Mirela
Claudia Dracinschi
Brigada 15 Mecanizata Teritoriala, Iasi
In perioada 24-27 martie 2004,
am avut deosebita placere sa particip la lucrarile celui de-al XIV-lea Congres
International de Terapie de Familie desfasurat la Istanbul (Turcia), sub
patronajul IFTA (International Family Therapy Association, Asociatia Internationala
pentru Terapia de Familie). Am simtit nevoia sa impartasesc colegilor mei
psihologi si militarilor in general experientele traite cu ocazia acestui
congres, din doua motive. Unul este legat de tematica congresului care, mai
mult decat oricand, este adecvata problematicii actuale socio-politice, si
anume „Familiile intr-o perioada de criza globala" si al doilea vizeaza
tendintele actuale ale orientarilor terapeutice in tratarea simptomatologiilor
specifice traumelor psihice si, in special, a tulburarii posttraumatice de
stres de lupta prin tehnici ale terapiei sistemice de familie. Si experienta
specifica sistemului militar romanesc demonstreaza faptul ca recuperarea
psihologica dupa o trauma (si aici ma refer in special la cele produse prin
expunerea la situatii de moarte efectiva sau amenintare cu moartea in cadrul
divereselor teatre de operatii) se realizeaza eficient in cadrul familiei si
prin participarea tuturor membrilor acesteia.
Desi problematica efectelor
dezastrelor naturale, a razboaielor sau actelor teroriste este actuala, gasirea
semnificatiilor intr-un haos psihologic, reconstituirea unor relatii distruse si
reconstruirea vietilor personale au fost caracteristici ale terapiei de familie
inca de la nasterea sa. Congresul a fost dedicat inca de la inceput impartasirii
„durerii" specifice crizelor globale la care cu totii am fost martori
(vezi atentatele teroriste intens mediatizate) si eforturile acestui domeniu de
a raspunde adecvat noilor provocari.
Structura pe zile a
congresului a abordat urmatoarele subiecte: prima zi „Modele pentru intelegerea
impactului dezastrelor naturale si al celor provocate de om asupra familiilor si
a vietii de familie"; a doua zi, „Interventia efectiva in familie si viata
comunitatii intr-o perioada de criza globala", iar a treia zi „Cum sa ajutam
familiile sa dezvolte rezilienta (capacitatea de a-si reveni dupa o
trauma), speranta si putere". In cadrul lucrarilor au fost desfasurate
sesiuni plenare si subplenare, discutii panel, workshop-uri, sesiuni de prezentari
orale si de postere pentru a oferi oportunitatea alegerii modalitatii de lucru si
a subiectelor tratate dintr-o gama variata. Congresul a fost prezidat de presedintele
si ex-presedintele IFTA, respectiv Arnon Bentovim (Marea Britanie) si Chana
Winer (Israel), si de presedintele organizatiei locale IFTA, Murat Dokur, impreuna
cu experti din domeniul terapiei de familie si al psihotraumatologiei. In
total, au fost aproximativ 700 de participanti din circa 30 de tari de pe toate
continentele.
In afara plenarelor de
deschidere si inchidere si a lucrarilor curente, au fost sustinute o serie de
sesiuni speciale de tipul formarilor precongres (despre interventia in stresul
posttraumatic si conversatia reflectiva), al grupului de discutii despre
holocaust, o sesiune in memoria lui Gianfranco Cecchin (fondatorul scolii de la
Milan) si un workshop intitulat „Abordari bazate pe dovezi in evaluarea si
interventia in violenta in familie impotriva copiilor".
In continuare, voi prezenta
succint o serie de idei valoroase extrase din problematica congresului despre
impactul evenimentelor traumatice asupra vietii de familie.
Scopul terorismului nu este
doar de a distruge proprietatea si de a lua vieti umane, dar si de a submina
stabilitatea sistemelor, societatilor si guvernelor atacate. Din nefericire, un
raspuns potential al populatiilor democrate si moderat religioase este de a
deveni mai dogmatice, etnocentrice, si orientate spre modalitati nondemocratice
de rezolvare a conflictului. Una din prezentari s-a centrat pe metode de
conservare a atitudinilor democratice si tolerante cu privire la unitatea
familiei si la copii. In urma razboaielor clasice si a terorismului, indivizii si
familiile suporta pierderi in domeniile resurselor personale (stima de sine,
optimism), al resurselor de statut (casnicie, loc de munca), al resurselor de
energie (timp, credit), si al resurselor materiale (casa, masina). Reactiile la
evenimentele traumatice includ o varietate de sechele negative de la anxietate
moderata la tulbarari de somn. Pentru ca aceste evenimente sunt, in general, in
afara propriului control uman sau a mecanismelor de coping, iar amenintarea
este adesea vaga, ele vor afecta profund reactivitatea indivizilor. Familiile
pot fi un punct critic de rezilienta si stabilitate. In acelasi timp, o familie
cu probleme va accelera impactul negativ al evenimentului traumatic.
Principiile sistemice din
terapia de familie au fost aplicate in cadru unor proiecte comunitare complexe in
zone postconflict. Este un fapt cunoscut ca abordarile terapeutice si politice
sunt influentate de cele etnice, istorice, financiare si sociale. Aceasta
complexitate exercita presiuni asupra profesionistilor din domeniul sanatatii
mentale pentru a nu comite erori epistemologice de tipul psihologizarii
dimensiunii politice sau al patologizarii suferintei umane. In cazul vaduvelor
afectate de evenimente teroriste, o abordare din perspectiva terapiei de cuplu
poate ajuta sotul supravietuitor sa-si exteriorizeze trairile si sa reinstaleze
speranta, in scopul revitalizarii si dezvoltarii personale. Neutralitatea in
raport cu diversele obiceiuri culturale ale doliului este esentiala in depasirea
impasurilor terapeutice in tratamentului victimelor indurerate.
O alta prezentare a surprins
efectele psihologice pe termen lung a
adolescentilor palestinieni prin expunerea la factori stresori politici si a
violentei in timpul primei Intifada. In afara simptomatologiei psihologice
curente (izolare, disconfort somatic, anxietate, depresie, probleme de atentie si
comportament agresiv), trebuie luate in consideratie si urmatoarele aspecte:
implicarea indirecta in situatii de violenta politica (funerariile victimelor,
saracie, somaj, doliu colectiv), masuri punitive colective (inchiderea scolilor),
frustrarea datorata unui sentiment de neajutorare si lipsa de speranta in
raport cu posibilitatea influentarii situatiei politice si transmiterea
intergenarationala a efectelor conflictului.
Cand trauma este produsa ca
rezultat al unui dezastru, toti membrii familiei sunt afectati. In acest caz,
simptomele stresului posttraumatic prezent in special la nivelul parintilor,
poate cauza o traumatizare secundara a copiilor si o prelungire a procesului de
insanatosire. Rezultatele arata ca severitatea manifestarii stresului
posttraumatic la copii este afectata in principal de nivelul depresiei si al
prezentei simptomatologiei PTSD la tata. In cazul traumelor trebuie tinut cont
de faptul ca atasamentul parinte-copil pare sa „calatoreasca" in cadrul
familiilor de-a lungul generatiilor si sa se regasesca in relatiile
adult-adult. Aceste tipuri de atasament sunt activate cand persoana se simte
amenintata. Astfel in situatii de oboseala, boala, stres sau trauma revenim la
niveluri primitive de functionare (regresie) sau poate activa mecanisme
defensive inutile.
O alta problema abordata a
fost violul sistematic in timpul razboiului, ca un act de violenta sexuala, dar si ca strategie politica si militara, in
scopul demoralizarii inamicului. In perioda postconflict, supravietuitorii sunt
confruntati adesea cu sarcini nedorite si avorturi care sunt uneori ilegale si
inacceptabile social. Alte efecte ale crimelor de razboi includ contactarea de
boli cu transmitere sexuala, izolarea sociala, rusinea personala si publica,
umilirea familiala, sclavia sexuala,
prostitutia si nasterea fortata.
O modalitate de revenire dupa
un eveniment traumatic este participarea la o tabara de vara pentru copiii
afectati, in care ei se pot implica in activitati recreative si terapeutice.
Ulterior, s-a constat ca intreaga familie ar putea fi integrata in astfel de
programe, intrucat membrii familiei tind sa sufere individual in efortul de a
se proteja unii pe altii de durere. Ca resursa terapeutica, rezilienta este o
adaptare psihologica pozitiva in fata unui factor stresor semnificativ ce
afecteaza dezvoltarea si chiar supravietuirea. In faza initiala a unei crize,
familiile manifesta nivelurile inalte de coeziune si suport in incercarea de a
se descurca cu restructurarea propriilor vieti.
La aceasta problematica extrem
de complexaterapeutii de familie vin cu solutii in depasirea efectelor acestei
traume. Pe parcursul congresului, workshop-urile au abordat tehnici dintre cele
mai diverse, dintre care: povestile si metaforele terapeutice, sculptura
familiala, artterapia (filmele terapeutice), psihodrama, cartile terapeutice
COPE, strategiile experentiale-dinamice-narative, terapia de familie centrata
pe solutie, terapia de retea, debrifingul de incidente critice in cadrul
familiei si terapia de familie pozitiva.
Enumerand atat de succint aspecte ale problematicii puse in discutie la
lucrarile acestui congres, nu am facut decat sa subliniez complexitatea
perspectivelor de abordare si a solutiilor propuse. Nu in ultimul rand, insusi
Congresul de la Istanbul a stat sub amenintarea unui posibil atac terorist si a
fost o modalitate de eliberare de supraimplicarea emotionala a terapeutilor in
cazurile cu familii traumatizate. Se pare ca supravietuirea si revenirea
postconflict sta sub semnul linistii interioare si al intelepciunii. Probabil ca
terapeutilor de familie nu le ramane decat purtarea „poverii" unei demnitati
stoice, cu credinta, adesea prea realista, ca ceea ce nu te ucide te face mai
puternic.