Muzica militara nu merge la razboi?
* Alina
Negreanu, eleva, Bucuresti. Admirabila pasiunea ta pentru
muzica, in special pentru muzica militara. Ma intrebi ce se intampla cu
fanfarele militare, de ce nu mai pot fi vazute (si ascultate) in parcurile oraselelor
de provincie, asa cum se intampla in vremea bunicelor noastre? „Si-n parc
fanfara cinta!” - imi vine sa recit
o data cu tine. Dar, te rog, nu-mi cere sa-ti dau un raspuns, pentru ca,
sincer, nu-l stiu. De ce se desfiinteaza muzica militara? – ma intrebi, cu
inocenta si nedumerire. Ea nu merge la razboi, ca toate celelalte arme? Ea nu
are dreptul sa intre in NATO? Draga Alina, eu cred ca fanfarele militare vor
continua sa existe, chiar daca nu vor merge la razboi. Ele au locul lor, foarte
bine definit, in lumea militara. Ca sa te conving, o sa-ti spun o anecdota care
il are ca erou pe Hübsch, unul dintre
fostii sefi ai muzicilor noastre militare. Se zice ca la pregatirea atacului
asupra redutei Grivita – suntem in razboiul pentru Independenta din 1877-1878 –
comandantul sectorului hotarase sa atace cu muzica militara in frunte. Hübsch,
care era comandantul muzicilor militare pe armata, trebuia sa mearga in frunte.
El asculta cu rabdare dispozitiunile de atac si la sfarsit ceru cuvantul: „Tomn
gheneral. Ascultat ordinele dat si foarte frumos. Muzicu in frunte – Hübsch in
frunte. Atac reuseste. Cade ranit tomn gheneral, tomn colonel, tomn capitan... si
cade si Hübsch. Toate ziarele scriu: Bravo – tomn gheneral, tomn colonel, tomn
capitan – si ajunge si la Hübsch si atunci spune: Da asta, ce mama de la
el cautat acolo?” Se spune ca argumentul lui Hübsch a fost hotarator si s-a
renuntat la atacul cu muzica in frunte. Ca sa vezi ce inseamna prezenta de
spirit si mai ales simtul umorului.
Ce fel de asistenta sociala vrem in armata?
* Virgil Sarbu,
Constanta. Sa nu confundam protectia sociala cu actul de
binefacere. Dupa parerea mea, decizia ministrului apararii nationale de a le
angaja in armata, cu grad de subofiter, fara nici un fel de concurs, pe sotiile
celor doi subofiteri cazuti in Afghanistan nu tine de sistemul de protectie
sociala din armata noastra. Institutia protectiei sociale – care in armatele
occidentale, la care ne raportam de cele mai multe ori, are reguli extrem de
bine definite – cuprinde si o componenta numita asistenta sociala, ratiunea
fiintarii acesteia fiind argumentata de mai multi factori, intre care as
aminti: disponibilitatea cadrelor militare, marea mobilitate geografica si
profesionala, dificultatile de reintegrare socio-profesionala datorate
disponibilizarilor de personal, faptul ca durata medie a saptamanii de lucru
este mai mare decat la alte categorii profesionale, perturbarea vietii de
familie, posibilitati limitate de petrecere a concediului impreuna cu familia,
lipsa locurilor de munca pentru sotiile militarilor mutati in diferite
garnizoane etc. De regula, protectia sociala cuprinde drepturi banesti si
servicii sociale care sunt acordate tuturor cadrelor militare. Este ceea ce se
numeste protectie sociala de baza. Pe langa aceasta mai sunt si acele prestatii
acordate numai anumitor militari, aflati temporar in dificultate. Ele au rol de
complementaritate, intrand in categoria serviciilor de asistenta sociala.
Desigur, diferente sunt de la armata la armata, acestea fiind generate in
special de posibilitatile de finantare si de nevoile sociale concrete ale cadrelor
militare.
Ofiterii de altadata
* Colonel
rez. Ion Simion, Bucuresti. Subiectul pe care ni-l propuneti –
generalii de altadata – este fascinant si ar merita tratat in presa militara
cel putin dintr-un motiv: nevoia de a cunoaste trecutul armatei noastre si
dintr-o alta perspectiva, respectiv a personalitatii comandantilor ei. De
obicei, cand vorbim despre marii comandanti din armata noastra, ne oprim la cativa
generali ale caror portrete sunt de o stereotipie si banalitate dezarmante.
Cernat, Grigorescu, Dragalina, Averescu, Avramescu, Mociulschi s.a. Ce stim
despre ei? Mai nimic! Toti au fost imbracati in aceleasi clisee, de care, din pacate,
nu reusim sa ne debarasam. Dar oare oamenii acestia n-au stiut sa traiasca decat
in pozitia de „drepti!”? Sa fim seriosi! Ca sa nu mai spun ca nu s-a scris
aproape nimic despre ofiterii de la comanda regimentelor, diviziilor si
armatelor, unii dintre ei figuri pitoresti, care au dat „sarea si piperul“
anecdoticii militare. Un indemn indirect la redescoperirea ofiterilor de altadata
ne face venerabilul colonel in retragere Constantin Bucos, intr-o inspirata
evocare a cimitirului „Eternitatea”, partea militara, din Iasi. O lume
fascinanta asteapta sa fie redescoperita. Cine poate reinvia chipurile ofiterilor
de altadata, daca nu noi, cei de azi?
The Big J
* Nicolae Maruntelu,
America. Salutari si multumiri pentru aprecierile la adresa
revistei. Sunteti printre primii cititori de peste Ocean. Ne bucura sa va avem
printre colaboratorii nostri, mai ales ca ati fost ofiter al Armatei romane. Ne
intereseaza tot ce tine de istoria militara a altor state. Redau din
corespondenta dumneavoastra: „Recent
am vizitat Philadelphia, orasul unde s-a semnat Declaratia de Independenta.
Peste tot statuile lui Washington, Benjamin Franklin, un fel de Kogalniceni si
Rosettisti de-ai nostri. Am stat la coada ca sa vad simbolul independentei
Americii, acel Liberty Bell, clopotul pe care l-au batut pana cand l-au crapat
ca sa-si anunte independenta. Am vazut si celebrul cuirasat Battleship New
Jersey. Vasul se poate observa, datorita marimii, din toate colturile portului.
Din cauza asta are si porecla The Big J. A participat la Al Doilea Razboi
Mondial, la luptele din Pacific, apoi, ceva mai tarziu, in Coreea, Vietnam, la
luptele din Liban (port-drapel al Flotei a 7-a din Mediterana) si la razboiul
din Golf. Daca nu ma insel, cred ca a fost si la Constanta. Pe langa datele
tehnice am retinut ca este cea mai decorata nava de razboi americana. De-a
lungul carierei, cu toate ca a dus lupte grele pe unde a fost trimis, nu a
pierdut decat un singur marinar, lovit de o schija. Timp de doua ore am parcurs
nava de la un capat la altul si de sus pana in magaziile de sub punti. Intr-adevar
impresionant, mai ales ca americanii s-au straduit sa-l compare cu celelalte
nave din clasa lui. Modernizarile la care a fost supus de-a lungul timpului il
fac si astazi o nava performanta. Proiectilele tunurilor cantaresc cate o tona
fiecare. Este dotat cu rachete Tomohawk si Harpoon, cu elicoptere de lupta antisubmarin etc“.
Cred ca putem continua, domnule locotenent-colonel (r)
Nicolae Maruntelu. Va asteptam cu noi corespondente. Am retinut si o imagine cu
vederea partiala a lui “The Big J”.
Rubrica
realizata de colonel Dumitru Roman