Pentru multi oameni, puterea este o povara, pentru altii, un mijloc de a-si promova propriile interese, sfidand tot ceea ce inseamna lege si respect. Exista insa oameni pentru care puterea, dincolo de fascinatia ei, inseamna o mare obligatie morala. Maiorul Vasile Roman si capitanul Mircea Batschi, incearca, in randurile de mai jos, sa descifreze resorturile intime ale fiecarei categorii in parte plecand de la ideea ca exceptia de la regula confirma existenta faptului in sine.
Pentru
ca o persoana sa detina puterea trebuie sa aiba acces la sursele acesteia si sa
fie in masura sa le utilizeze, transformandu-le, prin ceea ce intreprinde, in
puterea propriu-zisa.
Sursele puterii se materializeaza in: lege (puterea legitima), competenta de a recompensa sau a pedepsi (puterea recompensatorie sau coercitiva), competenta de specialist si de lider (puterea de referinta), relatiile din mediul social (puterea de coalitie), accesul la informatii (puterea asupra resurselor rare), competenta de a stabili dispunerea in organizatie (puterea de amplasare).
Aceste
surse se afla la indemana tuturor liderilor militari. Diferenta apare in modul
in care fiecare sursa este exploatata in scopul indeplinirii obiectivelor
organizatiei sau, dupa caz, a celor personale, pentru protejarea pozitiei si
confortului.
In
institutia militara, puterea legitima este data de legile si
regulamentele militare, de ordinele comandantilor. Am putea crede ca aici nu
este cazul sa facem comentarii, deoarece unde-i lege nu incape tocmeala. Ne-am
insela daca am afirma ca este o conduita generala. Exista si persoane pentru care sintagma „legea sunt
eu…" nu a disparut din comportament sau atitudine.
Sunt
de apreciat situatiile in care liderii militari actioneaza ca la carte, nu
accepta compromisul nici in susul si nici in josul lantului ierarhic de
comanda. Nu se multumesc doar cu aplicarea legilor si regulamentelor, ci le
abordeaza prin prisma stiintifica, facand propuneri pertinente pentru
perfectionarea lor.
Pentru
ei, procesul de elaborare a deciziei este un act stiintific in care consilierii
sunt experti in probleme specifice si sugestiile lor sunt luate in seama.
Dar
sunt si situatii in care unii lideri considera legile si regulamentele ca
elemente de interpretare personala, din care sunt aplicate doar acele parti
care le convin si pe care le completeaza
cu ordine date in virtutea
gradului sau functiei lor.
Ei
isi permit sa schimbe programul orar, sa dispuna de timpul subordonatilor, sa
stabileasca ce este si ce nu este regulamentar. Pentru acesti detinatori ai
puterii nu este nevoie de consilieri decat in masura in care consilierul
adapteaza cunostintele sale la dorintele sefului.
Opozitia
in argumentarea unor solutii poate fi considerata un act de obraznicie. Puterea
recompensatorie si coercitiva constituie o alta problema demna de abordat.
Psihologia
sociala evidentiaza faptul ca oamenii au trebuinte diferite. Masura in care
acestea sunt ierarhizate determina modul in care actioneaza fiecare in postul incadrat.
A
gasi acele parghii care sa duca la cresterea calitativa a activitatii este o
cerinta importanta de care liderii trebuie sa tina cont in actul de management
organizational.
A
sti si a folosi faptul ca un subordonat este motivat sa lucreze cu entuziasm si
rezultate foarte bune atunci cand este consultat si apreciat public ori ca,
pentru altul, o recompensa materiala il determina sa munceasca mai bine este un
important pas in utilizarea puterii recompensatorii.
Daca
insa vom considera ca multumirile sunt o „chestie" perimata, vom folosi
sistemul de premiere ca pe un mod de protectie sociala ori vom considera ca
pedeapsa trebuie utilizata doar pentru cei care ne-au contrazis, atunci nu vom
putea vorbi de cunoastere si nici de certitudinea unei conduceri stiintifice.
Unii
vor spune ca tocmai aceasta inseamna putere, sa recompensezi ori sa pedepsesti
pe cine vrei si cum vrei. Este o greseala care se perpetueaza dintr-un sistem
anchilozat si caduc. Pedeapsa, ca si recompensa, trebuie folosita cu
discernamant si cu urmarirea clara a finalitatii ei asupra atitudinii
individului.
Puterea
de expert este acel tip de putere, observabil ca
manifestare, atunci cand subordonatul crede ca liderul poseda calitati si
abilitati superioare in domeniul sau de expertiza.
Aceasta
calitate trebuie cultivata cu discernamant. Este stiut ca, pe masura ce urca pe
treptele ierarhiei militare, liderul militar dobandeste trasaturile de manager,
dar pierde din cunostintele de specialitate.
Exista
un pericol care ii pandeste pe cei care doresc sa-si eclipseze subordonatii
prin cunostintele lor. Subordonatii cred ca liderul isi foloseste capacitatea
sporita de intelegere a situatiilor ca pe un mijloc de a-i determina sa ia
decizii avantajoase lui. Aceasta ii va face sa se opuna incercarilor sefului de
a-i influenta.
Abilitatea
comandantului in acest caz presupune ca, pe langa domeniul in care este expert,
sa se lase consiliat de specialisti, oferind astfel subordonatilor satisfactia
muncii si sentimentul utilitatii lor.
Exista si persoane de genul „stiu si fac
tot", dau lectii cu dezinvoltura, uita ca timpul lor este pretios si ca
dezbaterea unei teme oarecare, cu polemicile de rigoare, duce la stagnarea
activitatii.
Nu
este lipsit de importanta nici faptul ca unii lideri apreciaza ca pentru
rezolvarea oricarei probleme trebuie sa fie consultati personal.
Puterea
de referinta apare atunci cand executantii se
identifica cu detinatorul puterii si incearca sa se poarte ca el. Asa cum
„grupul de referinta" furnizeaza altora informatii de comparatie, tot asa
comandantul care poseda puterea de referinta serveste drept model pentru
evaluarea altora.
Pentru
comandanti, puterea de referinta este asigurata atat de competenta de
specialist (expert), cat si de competenta de lider, de bun cunoscator al
principiilor managementului, inzestrat cu harul de a conduce pe altii.
Calitatile
charismatice ale liderului, (tinuta, conduita, sarmul personal, profilul moral,
personalitatea, caracterul etc.), dau nastere puterii de referinta a acestuia
si influenteaza grupul. Cei ce detin asemenea calitati exercita atractie pentru
subordonati. Identificarea subordonatului cu detinatorul puterii este factorul
cheie implicat in aceasta sursa de putere, intrucat cel in cauza admira,
respecta si spera sa semene cat mai mult posibil cu seful sau.
Multe
persoane au sau au avut un model de referinta, o personalitate publica, un erou
national sau poate pe unul din comandantii lor.
Sunt de o mare importanta pentru liderii
militari modul in care se prezinta,
limbajul pe care-l folosesc, manifestarile pe care nu si le pot controla
deoarece toate acestea nu fac altceva decat sa le sporeasca sau sa le altereze puterea.
Brutalitatea,
limbajul trivial, indaratnicia fara noima, cronofagia, tendinta spre barfa nu
vor fi niciodata acceptate si agreate de subordonati.
O
alta sursa este puterea coalitiei, puterea „aliata", care necesita
o abordare aparte deoarece in interiorul institutiei militare putem vorbi mai
putin despre coalitie si mai mult despre spiritul de echipa, despre acea
atmosfera de emulatie actionala, despre empatia structurii de decizie.
Atunci
cand liderul reuseste performanta de a coopera cu echipa de comanda, de a-si
apropia colaboratorii, puterea coalitiei este indestructibila.
Sunt
regretabile situatiile in care intre
lideri, pe diferite trepte, apare disputa, cand pe o parte se discuta despre
obiective, iar pe alta parte se gandesc cum sa informeze esalonul superior
despre „scaparile" sefului. Si mai greu de inteles sunt cazurile in care
nu exista curajul de a spune „verde in fata" care sunt carentele in
comportamentul membrilor echipei.
Nimic
nu poate fi mai jalnic, pentru un militar, decat barfa despre competenta sau
incompetenta sefilor sau subordonatilor.
O
sursa colaterala, dar nu mai putin importanta, este puterea asupra „resurselor
rare", si anume, informatiile critice sau cele foarte importante.
Disponibilitatea de informatie influenteaza rolul liderului, in sensul ca este
posibil ca acesta sa se perceapa si sa fie perceput altfel decat cei care n-au
acces la aceasta resursa. El dispune astfel de o mai mare independenta de
actiune.
Puterea
informationala se refera la un set de informatii
absolut necesare cuiva sau la o unica modalitate de a interpreta si prelucra
aceasta informatie. La fel de bine, detinatorul informatiei isi poate exercita
puterea prin controlul pe care il are asupra solutionarii problemei.
Puterea
informationala este utilizata de multe ori de persoane cu o putere decizionala
redusa tocmai pentru a echilibra balanta dintre aceasta si alte tipuri de
putere.
Comandantii
insisi pot deveni dependenti de persoane subordonate in masura in care ele
detin informatii de valoare. Pe masura ce locurile de munca devin tot mai
specializate, sunt tot mai indispensabile competentele deosebite si
informatiile. Dar aceste resurse nu sunt abundente, ci rare. De aceea, atat
timp cat o structura are nevoie de astfel de resurse, ele pot fi apreciate
drept surse ale puterii.
Folosirea
acestei puteri este diminuata de masura in care subordonatii au acces la
informatie in acelasi timp cu comandantii.
Exista
insa si informatii confidentiale, adresate unui numar redus de persoane care au
o anumita influenta atunci cand sunt utilizate distructiv.
Un
asemenea caz este cel in care unii lideri transmit tardiv informatiile cu
privire la oportunitati in cariera tocmai din frica de a nu pierde fie oameni
de valoare, care in aceste cazuri s-ar indrepta spre alte structuri, fie nu
doresc sa simta in apropiere oameni care
le-ar putea deveni eventuali concurenti.
Tot
aici apare problema pregatirii.
In
opinia unor lideri cei care au fost la cursuri de perfectionare nu au muncit
pentru institutia militara, ci pentru ei. Or, acesti lideri ignora faptul ca
noile informatii pe care le aduc subordonatii vor constitui elemente ale
progresului organizatiei militare.
Si
dispunerea intr-o incapere poate da masura puterii liderului. In acest caz se
poate vorbi despre puterea de amplasare ca despre o putere localizanta.
Am putea afirma ca aceasta „amplasare" scoate in evidenta pozitia
liderului, fara sa-i ofere neaparat putere in cadrul institutiei militare.
Alegerea
locului de dispunere este un lucru normal, determinat fizic de conditiile de
confort. Nu trebuie sa eludam insa faptul ca amplasarea poate duce si la
izolare.
Nu
de putine ori vom observa ca relatiile dintre un lider si unii subordonati pot
fi „descoperite" prin observarea
confortului biroului, a calitatii mobilierului sau a facilitatilor de
comunicare de care acesta dispune.
Nu
este totuna daca un lider isi aduce in apropiere primii subordonati pe linie
ierarhica sau un alt subordonat care nu are nici o legatura cu actul de
conducere. Dispunerea, in organizatie, da masura relatiei care s-a stabilit in
ierarhie si in acelasi timp arata modul in care liderul militar foloseste
puterea de amplasare.
Combinatiile
de putere sociala pot fi si ele surse
de putere, deoarece, asa cum lesne se poate intelege, rareori bazele puterii
functioneaza independent una de alta. Analiza oricarui sistem de influentare
din interiorul institutiei militare va releva prezenta unor elemente
caracteristice mai multor tipuri de putere din cele mai sus prezentate.
In cadrul institutiei militare acelasi tip de
influentare presupune, in unele cazuri, utilizarea cu prioritate a unui tip de
putere si diminuarea gradului de intrebuintare al altuia. Spre exemplu,
utilizarea recompensei pentru a obtine cooperarea poate conduce la o crestere a
nivelului de putere al expertului. Pe de alta parte, o recompensa prea des
oferita poate duce la devalorizarea ei si va fi insotita adesea de o pierdere
de influenta asupra competentei subordonatilor.
Puterea
de referinta interactioneaza intr-o maniera unica atat cu puterea expertului
cat si cu cea a legitimitatii. O problema cu care se confrunta frecvent liderii
in cadrul institutiei militare este aceea a conflictului dintre puterea de
referinta (bazata pe identificare si similaritate), puterea legitima si cea a
expertului (bazata cel mai adesea pe nesimilaritate).
De
asemenea, liderul este adesea confruntat cu problema gradului de intimitate pe
care il poate stabili cu subordonatii. El oscileaza intre a-si crea bune
relatii cu acestia si teama de a deveni prea familiar, subminandu-si astfel
pozitia de superior si legitimitatea puterii. Aceeasi factori care sporesc
puterea de referinta diminueaza simultan eficienta puterii expertului si a
legitimitatii.
Desi,
in ansamblu, exercitarea puterii poate fi apreciata ca fiind constanta,
combinatiile tipurilor de putere se modifica, fapt ce produce reactii specifice
ale subordonatilor fata de modul in care conducatorul incearca sa ii
influenteze.
Incheiem aceasta succinta analiza gandind ca va fi perceputa nu ca o critica sau o prezentare optimisto-pesimista a unei situatii de fapt, ci drept un indemn la meditatie asupra grelei si frumoasei poveri a puterii.
Maior
Vasile Roman
Capitan Mircea Batschi