In timpul Razboiului din Irak, in
2003, Comandamentul Fortelor Aliate a recurs la o noua tehnica de relatii cu
presa: embedded journalists (jurnalistii incorporati). Jurnalisti care
au dorit sa faca acoperirea mediatica a conflictului au fost „incorporati"
in unitatile pe langa care au fost repartizati, insotindu-le pe tot parcursul
operatiei militare. Acest procedeu a reprezentat o noutate atat pentru
jurnalisti, cat si pentru militarii trupelor aliate.
Doctrina de relatii publice in operatii intrunite a Departamentului Apararii al SUA (Joint Pub -361) nu prevede,
in mod explicit, aceasta modalitate de asigurare a acoperirii mediatice de
catre jurnalistii acreditati pe langa fortele intrunite aflate in operatii.
Aceasta nu inseamna ca tehnica nu are intemeiere in conceptia doctrinara a
operatiilor de relatii publice din armata americana. Joint Pub -361 se
refera la posibilitatea constituirii, pe langa Comandamentele Fortelor
Intrunite, a unor Grupari de media (Media pools), care sunt acreditate
sa faca acoperirea mediatica a operatiilor. Potrivit doctrinei, gruparea de
media nu este tehnica de baza a informarii publice pe care o fac fortele
armate, principiul dominant fiind, totusi, cel al liberului acces la culegerea
de informatii si al difuzarii libere a acestora. Gruparea media poate
reprezenta o metoda de asigurare a dreptului la informare in perioada initiala
a conflictului si pe parcursul acestuia, atunci cand actiunile despre care
presa doreste sa relateze se petrec intr-o zona greu accesibila sau
periculoasa. Prin urmare, tehnica de incorporare a jurnalistilor in unitatile
si subunitatile luptatoare este o consecinta a interpretarii nerestrictive a
prevederilor doctrinei cu referire la media pools. Principiul dupa care
s-a constituit gruparea jurnalistilor incorporati a fost interpretat, la randul
sau, restrictiv, deoarece nu toti cei care au primit acreditare au fost si
incorporati. Accesul in media pools a fost conditionat de apartenenta la
o institutie de presa cu audienta reprezentativa. In cazul de fata, doar
jurnalisti americani si englezi au fost incorporati in unitatile luptatoare.
Jurnalistii nu sunt totusi militari.
Ei au nevoie de resurse de subzistenta. Cine le asigura aceste nevoi? Si mai
ales, de ce? Potrivit Joint Pub 361, cazarea, echiparea, hranirea,
transportul, serviciile medicale, accesul la mijloace de comunicare si
securitatea personala sunt asigurate de catre comandantii unitatilor in
subordinea carora au fost repartizati. Ratiunea pentru care armata americana
asigura aceste resurse si servicii este aceea ca jurnalistii sunt, in primul
rand, cetateni ai statului caruia ii apartine armata despre actiunile si
operatiile careia relateaza. Altfel spus, Departamentul Apararii aloca resurse
materiale si financiare bugetare pentru acoperirea mediatica, indiferent de
provenienta jurnalistilor (jurnalisti civili sau jurnalisti militari proprii).
O data incadrati in structurile militare, jurnalistii se bucura de toate
drepturile prevazute pentru ofiterii cu gradul de maior sau echivalentul
acestuia (cap. II, 6, lit. b).
Aflati
impreuna cu militarii, jurnalistii incorporati se pot documenta asupra multor
aspecte si detalii ale operatiilor militare. In acest fel, este asigurat un
mare grad al credibilitatii si veridicitatii informatiilor. Insa multe
informatii la care au acces jurnalistii incorporati pot afecta securitatea
operatiilor. De aceea, acoperirea mediatica a evenimentelor se face dupa reguli specifice fiecarei operatii militare,
reguli statuate de comandamentul fortei intrunite in a carei zona de dispunere
actioneaza jurnalistii.
De pilda, pentru operatiunea din
Irak, in 2003, Comandamentul Fortelor Coalitiei a elaborat un „Regulament
pentru media", care cuprinde 50 de reguli ce trebuie respectate de
jurnalistii incorporati. Acestea se refera la: * protectia informatiilor
clasificate; * securitatea actiunilor militare; * securitatea fortelor combatante; * protectia jurnalistilor.
Jurnalistii
incorporati au fost supusi regulilor de protectie a informatiilor clasificate
specifice militarilor. Principiul general aplicat – „protectia la sursa" – consta in aceea ca persoana care
are dreptul de a detine informatia clasificata este responsabila si de
protejarea ei impotriva divulgarii sau deconspirarii. In mod firesc,
jurnalistii nu ar trebui sa aiba acces la informatii clasificate. Dar unele
dintre informatiile despre care iau la cunostinta pe timpul actiunilor militare
pot sa devina informatii clasificate, avand in vedere ca acest caracter se
poate stabili si la un alt nivel operativ decat cel la care se produce
informatia.
Pentru
asigurarea securitatii actiunilor militare este limitata transmiterea
informatiilor care pot afecta succesul acestora. De regula, sunt supuse restrictionarii,
cel putin pana la ridicarea restrictiei de catre comandanti: identitatea
fortelor care participa la actiunile militare; momentul de declansare a
operatiunilor militare si punctul de plecare a fortelor terestre, navale sau
aeriene; efectivele unitatilor, numarul avioanelor, navelor si mijloacelor de
atac terestru; localizarea gruparilor de forte si coordonatele instalatiilor
militare; informatiile referitoare la eficacitatea actiunilor militare ale
fortele inamice (atacuri de artilerie si rachete, de aviatie, de artilerie, de
razboi electronic, ale fortelor speciale, ale fortelor navale – informatiile
despre consecintele acestor actiuni pot furniza indicii ale eficacitatii
fortelor inamice, care pot confirma asteptarile acestora).
Pot fi date publicitatii urmatoarele
tipuri de informatii: numarul aproximativ al militarilor din cadrul fortelor
participante la o actiune (nu insa si efectivele subunitatilor); numarul
aproximativ al militarilor raniti; numarul prizonierilor.
Prin
securitatea fortelor combatante se intelege protejarea identitatii militarilor
si a membrilor familiilor lor. Facand publice identitatile unor militari care
au participat la actiuni de lupta, in functie de consecintele acestora asupra
unor oameni, a unor imobile sau bunuri, jurnalistii ii pot expune fara voia
lor, la diverse pericole. Pentru a le asigura protectia, jurnalistii trebuie sa
se conformeze regulilor stabilite. Cu exceptia surselor de informatii
autorizate, toate celelalte surse vor fi considerate confidentiale si trebuie
sa fie protejate de catre jurnalisti. In teatrele de actiuni militare,
singurele surse de informatii autorizate sunt comandantii sau ofiterii de
relatii publice. Comandantii de nivel tactic, desi sunt surse de informatii,
vor fi protejati ca toate celelalte surse, adica nu li se vor da publicitatii
numele sau numarul de identitate. De asemenea, nu vor fi publicate numele
militarilor raniti, disparuti sau morti,
inainte de a fi informate familiile
acestora si fara acceptul comandantilor. Beneficiaza de dreptul la protectie a
persoanei si a imaginii proprii toti militarii raniti sau in incapacitate de
a-si exprima acordul in legatura cu folosirea imaginii lor sau a declaratiilor
si relatarilor lor cu privire la desfasurarea unor evenimente.
Prizonierii de razboi si militarii
care s-au predat sunt tratati conform acelorasi reguli. Nu vor fi date
publicitatii nici un fel de imagini care aduc atingere demnitatii persoanei sau
care prezinta persoanele in situatii traumatizante.
In
pofida faptului ca jurnalistii sunt incorporati in structurile militare si se
bucura de drepturi echivalente gradului de maior, ei raman persoane civile si
isi pastreaza statutul de necombatanti. Chiar daca li se asigura echipament,
cazare, transport etc., ei nu primesc armament, asa cum au ceilalti militari.
Mai mult, pentru a respecta statutul de persoana necombatanta, jurnalistilor le
este interzis sa aiba asupra lor armament individual de autoaparare: arme de
foc, arme albe, alte mijloace de aparare care pot fi considerate arme.
Jurnalistii trebuie sa se multumeasca cu protectia personala oferita de
militari. Altfel, fortele inamice ii pot considera pe jurnalisti drept personal
combatant.
Dincolo
de avantajul pe care il reprezinta pentru militari controlul nemijlocit si
permanent al jurnalistilor, iar pentru jurnalisti accesul continuu la
evenimente si posibilitatea documentarii directe, tehnica aceasta prezinta
riscuri de ambele parti.
Prezenta unor persoane cu statut de
necombatant in randurile fortelor combatante pune cateva probleme de fond.
Pe timpul actiunilor militare,
jurnalistii au folosit propriul echipament de comunicatii si transmitere de
date: statii de emisie-receptie, telefoanele satelitare, echipamente de
transmitere in direct prin satelit. Activitatea lor nu a fost restrictionata si
nici controlata in totalitate de comandanti. In aceste conditii, unitatile in
care se afla jurnalistii pot deveni tinte pentru inamici. Confiscarea
aparaturii ziaristilor este imposibila, impunerea de restrictii in utilizarea
ei este dificila, asa ca exista in permanenta un risc de deconspirare a unor
actiuni militare, ceea ce afecteaza securitatea operatiilor.
Neavand o pregatire militara
specifica si apropiata de a grupurilor in compunerea carora se gasesc, jurnalistii
pot deveni niste piedici in actiunea acestora. O problema o reprezinta
asigurarea securitatii jurnalistilor. Orice militar este pregatit sa-si asigure
propria securitate, dar si pe aceea a grupului din care face parte. Jurnalistul nu-si poate asigura securitatea
si protectia proprie. El trebuie sa fie protejat de militari. Mai mult, el nu
poate participa la asigurarea securitatii grupului, deoarece nu are pregatirea
si echipamentul necesare pentru a interactiona cu membrii acestuia si nici nu
poate recurge la folosirea armamentului sau a echipamentelor militare, nici
macar la asigurarea actiunilor de aparare ale militarilor, deoarece si-ar
pierde statutul de persoana necombatanta si ar deveni o tinta legitima pentru
fortele inamice. Asa ca protejarea jurnalistilor pe timpul luptelor devine o
misiune si un risc in plus pentru militari.
Pe de alta parte, jurnalistii nu au
aceleasi reprezentari despre importanta respectarii secretului actiunilor
militare, fiind tentati, datorita profesiei, sa transmita cat mai transparent
informatiile si cat mai complet. Chiar in cazul unor referiri vagi, pot fi
scapate informatiile care deconspira securitatea actiunilor militare.
Daca s-ar intampla ca jurnalistii
incorporati sa fie capturati de fortele adverse, ei nu ar putea sa se sustraga
interogatoriilor si nici sa se
prevaleze de dreptul prizonierilor de razboi (conform Conventiilor de
la Geneva, prizonierii au dreptul sa declare doar date referitoare la
identitatea lor – nume, prenume, numar matricol, data nasterii). Asadar, exista
riscul ca ziaristii capturati sa divulge informatii care sa puna in pericol
securitatea actiunilor militare.
Fireste, nici jurnalistii
incorporati nu sunt scutiti de riscuri. Chiar daca protectia lor este mai mare
pe timpul operatiunilor militare, ei devin mult mai vulnerabili in situatiile
in care subunitatea in care sunt incadrati cade in puterea fortelor inamice.
Prin simplul fapt ca se afla in subunitati sau grupuri militare, jurnalistii
sunt expusi riscului. De regula, corespondentii de razboi actioneaza in
conditii de securitate, departe de zonele de contact nemijlocit cu fortele
inamice. In cazul jurnalistilor incorporati, situatia este diferita. Insotind
fortele militare, jurnalistii sunt participanti, actori ai actiunilor armate, si
se gasesc in aceeasi situatie de risc ca si militarii.
Jurnalistii incorporati pot fi
capturati de catre fortele inamice si luati prizonieri de razboi, deoarece le
va fi greu sa dovedeasca statutul de necombatant, cata vreme insotesc, in
misiuni de lupta, fortele armate. Faptul ca nu poarta armament nu este un
argument suficient pentru a dovedi statutul de necombatant. Ei poarta uniforma,
mijloace de protectie anti-glont, echipament militar de protectie impotriva
gazelor de lupta, mijloace de protectie individuala impotriva armelor
biologice. Toate acestea sunt de provenienta militara, sunt marcate cu
insemnele fortelor militare. Jurnalistilor le va fi dificil sa convinga asupra
statutului lor, cata vreme toate aceste elemente permit sa fie identificati ca apartinand
fortelor combatante.
Aflati in miezul evenimentelor,
jurnalistii incorporati ar putea fi supusi si unor presiuni din partea
institutiilor de presa de care apartin, pentru a transmite informatii care sa
le asigure o audienta cat mai mare.
Presiunea informativa si concurentiala pe piata mass-media ii poate
aduce pe jurnalisti in situatia de a se expune unor pericole pe care cei ce
urmaresc exploatarea mediatica a evenimentelor si a situatiei de a avea un
jurnalist la fata locului nu le inteleg.
Prinsi intre exigentele impuse de asigurarea securitatii actiunilor militare si cele ale informarii publice, jurnalistii se vor afla in neplacuta situatie de a se autocenzura, poate chiar pentru situatii si informatii care, in mod normal, nu ar fi necesitat restrictii informative. Este o situatie pe care nici un jurnalist nu o doreste, dar de care ii va fi destul de greu sa se fereasca, mai ales daca se intampla sa fi trait o situatie-limita pe timpul actiunilor militare. Or, unui material transmis de un jurnalist incorporat i se confera un coeficient de credibilitate foarte ridicat. Dar daca jurnalistul se autocenzureaza, el nu face decat sa dezinformeze publicul atunci cand isi transmite materialele.
Actionand mult timp impreuna cu militarii, jurnalistii isi pot insusi anumite aspecte ale atitudinii acestora fata de razboi si fata de fortele inamice sau fata de populatia civila. Insotind in permanenta subunitatile in care sunt incadrati, legaturile lor cu comunitatea mediatica sunt mult diminuate, ei nu vor avea viziunea de ansamblu a actiunilor militare, fiind tentati sa acorde importanta doar actiunilor la care participa nemijlocit. Fara sa vrea, se expun riscului de a-si pierde independenta si impartialitatea jurnalistica. Din aceasta cauza, se poate intampla ca unele semnificatii si implicatii ale actiunii militarilor sa le scape. Din spirit de solidaritate, din dorinta de a face cunoscute eforturile si sacrificiile militarilor pentru indeplinirea misiunilor, poate aparea riscul ca jurnalistii sa accepte participarea la actiunile de propaganda sau de influentare a opiniei publice, de mistificare a realitatii. In felul acesta isi abandoneaza misiunea de informare publica pe care o au.
Locotenent-colonel dr. Ioan Deac
Universitatea
Nationala de Aparare