Dezbatere realizata de DELIA PETRESCU
Suntem
constienti de importanta vitala a timpului liber pentru binele nostru fizic si
psihic? Ne refacem in timpul liber sau preferam sa ne rezolvam problemele de
serviciu restante? Stim sa-l gestionam? Lipsa timpului liber ne afecteaza
stabilitatea familiei? Ne permitem sa petrecem concediile sau sfarsitul de
saptamana la mare, la munte sau in afara orasului? Suntem iritati, nervosi,
stresati, obositi – este din cauza ca ratam petrecerea timpului liber in mod
util si placut? Sunt cateva intrebari la care au raspuns invitatii revistei Spirit
militar modern: locotenent-colonel Cristinel Ghiga, seful Biroului de Presa
al M.Ap.N. * capitan-comandor Tiberiu Fratila, ofiter specialist, Directia Relatii
Publice * maior Mihai Anton, sociolog, Sectia Investigatii Sociologice *
comisar dr. Ionescu-Mihaita E. Radu, medic primar psihiatru, Centrul medical de
Diagnostic si Tratament Ambulator "Nicolae Kretulescu", CASAOPSNAJ
*capitan Eliza Guvir, ofiter de relatii publice, Directia Relatii Publice *
capitan Ioan Sorin Rosu, psiholog, sef birou, Sectia de Psihologie a S.M.G.
Delia Petrescu: Va propun sa incepem
dezbaterea noastra prin a defini timpul liber.
Maior Mihai Anton: Fara a fi scolastici, ar trebui sa identificam timpul liber ca
fiind acea parte a timpului extraprofesional care indeplineste trei functii
principale: odihna, divertisment si dezvoltare culturala a personalitatii. Prin
urmare, timpul liber se constituie dincolo de obligatiile profesionale,
familiale sau sociale. Timpul liber difera de la un tip de societate la altul,
depinzand in general de gradul de dezvoltare socio-economica a societatii
respective. Pentru cadrele militare, ca o categorie socio-profesionala aparte,
timpul liber este afectat in mod special de programul de lucru. Din datele
investigatiilor sociologice pe care le desfasuram constatam ca, intr-o
proportie foarte mare (95 la suta), cadrele militare afirma ca lucreaza uneori
sau adeseori peste program. Cred ca, in ultimul timp – este o opinie personala
–, modelul ocupational la care adera institutia militara necesita un model de
performanta ridicat. Noile misiuni ale armatei implica o noua pregatire a
cadrelor militare si o implicare mult mai consecventa in pregatirea profesionala individuala.
Capitan Ioan Sorin Rosu: Referitor la
aceasta tema, putem diferentia mai multe aspecte. Primul aspect ar fi acela al
perspectivei teoretice care sustine ca, fara o buna secventializare si alocare
a intervalelor de timp pe tipuri de activitati, nu se poate vorbi de randament
profesional, ci de lipsa performantei. Din alta perspectiva, a transpunerii
teoriei in practica, este greu de ajuns la un model ideal teoretic, perfect
aplicabil. In primul rand, este nevoie ca institutia militara sa opteze pentru
un model teoretic pe care sa-l accepte,
urmand apoi ca, in al doilea rand, pentru asimilarea lui, sa se gaseasca
proceduri tehnice reale de transpunere a
acestui model teoretic in practica. Noi nu avem un exercitiu pe aceasta
tema si trebuie sa invatam ca a importa modele culturale fara a avea perioade
de adaptare la specificul nostru este neproductiv. Consider ca este absoluta
nevoie sa determinam starea de moment, prin analize specifice, apoi sa
identificam etapele, procedurile de implementare, pentru a aloca in mod adecvat
energie, finante, logistica. In aceste conditii, probabil ca, in putin timp, se
poate sa asimilam un model practic de dezvoltare pe acest domeniu: timp de
lucru si timp liber.
Este indicat sa ajungem sa le delimitam, sa le
acordam importanta necesara in asa fel incat, modelul nostru vechi in care ne
recreem la serviciu si lucram in timpul liber, sa dispara. Muncim la serviciu
si ne odihnim, ne recreem, sau ne incarcam de energie in timpul liber.
Probabil, aceasta dimensiune noi am uitat-o: la serviciu organismul oboseste,
iar in timpul liber trebuie sa se refaca, insa este cert ca am uitat sa
stabilim un rapo
rt optim intre timpul de lucru si timpul de recreere. Timpul
liber nu inseamna numai activitati statice, ci inseamna modalitati de recreere,
de incarcare energetica.
Comisar Ionescu-Mihaita E. Radu: Militarul roman
nu are timp liber pentru ca i se cere sa faca prea multe pe unitatea de timp.
Parerea mea, avand in vedere aceasta perioada de tranzitie prelungita, reforma
din armata, este ca el trebuie sa faca
un efort sa se adapteze la un nou regim de viata, sa faca fata unor noi cerinte
in aceleasi conditii. Atat timp cat nu se schimba conditiile, eu cred ca nu se
va putea vorbi despre odihna, timp liber, program. In al doilea rand, nu
trebuie uitate conditiile care exista in tarile NATO, cu totul altele decat
specificul nostru actual. Incepand de la posibilitatile de recreere, care la
noi sunt aproape inexistente, si terminand cu posibilitatile reale de odihna,
care la noi nici macar nu intra in discutie – cel putin deocamdata – sau, nu intotdeauna,
cei care beneficiaza de ele sunt cei care au cea mai mare nevoie.
Delia Petrescu: Doamna capitan Eliza Guvir,
v-ati intors de curand din SUA unde ati urmat un curs de relatii publice.
Pentru ca domnul psihiatru Ionescu-Mihaita a adus in discutie conditiile de
recreere ale cadrelor militare din armatele NATO, va intreb daca militarul
american are timp liber si, bineinteles, in ce mod si-l petrece?
Capitan Eliza Guvir: Are! Dar vreau sa
spun altceva: ceea ce am observat eu in SUA este ca, pus cot la cot cu ofiteri
din alte armate, ofiterul roman face fata poate chiar mai bine decat ceilalti.
Deci, in conditii de organizare si cerinte similare, eu sunt de parere ca nu
exista probleme. La noi problema este organizarea. Mai bine zis, suntem
debusolati de dezorganizare. Lucru care se rasfrange si asupra timpului liber.
Problema nu consta in faptul ca lucram, de exemplu, 10 ore pe pe zi. Nu acest
lucru afecteaza psihicul militarului, ci faptul ca pana la ora 15 sau 16 ne indeplinim sarcinile de serviciu si, in
ultimul moment, apare ceva care ne obliga sa ramanem peste program. Nu vorbesc
despre „focare" cum este Biroul de Presa, de pilda, unde nu trebuie sa
existe timpi morti intre orele 8 si 16.
Managementul sarcinilor ar trebui sa fie mai productiv si nu cred
ca este onest sa fie pus semnul de egalitate intre timpul ramas peste program
si devotamentul fata de institutie. Eu imi iubesc profesia, muncesc cu drag,
dar nu cred ca mi-ar placea sa fiu pusa in situatia de a alege intre profesie
si familie.
Capitan Ioan Sorin Rosu: As dori sa fac unele
completari la cele spuse de colega mea: inclusiv aceasta cutuma care pentru noi
apare ca fiind mobilizatoare – aceea ca performantele obtinute de ofiterii
nostri in afara sunt deosebite – devine, la un moment dat, extrem de
contraproductiva. Spun acest lucru pentru ca si din punct de vedere metodologic
si din orice perspectiva am dori sa interpretam, pana la urma aceste comparatii
sunt eronate, din cauza elementelor care intra in relatie. Este recomandat ca,
in cel mai scurt timp, sa ajungem sa vorbim atunci cand ne referim la Armata
Romaniei de perspectiva statistica, bazata pe comparatii reale. In acest moment
comparam varfurile de la noi cu media de la ei; este normal ca, in acest caz,
sa constatam ca ofiterii romani sunt mai bine pregatiti sau fac fata mai bine
sarcinilor primite.
Capitan-comandor Tiberiu Fratila: As vrea sa incep
cu o poveste de acum 20 de ani, cand am terminat Academia Navala. Eram proaspat
locotenent, impreuna cu colegii mei de promotie, la navele militare din
Constanta si, atunci, la cateva saptamani dupa repartitie, comandantii ne
spuneau: „Vedeti ca nu care cumva sa plecati la patru, sa rupeti schela
(a rupe schela inseamna a te grabi sa pleci acasa)! Sa ramaneti dupa
program, sa va terminati treaba! Dupa aceea puteti sa plecati." Azi
asa, maine asa, pana cand unul dintre colegi a replicat: „Bine, dar daca ne
terminam azi treaba, maine nu mai are nici un rost sa mai venim la serviciu
pentru ca am terminat tot ceea ce avem de facut!" – si asa s-a
renuntat la ideea de a ramane peste program, indiferent daca aveai sau nu ceva
de facut. Dupa revolutie, o alta sintagma, 
dar cu o mentalitate asemanatoare,
suna cam asa: „Sa ramana cineva peste program! Daca se intampla ceva?" Pentru
acest „daca se intampla ceva" se mai ramanea peste program o ora,
doua, trei, la unitatea respectiva!
Exista ofiter de serviciu, exista un sistem – banuiesc, bine pus la
punct – care sa gestioneze situatiile de criza. Exemplul acesta il dau si sefii
nostri, fie ca este vorba de comandant de unitate sau sef de structura
centrala. Obligatoriu, anumiti subordonati trebuie sa ramana sa asigure „o
continuitate de rezolvare a problemelor care s-ar putea ivi". Deci
mentalitatea pleaca de sus in jos, se
cultiva de jos in sus, se aplica si pe orizontala, in toate directiile
posibile. In Canada, de pilda, unde am fost la un curs, lucrurile sunt foarte
clare – intrand in programul unitatii, al scolii practic, programul era de la 8
la 16.30, sarcinile erau de studiu. La 16.30 se pleca acasa. Am avut impresia
ca daca ramaneai si lucrai peste program, erai privit ca o persoana care nu
reuseste sa-si gestioneze timpul de lucru, ca ai probleme de adaptare ori de rezolvare
a sarcinilor de serviciu… La acest punct intram intr-o alta discutie legata de
mentalitate si de societatea in care traim: fiecare societate isi are armata pe
care o merita, fiecare societate cu tarele si problemele ei imprima si armatei
problemele si grijile ei. Nu trebuie sa va spun care sunt grijile cotidiene ale
unei persoane civile sau militare din societatea nord-americana si care sunt
grijile noastre, fie ca suntem civili sau militari. Eu, cand termin programul, in
drum spre casa fac tot felul de cumparaturi, platesc intretinerea, cablul etc.
Acasa: ce note a luat fetita, ajut-o la lectii, du-te la sedinte cu
parintii...; abia daca mai am timp sa ma uit la stiri. In ceea ce ma priveste,
timpul liber se limiteaza la week-end si la concediu. Am facut un experiment:
cand m-am intors din Canada am avut noua zile libere date de guvern si am
plecat din Bucuresti, inchizand si telefonul mobil – asa am putut sa ma odihnesc dupa ani de zile fiind departe, sa nu
pot fi gasit.
Delia Petrescu: Luati de lucru acasa, sambata
si duminica, in mod obisnuit?
Locotenent-colonel Cristinel Ghiga: Da, se
intampla uneori sa fiu nevoit sa mai iau cate ceva „la pachet". Dar
sa revenim putin la ce a spus colegul meu Tiberiu Fratila, anume ca apar
probleme la ora patru, cinci, sase. Acesta este specificul locului nostru de
munca. Jurnalistii din presa civila acreditati la M.Ap.N., ca si purtatorul de
cuvant al institutiei, cu care ne coordonam strans activitatea, lucreaza pana
la ore tarzii. Noi trebuie sa fim oricand la dispozitia lor, prin urmare
trebuie sa fim „operativi" 24 de ore din 24. Situatia aceasta am
rezolvat-o in buna parte prin organizarea lucrului in ture, dar au loc
evenimente de interes pentru presa si in week-end, prin urmare trebuie sa
raspundem solicitarilor si atunci. Incerc sa le asigur subordonatilor conditii
sa poata incepe noua saptamana de lucru cat de cat odihniti, sa nu fie
epuizati, stresati. Trebuie sa existe un echilibru intre timpul de lucru si cel
de refacere a capacitatii de efort. Atat cat suntem la program, mai ales cand
este nevoie ca acesta sa fie prelungit, trebuie sa gasim cateva minute in care
sa ne putem permite o scurta relaxare. Exact ca la scoala: 50 de minute de curs
si 10 de pauza. Anul trecut am fost intr-o misiune in FYROM, unde am lucrat in
Centrul de Presa al misiunii UE „Concordia“. Seful nostru, un maior francez,
fost ofiter in Legiunea Straina, era un manager remarcabil al grupului mic din
care faceam si eu parte. Stia foarte bine cum sa ne angajeze in munca, dar si
cum sa ne asigure refacerea potentialului psiho-fizic. Desemna un subofiter,
administratorul centrului de presa, care venea cu propuneri concrete de a ne
petrece impreuna timpul liber: fie de a servi masa la restaurantul identificat
de el, fie de a merge la cate o activitate sportiva, sau de a face excursii in zonele unde era permis acest
lucru. Si la noi, in colectivul unde lucrez acum, la Biroul de Presa, se
intampla ceva asemanator: incercam sa ne facem timp si, la trei–patru
saptamani, actuali si fosti colegi ne intalnim cu diverse prilejuri in afara
cadrului de lucru si mai stam de vorba pe diverse teme, care nu au legatura cu
sarcinile de serviciu.
Delia Petrescu: Considerati ca institutia
trebuie sa se implice in organizarea timpulului liber sau sa ofere cadrul
propice petrecerii timpului liber?
Maior Mihai Anton: Fiecare este responsabil de
timpul sau liber. Implicarea institutiei inseamna timpul liber in cadru institutional si aici ar fi vorba de
militarii in termen care au nevoie de o organizare de acest fel, de militarii
care se afla in misiuni in afara granitelor tarii. In privinta cadrelor active
nu cred ca este nevoie ca armata sa se implice in mod direct, ci sa creeze un
cadru organizatoric structural. Spunea colega noast
ra despre organizare sau dezorganizare,
mai bine zis, ca fiind cauza care duce la lipsa de timp liber. As face o
legatura intre timpul de lucru prelungit, cati dintre cei care lucreaza peste
program manifesta o insatisfactie fata de aceasta situatie. Din date statistice
reiese ca cei nemultumiti de respectarea programului de lucru sunt foarte
putini deci, cu toate ca declara ca lucreaza peste program in proportie de 95
la suta, intr-un procent de 17 la suta
(datele sunt din octombrie 2003) sunt cei care se declara nemultumiti de
organizarea programului de lucru. Asadar, obisnuinta este a doua natura. De cand s-a introdus saptamana de lucru de
cinci zile beneficiem de un buget de timp liber foarte mare. Intervine insa un
paradox, prin faptul ca nu dispunem de venituri suficiente pentru petrecerea
timpului liber. Normal ca nu stim ce sa facem cu acest timp liber, nu exista o
cultura a timpului liber, de diversificare a modalitatilor de petrecere a
timpului liber. Televiziunea ne ocupa timpul liber cotidian, pentru ca si aici
trebuie sa facem o distinctie cand analizam timpul liber: timpul liber
cotidian, timpul liber de la sfarsitul de
saptamana, concediul de odihna, zilele care se dau pentru sarbatori cum
sunt Craciunul si Pastele. Daca le analizam pe fiecare in parte, vom constata
diverse aspecte. Cum isi petrec militarii concediul? 50 la suta dintre acestia
raman acasa. De ce oare? Veniturile financiare
sunt primul impediment al nesatisfacerii nevoilor, aspiratiilor de
petrecere a timpului liber.
Comisar Ionescu-Mihaita E. Radu: Parerea mea
este ca trebuie sa se implice institutia. Este important ce anume face
institutia, nu numai pentru partea financiara concreta, (drepturile
banesti), ci si locuinte, spatii de
recreere, facilitati pentru petrecerea concediilor de odihna in statiuni
balneoclimaterice, la jumatate de pret fata de ofertele din viata civila. Se
sustine vreun militar pentru accesul la informatica, se plateste cuiva vreun
abonament personal de Internet? Se plateste vreun abonament pentru instruire
sau educatie in specialitate? Se deconteaza vreo carte pentru cei care vor sa
faca un curs post-universitar sau un doctorat? Toate acestea inseamna bani, si
nu putini. Exista deduceri de impozite care se pot aplica pentru cadrele
militare, exista posibilitatea de credite avantajoase? Consider ca daca am avea
un asemenea gen de facilitati probabil ca in bugetul nostru ar ramane bani si
pentru petrecerea timpului liber, pentru plecarea in concedii sau in week-end.
Locotenent-colonel Cristinel Ghiga: Am o
completare la ceea ce a spus domnul doctor. Din pacate, mai nou sunt nevoit sa-mi
petrec timpul liber rezolvand probleme de genul contestatiilor pe care trebuie
sa le fac la amenzile primite, cinci pana acum, pentru faptul ca am parcat
masina langa cladirea ministerului, pe timpul cat m-am aflat la serviciu. Si
sunt multi in situatia mea. Trebuie apoi sa depun aceste contestatii la politie
in timpul meu liber, intre 7 si 8 dimineata. Daca este vorba despre cum si cat
se implica institutia careia ii apartin, cred ca ar putea-o face prin a asigura
conditii angajatilor sai ca sa nu mai fie nevoiti sa parcheze in zone
interzise. Sunt destule locuri neutilizate in interiorul ministerului fiindca
au fost repartizate „judicios"
unora care au si dreptul la masina de serviciu si, prin urmare nu au nevoie de
loc de parcare. Am impresia ca agentii de circulatie au descoperit ca pot
produce bani transformand filmele cu masini parcate pe timpul programului de
lucru, in procese verbale de contraventie. Ar fi cazul sa se termine o data cu distractia
asta a lor in contul angajatilor M.Ap.N. Legat acum de alternanta timp liber –
timp de lucru si de managementul programului, cred ca aici ar trebui sa se
intervina institutional. Nu prin a trimite oamenii acasa la ora 16, ci
organizand treaba astfel incat sa se duca la capat in timpul programului tot
ceea ce trebuie rezolvat, sa existe o corecta repartizare a sarcinilor pe
membrii colectivului, o foarte buna intelegere a atributiilor. Spun acest lucru
pentru ca am detectat de-a lungul activitatii mele si locuri in care lumea se
ocupa cu de toate si nimic. Atunci cand nu se merge la concret: asta e sarcina
pe care trebuie s-o faca respectiva persoana pana la ora cutare, rezulta un
aspect de slab management al timpului de lucru care se rasfrange in limitarea
timpului liber si in scaderea calitatii lui.
Delia Petrescu: Considerati ca recenta marire
de salariu pentru cadrele militare v-a adus un surplus in buget care sa va
permita sa petreceti timpul liber, impreuna cu familia, dupa placul inimii?
Capitan-comandor Tiberiu Fratila: Cred ca in
privinta timpului liber lucrurile se pot aborda din doua unghiuri: ce trebuie
sa faca individul, ce trebuie sa faca institutia. O modalitate de a-l
cointeresa pe individ trebuie facuta mai degraba prin cultura timpului liber si
mai putin prin stimularea materiala. Sigur ca daca ai mai multi bani iti poti
permite satisfacerea mai multor nevoi de petrecere a timpului, poate a celui
dedicat unui hobby, ca sa dau un exemplu. Al doilea palier pe care se
poate merge ar fi schimbarea mentalitatii individului si abordarea educationala
a conceptului „timp liber", fapt care pleaca din scoala, din familie si se
continua in institutia in care lucrezi. In Canada, in unitatile militare, chiar
si in unele universitati, exista o traditie, ca in fiecare joi dupa-amiaza,
colegii sa se intalneasca. Se numeste TGIT (Thank God it’s Thursday).
Este o modalitate incetatenita, statuata si in care institutia militara s-a
implicat. Am vizitat doua baze si langa fiecare dintre ele exista anumite
localuri sau restaurante care se numesc chiar asa „TGIT"– unde
oamenii se duc la o bere, povestesc, joaca un joc, practica un sport, uita sau,
mai bine zis, se detaseaza, de problemele unitatii.
Locotenent-colonel Cristinel Ghiga: Vorbim
despre cultura timpului liber, despre reminiscente de mentalitate. Se dadea
exemplu ceea ce se intampla inainte de ’89: lucram pana, chipurile, terminam
treburile si nu mai aveam ce face. Si lucrul acesta s-a perpetuat in timp si
dupa 1989. Simtim efectele chiar si acum. Eu am participat la un curs la
Centrul Marshall din Germania si am venit de acolo cu ceea ce a reusit sa se
imprime in mentalitatea mea dupa trei luni si jumatate, intr-un mediu academic
si international, cu model americano-german, daca pot spune astfel. Acolo
cunosteai exact programul zilnic pe care ti-l indeplineai fara sa vina
managerul sa-ti spuna ce si cum trebuie sa faci. Aveam si timp liber: simteam
nevoia sa facem sport, faceam sport, simteam nevoia sa facem excursii,
organizam excursii. Am venit de la curs si vreme de o luna de zile mi-am impus
si am reusit sa merg la sala de sport din minister. In timp insa, revenit fiind
intr-un mediu in care exista alta mentalitate, a trebuit sa ma readaptez, sa
renunt la a face sport – in afara programului bineinteles – din cauza faptului
ca aici exista o mare presiune a evenimentelor, a sarcinilor de serviciu.
Capitan Eliza Guvir: Vreau sa adaug ca si eu
m-am intors din America cu aceeasi mentalitate extrem de sanatoasa, de a face
sport – pentru ca stand acasa sa te uiti la 
televizor nu cred ca te eliberezi
de stres. Legat de practicarea sportului,
am auzit sefi spunandu-mi: „Daca ai timp sa mergi la sport, inseamna
ca nu ai ce face!" Nu se poate sa gandim asa! E fara comentarii!
Locotenent-colonel Cristinel Ghiga: Dupa parerea
mea, uitatul la televizor este expresia saraciei si a comoditatii, din pacate.
E adevarat, afli o multime de lucruri fara sa te coste prea mult, dar trebuie
precizat ca in strainatate ziarele si revistele, la fel ca si spectacolele si
manifestarile sportive se vand mult mai bine decat la noi, nu fiindca sunt mai
ieftine, ci pentru ca lumea isi permite
sa dea bani si pe acest tip de distractii si surse de informatii.
Capitan Ioan Sorin Rosu: Tot despre aceasta tema
as dori sa fac cateva mentiuni: probabil ca perspectiva modelului nostru
traditional, a accentului pe forma si a eludarii intr-un fel a continuturilor
care pentru multe societati reprezinta esenta a ceea ce dezvolta, acest lucru
la noi se regaseste transpus efectiv in ce anume intreprinde cineva, ce anume
face si nu ce rezulta in urma activitatii. Atunci cand vorbim de timp liber si
de munca, trebuie sa ajungem pana la urma, la finalitate, la produse. Plecam de
la cauze la efecte, respectiv rezultate. Dupa ce ai muncit opt ore, sa ai un
produs, dupa ce ai avut timp liber, sa ai un produs, un castig. Daca la
serviciu se cer rezultatele activitatii prestate, asa si in timpul liber se
cere sa ai rezultate legate de timpul liber, adica sa te simti odihnit,
relaxat, gata sa incepi o noua zi de lucru. Optiunea individuala este
esentiala. Forme concrete de petrecere a timpului liber pot fi promovate mai
mult sau mai putin de institutie in functie si de interesele ei, dar tinand
cont intotdeauna de particularitati, de individul ca atare. Nu o sa putem face
timp liber institutional. Oferim posibilitati pentru ca individual, cand a
terminat lucrul si este obosit, sa poata intra in refacere, iar cand a incheiat
perioada de odihna, sa fie odihnit, sa inceapa munca.
Delia Petrescu: Ce implicatii are faptul ca
nu ne putem efectua concediile intr-un mod util si placut in asa fel incat sa
revenim la program cu capacitatea de lucru refacuta in totalitate? Cum ii
recuperam pe cei care sunt obositi, stresati?
Comisar Ionescu-Mihaita E. Radu: Le-am putea oferi
niste concedii de recuperare, de exemplu, care nu sunt agreate de institutii si
care ar trebui sa fie la latitudinea unui specialist. Acestea trebuie sa fie
altele decat concediile de odihna si care ar trebui sa se execute. In plus, ar
trebui sa avem si posibilitatea de a-i trimite undeva sa se recupereze in
conditii suportate de institutie. Si, desi sunt centre care au in denumirea lor
„recuperare si tratament", in momentul acesta nu putem sa-i trimitem
nicaieri. Baltatesti nu reprezinta o solutie, fiind vorba despre un sanatoriu
de balneofizioterapie; poate Predealul, Sinaia, Valea Prahovei, Poiana Brasov –
care ar trebui sa aiba locuri nu numai pentru militarii care se intorc din
misiuni.
Locotenent-colonel Cristinel Ghiga: Acele cazuri
depistate de specialisti ar trebui directionate catre centrele de recuperare, care sa fie rezervate pentru angajatii
armatei ce au simtit in mod real presiunea indeplinirii sarcinilor de serviciu.
Propunerile poate ar trebui sa vina din partea comandantilor, care cunosc
starea de fapt din unitati.
Delia Petrescu: Comandantii nu sunt
interesati sa faca genul acesta de propuneri pentru ca, la un moment dat, pot
sa ramana, pentru o perioada de timp, fara oamenii „de baza". In plus, nu
se acorda inca suficient de multa atentie acestor stari de oboseala si de
stres. Stresul mai ales nu e privit cu seriozitate, nu este recunoscut ca fiind o afectiune reala, nu acceptam ca
exista; este luat in ras, ca un moft. Consecintele lui asupra sanatatii sunt insa
devastatoare!
Locotenent-colonel Cristinel Ghiga: Este tot o
expresie a mentalitatii de dinainte de 1989, cand din orice trebuia sa apara
acele rezultate fantastice, fara sa existe macar gandul ca organismul are
nevoie de refacere.
Delia Petrescu: Nu tinem cont de faptul ca, de
ani buni, se fac reduceri de personal si s-a ajuns la situatia in care o
singura persoana trebuie sa faca tot ceea ce acum catva timp era suportat de
doi, trei angajati - un cumul de functii voalat si nerecompensat in nici un
fel!
Locotenent-colonel Cristinel Ghiga: Fara a
generaliza, desigur, putem spune ca este vorba despre un prost management al
timpului de lucru, atunci cand sefii nu fac astfel ca toti subordonatii sa fie
„de baza". „X si numai X
este om de baza; nu-i permit sa mearga la curs sau in misiune internationala
pentru ca el trebuie sa duca greul aici, el este cel care, eventual, imi va
scrie doctoratul, mizez numai pe el, de aceea il tin in program de lucru
permanent, nu ma pot dispensa de el, nu-i pot acorda timp liber". Eu
sper sa gresesc, sa nu mai fie astfel de cazuri, insa pornind de aici cred ca
implicarea comandantilor in ceea ce inseamna timpul de munca si timpul liber al
subordonatilor ar fi importanta.
Capitan Ioan Sorin Rosu: Cand vorbim despre
organizatie vedem ca fiecare comandant, la randul lui, este un subordonat si, intorcandu-ne
la esenta discutiei noastre, trebuie avut in vedere ca, in primul rand, sa se
asigure cadrul legal, normativ, aspectul formal dupa care sa se ajunga la
partea de educatie, de transpunere a modelului teoretic. Comandantii vor face
ceea ce le spun comandantii lor, ce le spune comandantul comandantului s.a.m.d.
Este necesar sa avem cadrul legal normativ extrem de bine precizat, bine
conturat, sa avem proceduri, etape, forme bine punctate, bine delimitate si,
atunci, vom gasi o corelatie intre numarul, importanta, frecventa atributiilor,
sarcinilor, timpul alocat si rezultatele pe perioada de munca, respectiv pe perioada de odihna.
Delia Petrescu: As dori sa va intreb despre
familia care sufera din cauza lipsei de timp liber a capului familiei; ce se intampla in situatia in care ambii parteneri sunt
cadre militare si sunt prinsi in activitati specifice acestei profesii si in
afara orelor de program?
Maior Mihai Anton: Din studiile noastre reiese
ca, intr-adevar, absenta timpului liber, cel petrecut alaturi de familie, este
unul din factorii principali care influenteaza negativ viata de familie. Intr-un
fel este un risc asumat pentru ca se cunosc eforturile, privatiunile pe care le
presupune profesia de militar. Sa nu ne gandim numai la activitate de zi cu zi,
sa ne gandim ca exista si aplicatii,
plecari in misiune, chiar si in afara granitelor tarii, sau alte activitati
care determina absenta militarului mai mult timp din mijlocul familiei. La
constituirea unei familii ar trebui sa se ia in considerare si acest aspect.
Delia Petrescu: Ma indoiesc ca, in momentul in
care se constituie o familie, cei doi parteneri sunt constienti de acest aspect
si se gandesc cu foarte mare seriozitate cat de mult sau cat de putin timp
liber vor petrece impreuna. Cred ca alte elemente primeaza!
Locotenent-colonel Cristinel Ghiga: Trebuie sa
va contrazic: eu mi-am dorit ca viitoarea sotie sa fie fiica de ofiter, sa aiba
educatia facuta intr-o familie de militari. Nu vreau sa spun ca mi-am
militarizat familia, nici pe departe, chiar daca si sotia mea lucreaza in
M.Ap.N. Amandoi insa suntem constienti de ceea ce inseamna privatiunile
serviciului militar. Si le-a insusit si ea si, in buna masura, si baiatul meu,
care are acum 16 ani si nu cred ca va urma o cariera militara.
Delia Petrescu: Domnule psiholog Rosu, suntem
obositi, stresati, nu mai dam randament. Ce trebuie sa facem, ce masuri trebuie
sa luam pana ajungem la medicul psihiatru care ne va prescrie un tratament,
chiar compensat, extrem de costisitor!
Capitan Ioan Sorin Rosu: Pana la un anumit
nivel, stresul este cel care asigura dezvoltarea, evolutia, mersul inainte;
este aspectul dinamic al partii interioare a individului. Cand este vorba de o
stare profunda de stres atunci putem sa
vorbim de un aspect de gravitate sau chiar de unul patologic, care necesita
interventie din partea specialistului (psiholog/medic psihiatru). De doi ani a
fost creat un sistem de asistenta si consiliere psihologica. Probabil ca, dupa
doi ani, am ajuns la un nivel la care realmente se pot oferi servicii de
asistenta psihologica. Concret, avem specialisti formati care pot sa indrume.
Daca punem in discutie timpul liber, atunci posibilitatile de actiune ale unui
psiholog sunt raportate doar la formulele pe care un cadru militar ar putea sa
le adopte ulterior. Unde si cum, nu mai tine de cel care consiliaza. Noi avem
nevoie de modele; un psiholog sau un educator, in general, raspund unor nevoi
individuale, insa raportarea este
necesar sa se realizeze la o conceptie a institutiei din care face parte pentru
a putea oferi variante. Daca nu se
contureaza clar o conceptie a institutiei vizavi de ce se doreste, nu poti sa
oferi solutii, nu poti sa consiliezi. Pana la urma, ce sa-i spui unui individ
care este extrem de obosit, care are probleme si acasa? Institutia eficienta
este institutia care porneste si de la celalalt principiu, si anume ca
individul are performante in campul muncii daca acasa are performante, adica nu
are probleme, are casa…, timp liber etc. Daca dorim sa avem performanta la
serviciu, trebuie sa ne gandim si la confortul individului.
Locotenent-colonel Cristinel Ghiga: A fost o
vreme in armata cand se spunea despre comandant ca este un bun psiholog. Multe
tin de aceasta calitate. Sper ca nu se asteapta cineva sa fie emis un ordin al
ministrului sau o dispozitie a sefului S.M.G. pentru organizarea timpului liber
al angajatilor. Ar insemna ca efectele mentalitatii de dinainte de 1989 se
mentin inca pregnant.
Delia Petrescu: Ajungem la concluzia ca
stresul, la nivelul institutiei, este foarte mare. Cu toate acestea, armata se
numara printre putinele institutii care, la ora actuala, are realizari notabile
– vezi integrarea in NATO. Paradoxal, am impresia ca se investeste prea putin in
om, comparativ cu nivelul la care i se cere sa dea randament. Nu datorita
performantelor si profesionalismului acestor oameni intram in NATO? A celor
care si-au sacrificat timpul liber – in cel mai bun caz –, care isi neglijeaza
familiile etc. in favoarea profesiei?
Capitan Ioan Sorin Rosu: Probabil ca un exemplu
ilustrativ de cum gandim si actionam noi ar fi cele relatate de un cadru de
conducere in urma unei misiuni, in Bosnia. El spunea ca in conditiile in care
un detasament american si unul roman primeau misiuni de lupta pe acelasi
interval de timp, cu sarcini absolut asemanatoare, romanii alocau aproximativ
10 la suta din timpul de lucru, pentru
organizare si, mai apoi, procedau la punerea in practica a ceea ce aveau de
facut, pe cand americanii ajungeau pana
la 50 – poate 60 la suta – din timp pentru organizare si doar apoi
treceau la actiune. Tot domnia sa spunea ca, invariabil, performantele lor erau
mai bune decat ale noastre. Iata ce inseamna ideea organizarii in general, care
tine de un anumit spirit care trebuie cultivat, promovat.
Locotenent-colonel Cristinel Ghiga: Asta poate
fiindca noi vrem rezultate imediate. Suntem de sorginte latina, nerabdatori,
nu-i asa? De aceea, alocam asa de putin timp organizarii, pentru ca ne asteptam
ca ceea ce am organizat sa produca imediat efect.
Capitan Ioan Sorin Rosu: Acest lucru inseamna
risipa de energie psihica, fizica.
Capitan Eliza Guvir: Asta am spus si eu
la inceput si anume ca, pusi in aceleasi conditii, organizati in conditii
similare, dam randament mai bun decat ceilalti. Si nu este vorba de varfurile
de la noi cu media de la ei. Eu cred ca ofiterul de la noi cu echivalentul de
la ei, in aceleasi conditii, da randament mai bun. Subliniez: suntem buni si
dam randament. Dar trebuie sa ne organizam. Sunt de acord cu formula „50 la
suta din timp pentru organizare si 50 la suta pentru indeplinirea
sarcinii"!
Comisar Ionescu-Mihaita E. Radu: Uitati insa de
logistica: dam randament intr-o logistica care este aproape de ideal. Apropos
de ceea ce spuneati legat de locul de parcare: acolo lucrurile functioneaza cu
totul altfel. Este vorba de un sistem foarte bine pus la punct, in care oamenii
sunt niste pioni. Nu putem crea noi, cei de la baza, sistemul.
Capitan Eliza Guvir: Ca femeie, ma simt oprimata
de social! Ma trage in jos tocmai pentru ca, fiind femeie, ma ocup si de
gospodarie: ce gatesc, ce cumparaturi mai fac, cati bani mai am etc.
Inevitabil, trecem in social!
Comisar Ionescu-Mihaita E. Radu: Legat de
mentalitate: ce ofera societatea unui ofiter? Se poate pune problema si asa!
Capitan Eliza Guvir: In America te duci la un
film si ai reducere cam 10-20 la suta pentru ca esti ofiter, te urci in orice
mijloc de transport, ai reducere pentru ca esti ofiter. Eu cred ca institutia
ar trebui sa faca un gen de agreement (intelegere) cu societatea civila.
Armata este a tarii.
Comisar Ionescu-Mihaita E. Radu: Dupa parerea
mea, lucrul acesta trebuie facut dinspre institutie spre societate. Armata
este, alaturi de Biserica, institutia in care romanii au cea mai mare incredere.
Mentalitatile? Se vor schimba intr-un numar bun de ani, trebuie sa fim
constienti ca nu se pot forma de pe o zi pe alta. E vorba de cateva generatii.
Revenim de la problema educatiei, care trebuie promovata de undeva, de la
nivelul comanda. Comanda a fost promovata insa pe sistemul american? Este ea
formata in America?
Capitan Ioan Sorin Rosu: S-a pus problema daca noi consideram, la
acest moment, ca institutia, respectiv armata, cheltuieste la nivel de
individ, de resursa umana. Probabil ca la nivelul institutiei militare, precum
si al societatii in general se cheltuieste pentru resursa umana. Este un lucru
bun, dar este o prima etapa. Probabil ca trebuie sa ajungem la urmatorul
stadiu, urmatorul nivel, acela al investitiei in resursa umana. Sa nu ne
oprim la nivelul de cheltuiala – „ti-am dat atat " – ci sa mergem
mai departe, pentru a vedea „de ce ti-am dat, pentru ce ti-am dat, unde
trebuie sa ajungi cu ceea ce
ti-am dat ". Asta inseamna investitie si daca noi adoptam acest
principiu vom gasi formele concrete pentru fiecare situatie in parte: Internet,
casa, carti, deplasari in strainatate, daca este privit la nivel de investitie
pentru dezvoltarea sectorului resurse umane. Important este sa adoptam acest
principiu. El probabil ca a inceput deja sa se contureze, dar nu stiu daca este
generalizat.
Comisar Ionescu-Mihaita E. Radu: Modelul acesta
functioneaza foarte bine in Israel. Nu nivelul de remunerare este cel care
primeaza, ci facilitatile oferite cadrelor. Si stim la ce presiuni este supusa
armata israeliana. Se pare ca face fata foarte bine!
Delia Petrescu: A venit momentul sa
desprindem niste concluzii!
Maior Mihai Anton: Eu raman consecvent impotriva
stilului paternalist. Nu neg faptul ca institutia ar trebui sa se implice la
nivel organizatoric, la nivelul crearii unei infrastructuri pentru amenajarea
bazelor de petrecere a concediului, de petrecere a timpului liber prin
practicarea sportului, stranduri, case de cultura. Sunt localitati unde sunt
foarte solicitate, poate mai putin in Bucuresti, unde este o societate mai
dispersata dar, in garnizoanele mici, ele chiar functioneaza. Mentin in
continuare aceeasi idee ca individul trebuie sa aiba preocupare pentru
petrecerea timpului sau liber. Deci nu am nevoie de institutie sa-mi organizeze
timpul liber, pentru ca este extraprofesional. Institutia este interesata sa am
un timp liber astfel organizat incat sa vin inapoi si sa lucrez la capacitatea
deplina si sa dau randament. Ceea ce poate sa faca institutia este sa asigure o
prima de vacanta si nu diferentiat pe grade, pe categorii, ci pentru toata
lumea la fel, fara nici o discriminare. Pentru prima de vacanta trebuie
analizat, trebuie facut un studiu de marketing si trebuie vazut care este
costul petrecerii concediului in limite modeste. Atunci nu mai sunt necesare
eforturile financiare pentru subventionarea acestor baze de agrement la care nu
ajung toate cadrele militare. Ele sunt create pentru o categorie foarte redusa;
cererea este insa foarte mare, iar posibilitatea de absorbtie este redusa.
Locotenent-colonel Cristinel Ghiga: Concluzia,
din punctul meu de vedere, este ca, pe masura ce institutia militara va obtine
performanta in privinta managementului activitatii pe timpul programului de
lucru, va aparea un progres si in materie de management al timpului liber. Omul
se va elibera de ceea ce inseamna apasarea atributiilor si a sarcinilor
profesionale, si, treptat, se va gandi si va actiona mai mult in sensul de a-si
reface capacitatea de munca. Mi-e greu acum sa spun ca, in conditiile date, am
putea avea o baza logistica mai buna, bani mai multi, pentru ca, deocamdata,
asta avem, 2,38 la suta din PIB. Pe masura ce va creste produsul intern brut
vor creste salariile si vom avea conditii de trai mai bune. Acum nu putem sa
actionam decat la nivelul mentalitatii, sa fim poate mai pretentiosi cu ceea ce
facem, in primul rand noi insine.
Capitan-comandor Tiberiu Fratila: Cred ca
trebuie sa delimitam clar ceea ce inseamna timp liber. Eu vad timpul liber nu
cel de fiecare zi, din afara orelor de program, pentru ca acesta este foarte
redus, ci timpul pe care il am la dispozitie pentru sport, pentru teatru,
concert, pentru o plimbare, o excursie, pentru citit o carte, pentru a-mi
satisface un hobby. Pentru ca timpul de dupa program inseamna mers la
cumparaturi, stat la cozi pentru platit taxele sau serviciile, rezolvat alte
sarcini curente.
Locotenent-colonel Cristinel Ghiga: Te contrazic
– eu savurez mersul pe strada, imi place sa vad lumea, sa stau la coada – mai
afli cate ceva, iei pulsul vietii altcumva decat din telejurnale sau de la
sefi. Acasa, de exemplu, nu ma enervez cand trebuie sa spal vase, incerc sa fac
din asta un moment de destindere.
Capitan-comandor Tiberiu Fratila: Am spus ca ar
trebui sa ne orientam pe doua directii. Prima este schimbarea
mentalitatii individului. In acest punct ma intorc la societate. Problemele
societatii se reflecta in tipologia fiecarui individ, in orice structura,
institutie, fie ca este armata, sau firma etc. Pana nu se rezolva sau nu se
diminueaza problemele societatii romanesti, eu cred ca nu se vor rezolva nici
problemele de timp liber ale cetateanului civil sau militar. A doua directie vizeaza implicarea
institutiei din care faci parte; pe parcursul dezbaterii ma gandeam ca
institutia nu se poate implica foarte mult, dar ma intorc la modelul canadian.
Am vazut ca, acolo, in orice baza mai
mare este un birou, un oficiu pentru rezolvarea problemelor familiilor, sotiilor, copiilor s.a.m.d. La biblioteca bazei exista doua-trei
calculatoare conectate la Internet. Copiii sau sotiile puteau veni sa utilizeze
gratuit Internet-ul. Avem la noi, in tara, zeci de cazarmi dezafectate care
cuprind terenuri si cladiri etc. Sunt spatii care se dau la tot felul de
institutii ale statului, la primarii, ca sedii de partide. Dar n-am vazut niste
initiative pentru amenajarea unui teren de sport, a unui club sau a unei sali.
Investitia nu ar fi foarte mare, infrastructura existand deja. Cercurile
militare pot fi reorientate spre activitatea cadrelor militare, organizad cercuri
de informatica, de istorie, de limbi straine. Asa vad eu implicarea
institutiei, prin crearea facilitatilor.
Comisar Ionescu-Mihaita E. Radu:
Nu vorbim nimic despre copii? Ce facem cu copiii? Este un capitol
fierbinte! Copiii suporta lipsa de fonduri, lipsa de timp liber, stresul
parintilor! Doi parinti care lucreaza intr-o institutie inseamna doi parinti
stresati. Una din solutii ar fi, intr-adevar, crearea de spatii de recreere
pentru cadre si familiile lor, cu investitii minime. Saptamana trecuta am fost intr-o
unitate militara unde se taiau pomi ca sa se faca parcare. In Franta, daca tai
un pom ti se cere sa plantezi trei, in loc.
Delia Petrescu: In cat timp credeti ca s-ar putea schimba ceva in felul nostru de a
gandi?
Comisar Ionescu-Mihaita E. Radu: Cam in doua
generatii!
Delia Petrescu: Ne-am pierdut rabdarea. Ce
facem? Ritmul e totusi prea lent!
Comisar Ionescu-Mihaita E. Radu: Ne ducem la
psihiatru, la consiliere psihologica... Singura solutie pe care o intrevad este
sa ne mobilizam, noi intre noi, incet, incet, daca institutia nu se va implica
totusi in crearea cadrului, a locatiilor, a punerii lor la punct, in acordarea
de facilitati...
Maior Mihai Anton: Vorbim de institutie! Dar
institutia este formata din oameni. Ati dat exemplul din Canada. Acolo nu
neaparat institutia a gandit, ci initiativa a plecat de la oamenii care se
aflau in institutie si care trebuiau sa gaseasca o solutie sa-si petreaca
timpul liber intr-un mod mai placut. La noi nu exista o tendinta asociativa a
oamenilor. Exista foarte mult individualism care nu stiu de unde a aparut, mai
nou, si in armata, probabil datorita acestui stil concurential, al cadrului
competitiv care s-a creat. Acum fiecare incearca sa-si rezolve singur problema
de promovare, de avansare, de gasire a unui loc de munca. Acel spirit de casta
prin care armata se caracteriza inainte, pe viitor va fi tot mai mult afectat.
Comunicam din ce in ce mai putin! Suntem din ce in ce mai putin o echipa, un
grup care sa organizam, de exemplu, o iesire la padure. Institutia este formata
tot din oameni. Daca noi, fiecare dintre noi, ne dispersam in diverse orientari
vom pierde acest grup din care facem parte. Venim la serviciu ca sa ne achitam
de o sarcina, dar nu ne gandim ca, de fapt, petrecem din viata noastra in proportie de doua treimi la locul de munca,
daca excludem timpul de somn si timpul pentru transport. Si cred ca trebuie
pornit de la stilul de conducere al sefilor: sa fie participativ, atractiv,
flexibil, sa nu fie un stil cazon traditional,
care inca mai exista in unele unitati. Multe lucruri sunt rezolvabile
prin aportul individului, nu al institutiei. De aceea, nu sunt de acord cu
acest model paternalist. La noi nu exista, din pacate, tendinta asta de
voluntariat la nivelul societatii. Apoi mai este o problema: desprinderea de
rolul de la serviciu si importanta lui: jucam tenis si pentru ca sunt sef
trebuie sa castig – mai sunt situatii de genul acesta!
Capitan Ioan Sorin Rosu: Trei aspecte as dori sa
mentionez in final: un prim aspect se refera la limbajul folosit. Probabil ca
atunci cand vom ajunge sa inlocuim
expresiile de tipul timp afectat cu timp alocat, cheltuiala
cu investitia, va fi la nivel de mentalitate ceva rezolvat. Sintagme de
genul "schimbari de mentalitate", fara a intelege care sunt
etapele, procedurile, ce trebuie facut pentru a schimba, – nu se rezolva nimic.
Al doilea aspect este sa stabilim daca armata este "in timpul
societatii", este "o avangarda" sau "o ariergarda" a
societatii si, atunci, in functie de
acest lucru, vom astepta tot timpul ca asupra armatei sa se rasfranga efectele
societatii civile sau noi vom incerca sa le contracaram si sa mergem inainte.
Al treilea aspect este acela ca formele concrete cu care institutia trebuie sa
vina si sa ajute individul sau colectivitatile mici sa fie stabilite in urma
unor analize reale, pe intervale de timp si adresate tuturor membrilor, pentru
ca parerea noastra, a celor de aici, este mai putin importanta; important este
sa vedem ce se doreste de catre militari. Este clar ca institutia trebuie „sa
faca", numai ca formele concrete trebuie sa le identificam si este necesar
sa alocam specialisti, timp, bani, rabdare si fermitate la final.
Capitan Eliza Guvir: Eu as insista in continuare
pe educatia consistenta. Ca sa rezolvi o problema, cum este cea a stresului si
a timpului liber, mai intai trebuie sa educi comandantii, sa recunoasca
problema, sa devina constienti ca lipsa timpului liber conduce negresit la
stres si la un randament scazut. Parerea mea este ca romanul este un om de calitate,
numai ca trebuie sa-i oferi mai multa informatie, ceva ajutor si o orientare
corecta.
Maior Mihai Anton: Spuneam mai inainte ca, din
cauza nivelului scazut de trai,
urmarirea programelor de televiziune este principalul mod prin care oamenii isi
petrec timpul liber. Constatam ca aceasta cultura de masa promovata de
mass-media este nociva, cu exceptia emisiunilor de informatii. Sunt emisiuni de
divertisment sau de asa-zis divertisment si apelam la aceasta cultura in care
se acumuleaza in mod pasiv informatii de proasta calitate, asistand la un
divertisment de prost gust. Cunosc familii care au perceput acest fenomen nociv
si au interzis vizionarea programelor T.V. de catre copii. Vorbeam de acest
paradox: timpul liber a crescut comparativ cu ceea ce era inainte de 1989 si,
totusi, ne plangem ca nu-l avem. Eu cred ca timp liber avem, dar nu stim sa-l
folosim.
Capitan Ioan Sorin Rosu: Institutia nu trebuie
sa organizeze timpul liber, ci trebuie sa-l asigure. Sa vedem daca nu cumva
timpul liber cotidian a inceput sa dispara raportat inclusiv la acea zi libera,
deoarece in capul unora exista ideea ca, daca avem o zi libera in plus pe
saptamana, acel timp trebuie recuperat in celelalte zile lucratoare. In ultimii
sase, sapte ani am fost foarte des prin unitati. In ultimele patru saptamani am
fost in cinci locatii si, credeti-ma, abia in ultimul an putem sa vorbim de o
crestere a timpului liber. Cand merg la Bistrita, la Cluj, la Craiova sa
examinez cadrele militare pana la ora 21, a fost impreuna cu mine, pana la un
anumit moment, aproape toata unitatea. Sunt situatii in care oboseala
militarului este profunda, cronica. Chiar daca exista o motivatie, motivatia
este depasita intotdeauna de posibilitatile energetice reale ale individului.
Daca ii arat aceasta motivatie la 10.000 km si el nu poate parcurge 10.000 km –
si intr-un timp scurt –, degeaba exista aceasta motivatie.