O teroare psihica?
Capitan CEZAR PARLOG
Agentul chimic este o substanta destinata a fi folosita in operatiuni militare, pentru a ucide, a produce afectiuni severe sau a scoate din lupta oamenii. Armele chimice sunt ieftine, pot provoca pierderi mari si sunt relativ usor de fabricat. In secolul al-XX-lea au fost folosite in mai multe conflicte militare.
Arma biologica este definita
drept raspandirea agentilor infectiosi si a toxinelor, cu efecte vatamatoare
sau letale pentru oameni, animale sau culturi agricole, cu ajutorul obuzelor de
artilerie, bombelor, aerosolilor sau al altor
mijloace. Se disting doua categorii de agenti biologici: microorganisme
si toxine. Primii cuprind: bacteriile care produc antraxul, ciuma sau tularaemia,
virusii, care provoaca boli, precum variola, frigurile galbene si Ebola,
rickettsii (agenti patogeni), care produc „febra Q" si fungi, care
actioneaza, in special, asupra recoltelor agricole.
Toxinele sunt produse ale
plantelor sau microorganismelor, incluzand, printre altele, ricinul si botulinum-ul,
care pot fi produse si prin sinteza chimica. Biotehnologia poate fi folosita
pentru realizarea pe scara larga a acestor agenti biologici, iar ingineria
genetica poate sa le sporeasca rezistenta la vaccinurile si tratamentele
medicale actuale.
Agentii biologici, ca si cei
chimici, au un anumit potential de pericol, sunt relativ ieftini, usor de
procurat si, desi au o dubla intrebuintare (civila si militara), sunt usor de
mascat. Amenintarea chimica este
perceputa ca fiind mai putin periculoasa decat cea biologica. Si asta pentru ca
arma chimica este receptata ca un mijloc tehnic, care poate fi contracarat tot
cu ajutorul unor mijloace tehnice, pe cand arma biologica are o
„rezonanta" usor dezagreabila (virusi, microbi, boli).
Unii cercetatori din domeniu
afirma ca, in viitorul apropiat, agentii biologici modificati genetic ar putea
afecta doar anumite grupuri etnice. In comparatie cu agentii chimici,
microorganismele infesteaza gazda, se inmultesc in corpul acesteia, provocand
boala, iar unele dintre ele pot fi transmise
de la o persoana la alta.Toxinele, ca si agentii chimici, nu se pot
transmite in afara populatiei atacate, fiind mai putin periculoase decat bacteriile
si virusii.
Perspectiva unui atentat bioterorist este mai credibila si mai
nelinistitoare decat aceea a unui bombardament chimic impotriva populatiei
civile. Armele chimice au ca efect aducerea victimei in stare de incapacitate
sau, cel mai adesea, ii provoaca moartea, actionand aproape instantaneu. Armele
biologice actioneaza mult mai lent decat cele chimice.
Raspandirea substantelor
biologice nu necesita mijloace moderne si nici nu presupune vreun efort de
ingeniozitate. Pentru ca patrund in organism prin inhalare sau ingestie, ele
pot fi usor lansate deasupra unei suprafete mari, fie cu bombe sau prin
vaporizare intr-un spatiu acoperit, fie prin reteaua de apa potabila sau in
produsele alimentare. Arma biologica este, asadar, prin insasi natura ei, o
arma invizibila, „parsiva" in cel mai inalt grad. Poate fi transportata
fara sa fie detectata!
Armele chimice si
biologice sunt chintesenta
armelor de raspandire a terorii. In prezent, asocierea care se face intre
armele chimice, cele biologice si terorism a devenit o obisnuinta, ceea ce le
intareste efectele de natura psihologica, inducand sentimente de teama, panica
si nesiguranta.
Efectele psihologice ale
armelor chimice si biologice pot fi analizate pe doua directii:
amenintarea cu recurgerea la folosirea lor si utilizarea lor propriu-zisa.
Amenintarea creeaza o paleta variata de reactii: neliniste,
panica, suspiciune generalizata in randul
populatiei. Un rol important in acest sens il au mass-media care, prin mediatizarea
exagerata, stimuleaza aceasta reactie de raspuns care duce, in perioadele
critice, la o avalansa de „alarme false".
Este normal sa ne asteptam la
manifestari de panica pe scara larga daca s-ar recurge la folosirea efectiva
sau doar s-ar presupune utilizarea unor astfel de arme. Se poate anticipa,o
reactie psihologica, asa-numita maladie sociogenica a maselor. La 29 septembrie
2002, cateva fumigene au declansat o alarma bioterorista intr-o scoala din
Washington, ducand la internarea a 16 elevi si a unui profesor. La 3 octombrie
2002, peste 1000 de elevi din mai multe scoli din Manila (Filipine), au invadat
clinicile locale, prezentand simptome banale de viroza: tuse, frisoane si stari
febrile medii. Totul a fost o consecinta a unor zvonuri raspandite prin
mass-media, care atribuiau simptomatologia unor atacuri bioteroriste. La 9
octombrie 2002, un barbat a pulverizat o substanta necunoscuta intr-o statie de
metrou din Maryland; drept urmare, la 35 de persoane au aparut brusc simptome
de greata, cefalee si disfagie. Analizele ulterioare au stabilit ca sticla
continea detergent pentru geamuri.
Exemplele referitoare la
maladia sociogenica a maselor avertizeaza asupra riscului amplificarii necontrolate a raspunsurilor
psihologice la amenintari cu arme chimice si biologice, sporindu-le, astfel,
impactul. Un semnal in acest sens il constituie utilizarea curenta a
specialistilor ce poarta uniforme de tip spatial pentru a evalua posibilitatea
existentei unor atacuri teroriste. Altul se refera la initiativa guvernului
Statelor Unite de a plasa detectori de identificare a agentilor chimici
periculosi in reteaua de metrou din Washington DC. Este posibil ca asemenea
alarme sa induca, de fapt, perturbari mai mari pentru sistemele de transport
decat un atac propriu-zis, deoarece exista probabilitatea aparitiei de alarme
false. In perioada primului razboi din Golf au existat in Statele Unite circa 4.500 de astfel de alarme, dintre care
nici una nu se asociase unui atac confirmat.
Trebuie sa recunoastem insa
ca, oamenii sunt inclinati sa
nesocoteasca sau sa refuze avertizarea legata de un anume pericol. Aceasta
poate avea consecinte dintre cele mai tragice.
Continutul informatiei, ca si
termenii folositi, trebuie sa concorde cu situatia, iar celui care le
recepteaza trebuie sa i se dea indicatii exacte despre ceea ce are de facut. Nu
tot timpul se intampla asa. Modul de exprimare trebuie sa transmita ori sa aiba
efectul unui semnal care avertizeaza viata
este in pericol.
In acest context trebuie
amintit asa-numitul „complex Casandra"*, prin care este analizata reactia
unui grup fata de cel ce formuleaza avertizarea si fata de ceea ce comunica.
Indiciile care ar putea trezi teama vor fi mai curand respinse decat trecute
prin filtrul ratiunii. Aceasta reactie are la origine faptul ca omul se tine la
distanta, in principiu, de tot ceea ce inseamna nenorocire. El evita sa vina in contact cu necazurile,
suferintele, moartea, cu atat mai insistent cu cat perspectiva aparitiei
acestor nenorociri si a gravitatii lor este irevocabila.
De aceea, cel ce avertizeaza
trebuie sa se astepte la o respingere instinctiva a semnalului de alarma pe
care il lanseaza. Felul in care reactioneaza oamenii depinde de gradul in
care constientizeaza pericolul,
respectiv de teama pe care o simt in momentul avertizarii:
* daca gradul in care membrii
grupului isi dau seama de pericol este minim sau egal cu zero, trebuie sa se
mizeze pe o reactie de aparare din partea lor, care ia forma respingerii sau a
bagatelizarii. Pericolul nu este luat in serios, oamenii se consoleaza,
spunandu-si: „nu se poate sa fie atat de grav" ori se resemneaza: „oricum,
nu putem face nimic";
* daca ei realizeaza intens
pericolul, trebuie sa se ia in calcul o reactie de aparare sub forma de fuga,
abandonare, si, in caz extrem, de panica, ajunsa la paroxism.
In ambele cazuri, cel care avertizeaza
este asociat, in functie de puterea de imaginatie a celui avertizat, cu starea
de lucruri caruia cel dintai ii da semnalul de alarma.
De aceea, il ameninta soarta
Casandrei, si anume reducerea
credibilitatii spuselor sale, rezultata din teama de a veni in contact cu
pericolul. Profetul unei nenorociri, fie ca aceasta se va intampla ori nu, va
avea de intampinat, din partea celor avertizati, ingratitudine, daca nu chiar
agresivitate aproape manifesta.
Poate fi lichidat, sau macar
redus, „complexul Casandra"? Si daca da, in ce mod?
O premisa esentiala in acest
sens o constituie avertizarea la momentul oportun. Daca avertizarea se face
prea tarziu, ea poate duce la o comportare neadecvata, haotica a celor
preveniti. De asemenea, avertizarea trebuie sa tina cont de constiinta
pericolului, existent deja, precum si de gradul de teama al grupului respectiv,
trebuie sa contina indicatii bine dozate si argumentate privind pericolul si
consecintele sale.
Dirijarea eficienta a comportamentului este posibila numai atunci
cand avertizarea contine indicatii precise si, in acelasi timp, perfect
realizabile despre felul cum trebuie preintampinata situatia critica, cum poate
fi depasit ori cel putin micsorat pericolul.
De retinut este rolul primordial al serviciilor de interventie,
sub orice forma si-ar face ele simtita prezenta: servicii de informatii,
politie, jandarmerie ori armata, a caror implicare trebuie sa fie, intre
anumite limite, vizibila si, bineinteles, credibila. Aceste servicii trebuie sa arate ca exista si sa-si ofere
suportul si aportul maxim atunci cand amenintarea este grava. Sa controleze
starea de spirit a populatiei, aducand-o in cadrul unor limite acceptabile,
prin aceasta „justificandu-si" insusirea
anxiolitica, de diminuare a nelinistii.
In ceea ce priveste utilizarea
lor propriu-zisa, folosirea armelor chimice in atacurile teroriste este unanim
cunoscuta. Impactul psihologic asupra societatii le fac ideale pentru
teroristi, asa cum a fost si cazul atacului cu gaz neurotrop, petrecut in metroul
din Tokyo, atac ce i-a avut ca autori pe membrii sectei Aum Shinrikyo.
Teroristii au lasat, intr-un tren, o
punga de plastic, cu gazul neurotrop sarin, pe care, inainte de a fugi, au
gaurit-o cu varful umbrelei. Vaporii dispersati au afectat 3796 de oameni si au
provocat 12 decese.
De asemenea, gradul ridicat de
toxicitate ca si cel de letalitate de altfel, face ca arma biologica sa fie, in
multe situatii, preferata de catre gruparile teroriste. Teroarea asociata cu
acestea duce usor la scene de panica si la revolte sociale, iar timpul scurs de
la executarea atacului pana la aparitia bolii scade simtitor sansa interventiei
eficiente a autoritatilor.
Efectele sociale si
psihologice, pe termen lung, ale unui episod de atac chimic, real ori presupus,
ar fi cel putin la fel de devastatoare ca si cele pe termen scurt. De exemplu,
cu ocazia distrugerii depozitelor irakiene de munitii, la sfarsitul primului
razboi din Golf, nu a fost confirmat nici un impact fizic sever al descarcarii
accidentale a agentului neurotoxic sarin, dar consecintele psihologice, sociale
si politice au fost substantiale si continua si in prezent. Chiar daca efectele
pe termen scurt ale unui atac cu arme chimice sau biologice se dovedesc mai
atenuate decat scenariile apocaliptice oferite cu larghete de mass-media,
tulburarile pe termen lung par a fi mai grave decat se anticipeaza.
Experienta oferita de alte
incidente in care a fost vorba de contaminari toxice confirmate sau presupuse
sugereaza ca urmarile s-ar putea grupa in patru consecinte majore pentru
sanatate: leziuni si afectiuni cronice induse direct de catre agentul toxic;
afectarea reproducerii; efecte psihologice si cresterea solicitarilor pentru
simptome fizice. Numarul de persoane ce acuza simptome de depresie, spaima si anxietate
poate ramane crescut mult timp, exacerband tulburarile psihiatrice preexistente
si sporind, astfel, riscul de instalare a maladiei sociogenice de masa.
Actualele incertitudini privitoare la efectele cronice asupra sanatatii pe care
le are expunerea la niveluri scazute de agenti toxici va accentua anxietatea in
randul comunitatilor afectate.
Oficialitatile sanitare nu pot
oferi asigurari categorice ca expunerea scurta sau asimptomatica la agentii
toxici nu va avea nici o consecinta, rezultand, astfel, frustrare si o crestere
a neincrederii in expertii medicali si in oficialitatile guvernamentale,
lipsind institutiile statului de gradul de incredere necesar reabilitarii
situatiei.
Ipotezele neconfirmate sau
controversate cu referire la efectele expunerii la armele chimice si biologice
vor deveni, probabil, capete de afis ale relatarilor stiintifice si in
mass-media, pentru urmatorii ani, asa cum s-a intamplat in cazul altor
incidente chimice si biologice, in razboiul din Golf si „sindromul balcanic".
BIBLIOGRAFIE
1. Lloyd, Andrew; Mathews,
Peter, Bioterorismul, flagelul mileniului III, Editura Hiperyon, Cluj -
Napoca, 2002.
2.Gheorghe Aradavoaicei,
Gabriel Naghi, Dan Nita, Sfarsitul terorismului?, Editura Antet,
Bucuresti, 2002.
3.Arme biologice. Bacterii
in sistem, in "The Economist", 16-22.06.2002.
4.Tratatul cu privire la
neproliferarea armelor nucleare din 01.07.1968, in "Monitorul
Oficial", nr. 331/01/1970.
5.Conventia cu privire la
interzicerea perfectionarii, productiei si stocarii armelor bacteriologice
(biologice) si cu toxine si la distrugerea lor, in "Monitorul
Oficial", nr. 57.07/07/1979.
6.. Centrul de Informare si
Documentare al Ministerului Apararii Nationale, Efectele stresante ale
campului de lupta, Editura Militara, 1992.
7. Newman, NJ, Asymmetric
threats to British military intervention operations, Royal United Services
Institute, London, 2000.
8. Harris S, Japanese
biological warfare research on humans: a case study of microbiology and ethics.
Ann N Y Acad Sci 1992, p. 21-52.
9. Carter, GB, Chemical and
biological defence at Porton Down: 1916-2000. Stationery Office, London
2000.