Nici condamnat, nici pus in libertate!
Un
episod dramatic din viata locotenent-colonelului Mircea Tomescu
Mircea Tomescu s-a nascut la 2 iunie 1899, in comuna
Broscari (Mehedinti) intr-o familie de plugari saraci. A inceput sa scrie inca
de cand era sublocotenent, fiind remarcat de redactia revistei Romania
militara, care ii publica frecvent studiile, unele fiind incununate cu
premii.1 Perioada de la Romania militara il
face repede cunoscut in toata armata si nu numai. Marile cotidiane civile ii
solicita colaborarea. O vreme asigura o rubrica permanenta la ziarul Curentul,
colaborare care ii va aduce mai tarziu nenumarate neplaceri. In scrierile sale
se ocupa in principal de stiinta si politica militara, realizand stralucite
eseuri si studii, care si astazi isi pastreaza in buna masura perenitatea.
Lucrarea sa de capatai ramane, fara indoiala, Razboiul si politica.2
A fost cativa ani
(1934-1940) adjutant regal si director de studii al scolii Marelui Voevod de
Alba Iulia, Mihai, viitorul rege al Romaniei3.
Decorat cu „Coroana Romaniei” pentru faptele de arme in campania din
Est. Din septembrie 1941 pana in septembrie 1942 a fost seful de stat major al
Diviziei 7 Cavalerie. In aceasta perioada se consuma „cazul de la Maiaki”, in
care este implicat, dupa cum se va dovedi in instanta, pe nedrept. Dar, aceasta
demonstratie de nevinovatie il va costa cativa ani de detentie in inchisoarea
Jilava, acolo unde se aflau, de altfel, multi dintre ofiterii de elita ai
armatei noastre.
Cu aceasta „pata”
la dosar, locotenent-colonelul rez. Mircea Tomescu era, practic, scos definitiv
in afara societatii. Nu se stie daca a mai continuat vreodata sa-si puna pe
hartie ideile militare. O vreme a lucrat ca profesor de matematica, domeniu
care l-a pasionat inca din liceul militar. Colonelul Simion Pitea mi-a povestit
ca, pe cand era redactor la Editura Militara, l-a cunoscut pe acest valoros
teoretician militar. Venise sa propuna spre publicare, intr-o noua editie,
revazuta si imbunatatita, lucrarea „Razboiul si politica”. Manuscrisul a
fost, fireste, refuzat de conducerea de atunci a editurii.
Astazi, opera militara a lui Mircea Tomescu
este considerata valoroasa, cel putin sub aspectul istoriei gandirii militare.
Cu toate acestea, nu s-a incercat, in nici un fel, o reeditare a vreuneia din
lucrarile sale.
„Subsemnatul
Tomescu Gh. Mircea, detinut in preventie in penitenciarul Jilava de la
21.01.1952 pentru pretinse crime de razboi, va aduc la cunostinta urmatoarele:
am fost judecat la 25 oct. 1952 de catre Colegiul 4 Penal si retrimis
Procuraturii generale pentru un supliment de cercetari. Dupa 2 ani de cercetari
am fost rejudecat de catre acelasi Colegiu la 9 nov. 1954, cand dosarul a fost
din nou trimis Procuraturii fara sa stiu pentru ce...”
Asa incepea
memoriul pe care locotenent-colonelul rez. Mircea Tomescu il adresa, din
inchisoarea Jilava, Procurorului General, solicitand clarificarea situatiei
disperate in care se afla. Era in ziua de 26 iunie 1955. Trecusera mai bine de
trei ani si jumatate de cand Mircea Tomescu fusese arestat si depus la Jilava.
Ce se intamplase? Cum se face ca unul dintre cei mai straluciti teoreticieni
militari pe care i-a avut armata noastra a ajuns dupa gratii?
Dosarul lui Mircea
Tomescu, aflat in Arhivele SRI, aduce lamuriri despre acest episod dramatic din
viata sa.4
Arestat sub
acuzatia ca in toamna anului 1941 a participat, in calitate de sef de
stat-major al Brigazii 7 Cavalerie, la executarea unor partizani in timp ce
unitatea sa se gasea in lupta la Maiaki, Mircea Tomescu avea, in momentul anchetei,
53 de ani. Abia iesise din inchisoarea Aiud, unde a stat aproape doi ani. Nu ne
sunt clare, deocamdata, imprejurarile in care a avut loc prima condamnare. S-ar
parea ca a fost denuntat de cineva ca ar fi facut unele declaratii defaimatoare
la adresa partidului comunist.5
In inchisoarea
Jilava, nemultumit de modul cum decurgea ancheta, s-a adresat in doua randuri
Procurorului general, solicitand sa fie chemat la cercetari sau sa fie
trimis in judecata.
La randul sau, Rodica Tomescu solicita aceluiasi
Procuror General, la 12 aprilie 1954, sa i se aprobe sa trimita sotului sau „imbracaminte
si haine, avand in vedere: ca de la 21 ianuarie 1952 (data arestarii sale) nu
i-am trimis absolut nimic; ca astazi, 12 aprilie 1954, vazandu-l la proces am
constatat ca este bolnav si dezbracat.”
Rezolutia pusa pe cerere: „Se aproba in limita si
in conformitate cu prevederile Regulamentului interior pentru aplicarea
regimului penitenciar.”
In ziua de 10 mai
1955 detinutul Mircea Tomescu avea sa declare greva foamei: „Sunt nevoit –
arata el – sa recurg la acest act
disperat pentru a ajunge sa
vorbesc cu un domn procuror, caruia sa-i cer lamuriri la care am dreptul dupa 3
ani si 4 luni de asteptare si sa dau detalii necesare pentru lamurirea acestui
caz.” La promisiunea procurorului care ancheta cazul, ca i se va clarifica
situatia cat mai repede, a incetat greva foamei. Dar, din nou, nici un
rezultat. “Intrucat am puternice motive – preciza in ultimul memoriu –
sa socotesc ca arestarea si detinerea mea sunt de la inceput nefondate, va rog
sa binevoiti a dispune cercetarea acestui caz pentru a se stabili adevarul si
motivele pentru care sunt de trei ani si jumatate in situatiunea de a nu fi
nici condamnat si nici pus in libertate.”
Dupa inca aproape
patru luni de asteptari, i s-a dat, in sfarsit, verdictul: Nevinovat!
Prin Ordonanta din 12 octombrie 1955 s-a decis scoaterea de sub urmarire si
punerea sa in libertate!
Inainte de a pleca
de la Jilava, este obligat sa semneze o declaratie in care se angaja ca nu va
discuta cu nimeni despre „cele auzite si vazute de mine in legatura cu
locurile de detinere.”
Si in timpul
procesului, si in detentie, stralucitul teoretician militar s-a comportat asa
cum s-a comportat in intreaga sa cariera de ofiter de elita al armatei regale:
cu demnitate, cu stoicism si incredere in adevar. Iata cum isi argumenta
nevinovatia intr-unul din memoriile sale:
…Cum,
de la inceput, eu nu ma puteam apara decat prin date si fapte care priveau pe
fostul meu comandant si pe care nu le puteam declara decat in fata sa, am cerut
domnului procuror sa ma confrunte cu comandantul Brigazii de la acea data,
colonelul Ramniceanu Mihail, ceea ce mi-a fagaduit. In realitate, aceasta
confruntare n-a mai avut loc si am fost desemnat direct la grefa unde am luat cunostinta
de actul de acuzare. Din declaratiile la dosar si din faptele cunoscute de mine
rezulta clar ca eu sunt cu totul strein de chestiune si ca adevarul il cunoaste
comandantul diviziei, de la care am asteptat sa-l spuna. In instanta, fie din
cauza intrebarilor variate si multiple ce i se puneau, fie din cauza starii
sanatatii domniei sale, domnul comandant a dat raspunsuri evazive si contra
dictarii. Cum domnul presedinte cat si domnul procuror au hotarat o noua
audiere a martorilor in sedinta viitoare, am asteptat si acel nou termen cand
insa noul complet de judecata n-a mai audiat martori.
Abia in ziua de 7 februarie 1953, la Procuratura, in
fata domnului procuror Solomon Mircea am fost confruntat cu domnul comandant al
Brigazii din 1941 – domnul general rez. Rimniceanu Mihail, caruia i-am spus: <<Domnule general, dumneavoastra
cunoasteti adevarul si aveti datoria sa-l spuneti atat pentru a servi justitiei
cat si pentru cinstea si onoarea unitatii ce ati comandat>>.
…Din
moment ce comandantul Diviziei declara ca a cunoscut cazul – fie inainte fie
dupa ce s-a consumat – atunci el isi asuma singur raspunderea acestei executii;
daca insa Comandantul Diviziei nu a gasit legala executarea partizanilor –
atunci el trebuie sa arate pe acela care – fara ordinul sau – in zona sa de
comanda – a executat in mod ilegal pe partizani. Daca comandantul Brigazii nu a
gasit necesar sa cerceteze si sa afle cine a ordonat executarea – nimeni in
afara de el nu poate hotari daca acea persoana care eventual ar fi dat ordinul are
vreo raspundere sau nu. Chiar daca seful de stat major, de pilda, a dat un
ordin de executare a unor partizani, si acel ordin exista in dosare, dar daca
comandantul Diviziei isi asuma raspunderea afirmand ca s-a condamnat cu stiinta
si aprobarea sa, seful de stat major este scos din cauza. Acelasi lucru se
petrece cu orice ofiter pe care comandantul il acopera cu girul sau.
…Nu rezulta de nicaieri ca subsemnatul as fi dat
vreun ordin pentru executarea partizanilor.
Nimeni
nu a primit de la mine vreun asemenea ordin.
Numai
comandantul Diviziei ar putea sa-mi aduca invinuiri si nimeni altcineva,
fiindca in calitatea mea de sef de stat major nu dau ordine din autoritate
proprie, ci numai in numele si din ordinul comandantului, care el singur poarta
raspunderea si morala si legala a ordinelor date de seful de stat major. Daca
seful de stat major depaseste increderea ce-i acorda comandantul, atunci
comandantul ii retrage increderea si reactioneaza…”
Cazul locotenent
colonelului Mircea Tomescu nu s-a incheiat, cum s-ar putea crede, o data cu
iesirea pe poarta inchisorii Jilava. Toata viata, umbra trecutului, tocmai cea
mai glorioasa perioada din cariera sa, il va urmari pana in mormant. Este
regretabil ca nici pana acum, noi, cei de astazi, nu ne-am ingrijit nici macar sa aflam locul unde odihneste
acest stralucit ofiter care a lasat o
dara luminoasa in gandirea militara romaneasca.
1. De la
infiintarea sa, in 1864, Romania militara este publicatia care a
stimulat cel mai mult stiinta militara romaneasca, fiind, de departe, cea mai
valoroasa revista a timpului sau. In paginile ei si-a facut debutul si
sublocotenentul Mircea Tomescu. Iata premiile care i-au fost acordate: 1925:
premiul in valoare de 5000 lei; (sublocotenent); 1928: premiul in valoare de 10.000
lei; (locotenent); 1931: premiul in valoare de 25.000 lei; (capitan); 1932:
premiul in valoare de 6000 lei (capitan).
2.
Locotenent-colonel Mircea Tomescu, Razboiul si Politica, Craiova, 1944,
115p.
3. Mihai a mai
fost rege al Romaniei in perioada 1927-1930.
4. Arhivele
S.R.I., Dosarul de ancheta nr. 21 546, Mircea Tomescu (si altii).
5. Petre Otu, Teofil Oroian, Ion Emil, PersonalitatI
ale gandirii militare romanesti, Editura Academiei de Inalte Studii Militare,
Bucuresti, 1997.
Colonel Dumitru Roman