.
Analiza cauzelor care stau la
baza actelor teroriste evidentiaza o retorica uniforma, o psihologie
particulara si o logica aparte. Este o retorica polarizata si absolutista,
axata pe ideea „noi contra lor". Noi, cei angajati in lupta pentru
libertate, si ei, ca materializare a raului. Prin urmare, teroristul se autodefineste
ca victima, ca sacrificat in numele unor cauze sau idealuri nobile, ca luptator
pentru libertate si justitiar social, etnic sau economic.
Ce anume determina o persoana
rationala sa recurga la un act de violenta terorist ?
Probabil, o nevoie care determina
tendinta de dizolvare a identitatii proprii in cea a grupului, conducand la o
logica sau gandire de grup. Este posibil ca amploarea si coeziunea grupului sa
sensibilizeze individul fata de implicatiile neparticiparii si, dimpotriva,
participarea sa ii confere avantaje psihice si multumirea de a fi contribuit
personal la infaptuirea „binelui public".
Un studiu interdisciplinar,
asupra a 250 de teroristi din Germania (227 cu orientare de stanga si 23 cu
orientare de dreapta) a reliefat urmatoarele aspecte: 25% dintre teroristii de
stanga pierdusera unul din parinti inainte de a implini 14 ani, (in general,
pierderea tatalui este corelata cu tulburari psihice grave), 79% din cei
investigati avusesera relatii conflictuale cu parintii; 33% si-au descris tatii
in termeni ostili; una din trei persoane vizate a fost anterior condamnata de
un tribunal pentru minori. Studiul a aratat ca teroristii sunt inclinati spre
esec, iar alegerea unei asemenea cariere poate fi considerata „punctul final
intr-o serie de incercari de adaptare nereusite" (Katzman, 2001).
Teroristul – omul disperat sau omul manipulat, adus in stare de disperare sau
de razbunare, dar si omul „demiurg", omul razbunator, omul-calau, care se
considera destinat si predestinat a indeplini o misiune suprema, a se sacrifica
sau a sacrifica pe oricine pentru a duce la bun sfarsit o sarcina dictata
dintr-un spatiu „sacru", intr-o lume care, in viziunea sa, il domina si pe
care trebuie sa o distruga. Justitiar, mesianic si, in acelasi timp, punitiv,
teroristul este, dincolo de mize si justificari, exclusiv, unilateral si
ireconciliant. Nu infruntare sau confruntare, ci anormalitate, ura, inteligenta
criminala si patologie sociala.
La 1 mai 1998, Departamentul
de Stat al S.U.A. a dat publicitatii raportul anual privind terorismul ca
problema globala. El constata ca, in 1997, 33% dintre actiunile teroriste
comise pe glob au avut loc in Columbia. Dar, din 304 acte de terorism
international, 33% au tintit Statele Unite, unde au pierit 221 de oameni (fata
de 314, in 1996).
„Bombele“ sexi –
femeile kamikaze
A doua conflagratie mondiala a
consacrat termenul „kamikaze", astfel fiind numiti pilotii japonezi care
intrau, cu avion cu tot, in tintele inamice. Mai cunoastem cazuri in care
infanteristi ai armatei sovietice se asezau, cu grenada la piept, in calea
tancurilor germane. Kamikaze pot fi considerati si unii luptatori ai
Rezistentei, ori copiii din „Hitlerjugend"... Desigur printre
luptatorii-sinucigasi s-au aflat, de fiecare data, recunoscut fiind curajul
(sau ... nebunia) lor, femeile. La nici o jumatate de veac de la terminarea
ultimei mari conflagratii mondiale, in 1983, atacurile kamikaze au reaparut
„oficial", pe timp de pace, fiind indreptate asupra ambasadei americane
din Beirut, cu efecte dezastruoase si, cum avea sa se constate, cu „bataie
lunga". Dupa atatia ani de razboi, luptatorii kamikaze (care se fabrica,
se perfectioneaza, se comercializeaza si se utilizeaza ca orice arma) au
devenit inlocuitorii eficienti ai tancurilor si rachetelor. Din 1983 incoace,
atentatele-kamikaze au intrat in cutuma fundamentalistilor musulmani care, in
numele Jihadului islamic, au transformat o practica, pana atunci sporadica,
accidentala, in tactica permanenta de lupta. In prezent, in Orientul Mijlociu,
dar si in practica formatiunilor cecene, terorismul sinucigas este apanajul
gruparilor islamice. Daca ne raportam la traditia societatii musulmane, in mod
obisnuit, rolul femeii este vegheat cu strictete de rudele sale de sex
masculin. Pe de alta parte, activitatea in interiorul organizatiilor teroriste
este strict secreta: admiterea, antrenamentul si misiunile martirilor nu sunt
dezvaluite nimanui inainte de indeplinire, nici macar familiei. Simpla
antrenare a unei femei intr-o astfel de actiune – atata vreme cat ea trebuie sa
ceara voie pentru orice deplasare in afara caminului – constituie, dupa legea
musulmana, o insulta la adresa barbatilor din familie. Paradoxal, femeile
kamikaze sunt tot mai mult angajate in cursa mortii liber consimtite. La prima
vedere, s-ar putea crede ca avem de-a face cu fiinte primare, inculte,
indobitocite sau drogate, folosite drept „carne de tun", ca ultima
solutie, disperata, de catre rudele lor masculine. Nimic mai fals! Sa luam un
exemplu notoriu, care nu constituie exceptie de la regula: palestiniana Hanadi
Darajat era studenta la Drept, visa la un birou propriu de avocatura si avea 28
de ani. In octombrie 2003, cu o zi inainte de sarbatoarea evreiasca Yom Kippur,
a detonat cele 15 kilograme de explozibil, cu care isi infasurase trupul,
intr-un vestit restaurant din Haifa. Decizia ei a insemnat moartea a 19 civili
si ranirea altor 30.
Care au fost elementele din
culisele acestui gest disperat ? Familia ei este saraca, refugiata din Israel
in Cisiordania, la Jenin – orasul mortii violente, al martirilor, incercuit de
puncte militare de control; tancurile patruleaza pe strazi, restrictiile de
circulatie sunt permanente, nu mai exista magazine. Tatal lui Hanadi era
invalid si suferea de hepatita cronica. Fratele mai mare, Fardi, despre care
vorbim la trecut, a fost cel care, pana la 23 de ani, a intretinut familia
(parintii, cinci surori si un frate mai mic) vanzand legume si fructe, si i-a
oferit posibilitatea de a urma o facultate. Cu cateva zile inainte de a se
insura, el si un var al lor au fost ucisi de un comando israelian. Cu bratele
incarcate de daruri pentru fericitul eveniment, Hanadi a fost cea chemata sa-l
identifice la morga. Desi mama sa sustine ca Fardi nu facea parte dintre
militanti, fotografia lui si cea a varului au aparut in posterele cu martiri pe
care Jihadul islamic le afiseaza pe peretii Jeninului. Pe posterul ei de martir
este inscris, conform traditiei, numarul victimelor: „19 si numaratoarea
continua"!
Ce poate determina o femeie sa
se incinga cu o centura de dinamita, pe care sa o detoneze intr-un loc
aglomerat ? Ce o poate face sa priveasca in ochi cativa copii pe care ea n-o
sa-i aiba niciodata sau pe care se pregateste sa-i paraseasca ? Sa priveasca
alte femei, batrani ? Sa declanseze iadul ?... Doar speranta ca dincolo e
„raiul"?
Jurnalistul Ciprian
Stoianovici, care semneaza un excelent reportaj pe aceasta tema in revista
„Elle", incearca sa gaseasca raspunsul patrunzand in lumea tenebroasa a
sufletului acestor „Eve" defeminizate. Raisa Ganiev este o „vaduva
neagra" din Cecenia, sora celor doua femei care au facut parte din
comandoul sinucigas anihilat de trupele antitero in atacul din octombrie 2002
asupra unui teatru din Moscova. In familia Ganiev au fost zece frati si surori.
Acum mai sunt in viata doar patru. Trei dintre cei morti sunt victimele celei
de-a doua campanii rusesti in Cecenia. In august 2003, dupa aproape un an de
cand surorile ei au fost omorate impreuna cu tot comandoul cecen si aproape 130
de oameni care venisera sa vada o piesa de teatru in capitala rusa, Raisa se
afla la Moscova, in fata cladirii FSB-ului (Serviciul secret rusesc), privind
catre cei care i-au decimat familia. Decizia ei a fost una neobisnuita: s-a
predat FSB-ului! Autoritatile militare rusesti i-au promis protectie fata de
luptatorii ceceni si, mai ales, fata de fratele sau, Rustam, subordonat direct
al lui Samil Bassaiev, cel care isi adusese surorile in gruparea „Vaduvelor
negre". Pretul acestei protectii este usor de dedus. Familia a mai pierdut
doi copii, morti unul pentru celalalt si amandoi pentru restul lumii. Unul este
terorist, celalalt este... tradator. Alternativa nu exista, constata, cu
durere, comentatorul terifiantului fenomen. „Daca in alte zone sociale
emanciparea femeilor ramane un simplu deziderat (mai ales in aceste regiuni ale
lumii), in mod stupid, ea tinde sa devina realitate pe front: tot mai mult,
femeile si barbatii au drept egal la moarte".
Un personaj fara drept
la glorie
Asa cum remarca lt.col.(r)
Teodor Filip, inainte de a fi mituri, terorismul si antiterorismul sunt lucruri
extrem de importante, cat se poate de concrete. Dar cel mai persistent si
actual mit al modernitatii tine de o dimensiune ascunsa a activitatilor umane
(totdeauna ceea ce este ascuns e si fascinant) – serviciile secrete, spionii si contra-spionii, teroristii si
antiteroristii, actiunile de comando. Nici nu mai stii ce e adevar si ce e
fabulatie, din moment ce mai mult de jumatate din filmele de actiune au ca
subiect scenarii sau actiuni recoltate din aceasta zona a realitatii. Filmul de
actiune e una, realitatea e, de cele mai multe ori, alta. Teroristii si cei
care sunt pusi sa-i anihileze au intrat demult in imaginarul colectiv.
Serviciile specializate cauta solutii pentru a contracara la timp actiunile
unor insi pentru care obsesiile tin loc de ratiune, iar prejudecatile, de idei
politice. Este o profesie a regulilor stricte, a reactiilor avute in fractiuni
de secunda, a rationamentelor-fulger. Poti gresi doar o data, cu riscuri fatale
uriase. Nu ai timp nici macar pentru pareri de rau. Antrenamente de o severitate si o duritate de neinchipuit, un
stil de viata auster si, mai ales, acceptarea situatiei de a fi, la o adica, un
erou anonim, cu viata oferita pe tava, insa fara a fi beneficiarul
recunostintei publice, iata biografia-standard a unui luptator de elita
antitero. Daruiti meseriei lor, oamenii cu cagule nu sunt, cum s-ar crede,
niste automate programate pentru a ucide. Sunt oameni care isi exerseaza, zi de
zi, calitatile morale, fizice, intelectuale. Se pregatesc continuu pentru ca e
posibil ca o data, candva, ora H sa vina si pentru ei. Momentul in care nu ai
dreptul sa mori degeaba! Clipa in care
trebuie sa-ti motivezi statutul si sa-ti platesti pretul. Antiteroristul nu e
un actor, nu e un model, nu e un om de succes. El e cel mai disimulat ins din
lume. Discret, invizibil, atent. Personajul fara drept la glorie! Nimeni nu-i
va inchina poeme, nimeni nu-i va da medalii, putini vor avea timp sa-i
multumeasca.
Costurile economice ale
terorismului sunt extrem de ridicate.
Doar Washingtonul cheltuie
anual peste 5 miliarde de dolari pentru a lupta contra acestui flagel, atat in
interiorul Statelor Unite, cat si in alte regiuni ale lumii. Pretul este
probabil dublat de costurile personale pentru protectia oamenilor de afaceri si
a firmelor americane.
Terorismul loveste serios in
bazele economice ale unor state: Egipt, Israel, Turcia sau Cipru, tari cu
venituri mari din turism, care, in anumite perioade, sunt practic scoase din
circuitul acestei industrii.
Pe plan international, el a
fost resimtit de opinia publica mondiala din ce in ce mai mult la inceputul
mileniului III, adica pe masura ce presa, radioul si televiziunea au distribuit
rapid si pe scara larga informatii despre actele de terorism. Se poate spune ca
terorismul este un factor perturbator al relatiilor interstatale si interetnice
si un parazit al lumii contemporane.