Periodic, cetatenii sunt invitati sa isi
exprime, prin intermediul sondajelor de opinie, gradul de incredere fata de
organizatia militara. Unii se gandesc la armata prin prisma informatiilor
prezentate despre militari in mass-media, despre o operatie militara sau un
accident intamplat in timpul instructiei. Altii vor avea in vedere experienta
lor directa in organizatia militara ca militari in termen sau profesionisti, ca
rezervisti sau veterani de razboi. Putini sunt insa cei care si-au format o
opinie fata de organizatia militara in urma unei analize obiective a
activitatii acestei organizatii.
Blau si Scott (1962) au creat o tipologie a categoriilor de persoane aflate in relatie cu orice organizatie formala. Acestea sunt:
*membrii
organizatiei;
*proprietarii
organizatiei;
*clientii
sau, mai general, publicul aflat in contact cu organizatia, oameni
aflati in afara organizatiei, dar in contact cu aceasta (pacienti, clienti,
studenti etc.);
*publicul larg,
membrii societatii in care organizatia opereaza.
Astfel, cei doi
sociologi americani au clasificat organizatiile pe baza principalilor
beneficiari ai activitatilor acestora, oferind o tipologie pe categorii de
organizatii, in functie de beneficiarul principal:
*asociatiile cu
beneficiu mutual, precum sindicatele, asociatiile profesionale,
nonguvernamentale, sectele religioase
au ca principal beneficiar membrii acestora;
*organizatiile
de afaceri (firme, banci, etc.) de care beneficiaza mai ales proprietarii
acestora;
*organizatiile
de servicii (agentiile de asistenta sociala, spitalele, scolile etc.)
principalii beneficiari fiind aceia care apeleaza la serviciile oferite.
*organizatiile
care asigura bunastarea publica (organizatii publice) au ca
principal beneficiar publicul larg. Astfel de organizatii, precum cele militare,
de politie, servicii de informatii, pompieri etc., servesc tuturor cetatenilor
unui stat, mai degraba decat anumitor categorii.
Definirea increderii
McKnight si
Chervany (1996) realizeaza o sinteza a peste 60 de studii despre incredere si
constata varietatea definitiilor acestui concept. Cei doi autori disting: intentia
de incredere, comportamentul de incredere, credintele de
incredere.
Intentia de
incredere reprezinta masura
in care o parte are vointa de a depinde de o alta intr-o anumita situatie,
avand sentimentul unei relative sigurante, chiar daca sunt posibile si
consecinte negative. Din aceasta definitie rezulta ca, pentru a fi generata
incredere, sunt necesare un anumit risc si dependenta unei parti de cealalta.
Intentia de incredere este diferita de increderea bazata pe frica. Aceasta din
urma se intemeiaza pe mecanisme de control si putere. Daca un sef isi
monitorizeaza subordonatii folosind camere de luat vederi, atunci nu putem
vorbi despre intentia de incredere, ci de mecanisme de control. Intentia
de incredere poate fi masurata direct, prin determinarea vointei unei parti de
a depinde de alta.
Comportamentul de
incredere este masura in
care o parte depinde in mod voit de o alta intr-o anumita situatie, in ciuda
unor posibile consecinte negative. In timp ce intentia se refera la vointa de a
depinde, comportamentul de incredere are in vedere dependenta propriu-zisa.
Comportamentul de incredere este, mai degraba, un construct latent care are o
serie de indicatori masurabili, precum
plasarea resurselor sau a autoritatii in mainile altuia, cooperarea,
reducerea controlului unei parti asupra alteia, implicarea subordonatilor in
luarea deciziilor, reducerea numarului regulilor etc.
Credintele de
incredere constituie masura
in care o parte crede ca cealalta parte este de incredere (credibila) intr-o
anumita situatie. Credibilitatea presupune ca cineva este competent si vrea sa
actioneze in interesul altcuiva.
Se poate observa,
asadar, o relatie de cauzalitate intre cele trei constructe, in sensul in care
credintele determina intentia si aceasta comportamentul de incredere.
Increderea nu este
un sentiment ocazional sau o intuitie incidentala; ea reprezinta o opinie
concreta cu o expresie concreta. Ca in cazul oricarei opinii, o persoana nu o
adopta si nu o manifesta pe baza unui capriciu, ci pe baza unui rationament.
Acest rationament poate fi o generalizare falsa sau poate porni de la o premisa
falsa. De aceea, este foarte importanta intelegerea rationamentului care sta la
baza opiniei unei persoane, mai ales daca ne propunem sa convingem acea
persoana sa-si schimbe opinia.
Printre multe alte
dimensiuni ale increderii, putem distinge intre incredere orizontala si
incredere verticala (Bretzer, 2002).
Increderea
orizontala apare intre
actori egali din punct de vedere social sau politic. Ea poate aparea intre
indivizi, dar si intre organizatii. Increderea orizontala poate fi, atit
generalizata, atunci cind oamenii au, in general, incredere in alti oameni, cat
si particulara, cand oamenii au incredere in alti oameni pe baza unor anumite
criterii. Ce-a de-a doua categorie, increderea verticala, apare intre
inegali (ca intre indivizi si institutii). Increderea cetatenilor in armata, in
justitie, in biserica sau in guvern sunt exemple in acest sens.
Hardin (2000)
afirma ca ar trebui sa ne concentram atentia asupra credibilitatii, mai degraba
decat asupra asupra increderii, fie ca e vorba de indivizi sau de organizatii.
Daca ne referim la organizatiile publice, increderea este atributul
cetatenilor, in timp ce credibilitatea apartine organizatiilor. Daca se doreste
sa se schimbe ceva, atunci va fi avuta in vedere credibilitatea. Nu este de
dorit o crestere a increderii fara o evolutie similara, in prealabil, a
credibilitatii. Increderea implica asteptarea ca cel in care se are incredere
nu este doar motivat, dar are si competenta sa realizeze actiunea pentru care i
se acorda incredere.
Pentru
organizatiile publice, increderea nu este o decoratiune atractiva. Acestea au
obligatia de a produce incredere in randul comunitatii. Absenta increderii
publicului larg in organizatiile publice poate genera efecte negative.
Rolul
organizatiilor publice este acela de a furniza un anumit tip de servicii
(protectie, educatie etc.) cetatenilor care asigura finantarea acestor
organizatii. Daca oamenii nu au incredere in organizatiile publice cu sarcini
in domeniul sigurantei cetateanului, acest fapt poate afecta negativ o serie de
libertati pe care le ofera democratia. Teama de crime, terorism, razboi
limiteaza libertatea de miscare a cetatenilor in conditiile in care acestia nu
au incredere in organizatiile publice cu atributii in domeniul securitatii, calitatea
vietii lor fiind afectata. Iar daca cetatenii nu au incredere ca
organizatiile publice sunt dedicate satisfacerii nevoilor lor, vor evita
contactul cu acestea si nu vor coopera.
Tot ceea ce face o
organizatie publica este rodul actiunilor membrilor ei. De competenta si
motivatia acestora depinde si nivelul performantei organizatiei. Pentru a-si
indeplini misiunile, o organizatie publica are obligatia sa recruteze oameni cu
competente si motivatii adecvate scopului organizatiei. In conditiile in care
cetatenii manifesta lipsa de incredere intr-o anumita organizatie, vor fi
inclinati sa evite intrarea in aceasta.
Cultura versus performanta
In demersul de
explicare a increderii in organizatiile publice sunt utilizate doua tipuri de
abordari teoretice: culturale si institutionale. In cadrul
ambelor abordari exista distinctii intre nivelele macro si micro.
Teoriile culturale
pleaca de la ipoteza ca increderea in organizatiile publice isi are originea in
afara sferei acestor organizatii, in credintele oamenilor cu privire la semenii
lor, credinte care isi au radacinile in normele culturale ale societatii
transmise prin procesul de socializare timpurie a oamenilor. Din aceasta
perspectiva, increderea in organizatiile publice este o extensie a increderii
interpersonale, aceasta din urma fiind o trasatura de caracter formata in
perioada de dezvoltare timpurie a personalitatii. Indivizii invata, inca de la
nastere, sa aiba sau nu incredere in oameni, fiind socializati prin felul in
care sunt tratati si reactioneaza la comportamentul celorlalti. Daca, initial,
este vorba de membrii familiei, in timp interactiunile lor se extind, ceea ce
va contribui la generalizarea sentimentului de incredere sau neincredere in
altii si, prin extensie, in organizatiile publice. Abordarea culturala
presupune ca oamenii care au incredere in semenii lor sunt mai predispusi la
cooperare, prin asocierea in diferite
tipuri de structuri sociale, culturale si comunitare, precum coruri, cluburi,
asociatii profesionale etc. In acest mod, increderea interpersonala devine
institutionalizata, ceea ce permite o mai buna transmitere a ei prin
mecanismele de socializare.
In timp ce
abordarea macroculturala subliniaza existenta unei tendinte de omogenizare la
nivel national, fara variatii ale increderii in cadrul societatii, abordarea
microculturala se orienteaza asupra diferentelor individuale de socializare, ca
sursa a variatiilor increderii in organizatiile publice. Din punct de vedere
microcultural, socializarea intr-o societate omogena cultural permite variatii
intre indivizi bazate pe gen, mediu familial, educatie, profesie etc.
La nivel
macroinstitutional, performanta agregata a unei organizatii publice in domeniul
ei de activitate (crestere economica, asigurarea sigurantei cetatenilor etc)
este evaluata rational, aceasta evaluare determinand raspunsurile cetatenilor.
In mod diferit, din punct de vedere microinstitutional, evaluarea individuala a
performantei organizatiilor publice este conditionata de atitudinile, valorile
si experientele personale vizavi de activitatea organizatiei. Oamenii pot
considera, spre exemplu, ca, la un moment dat, nu exista amenintari la adresa
sigurantei personale si nationale si ca altele sunt problemele importante
pentru ei si societate. Fiecare perspectiva asupra organizatiei militare poate
reprezenta un fundament pentru determinarea increderii in aceasta. O relatare
jurnalistica cu privire la un accident minor poate reduce increderea
cititorilor in capacitatea comandantilor de a-si conduce unitatile eficient,
dupa cum prezentarea succeselor operatiilor militare in zone de mare interes
pentru public poate determina cresterea increderii in armata ca organizatie, in
profesionismul comandantilor ei si in valorile, normele si curajul militarilor.
In vederea
analizei increderii publice in organizatia militara, folosind abordarile
prezentate anterior, putem diferentia patru ipoteze de lucru:
1. Increderea in
armata variaza in concordanta cu experientele nationale inglobate in increderea
interpersonala. (Cultura nationala)
2. Increderea in
armata variaza in acord cu increderea interpersonala determinata de variatiile
demografice individuale. (Socializare individuala)
3. Increderea in
armata variaza in acord cu performanta acestei organizatii. (Performanta
institutionala)
4. Increderea in
armata variaza in corelatie cu atitudinile si valorile individuale ale
cetatenilor. (Evaluare individuala)
Evaluarea modelelor
In Figura 1 este
prezentata evolutia increderii romanilor in principalele institutii ale statului.
Dincolo de modificarea periodica a nivelului increderii pentru diferite
institutii, se poate observa ca Armata si Biserica se mentin constant in topul
increderii cetatenilor.
Intr-o analiza
privind distributia increderii in semeni in 61 de tari (printre care si
Romania), Inglehart (1999) precizeaza ca increderea interpersonala este o
caracteristica relativ stabila a societatilor si reflecta intreaga mostenire
istorica a comunitatilor, inclusiv factori economici, religiosi, politici etc.
Romania se inscrie in grupa tarilor ortodoxe si foste comuniste, caracterizate
de un nivel scazut al increderii interpersonale.
Increderea
interpersonala este masurata in sondajele de opinie care fac obiectul
Barometrului de Opinie. In mod direct increderea interpersonala este masurata
prin intrebarea: Dumneavoastra credeti ca se poate avea incredere in cei mai
multi dintre oameni? Raspunsurile la aceasta intrebare sunt: 1. da; 2. nu;
3. nu stiu; 4. nu raspund.
Indirect,
increderea interpersonala este masurata prin determinarea apartenentei
oamenilor la diferite forme de asociere culturala, sociala si comunitara.
Intrebarea utilizata este: Dumneavoastra sunteti membru al vreunei
organizatii sau asociatii care nu va aduce venit (inclusiv asociatii de
locatari sau proprietari)?
Raspunsurile sunt similare cu cele de la intrebarea anterioara.
Increderea in
institutii se masoara prin intrebarea: Cata incredere aveti in… (Armata,
Parlament, Politie etc.)? La aceasta intrebare raspunsurile sunt codificate pe
o scala de la 0 la 4, unde 0 inseamna deloc, iar 4 foarte
multa.
Analiza de
corelatie, realizata intre increderea in armata si increderea interpersonala
(direct si indirect, indica valori foarte mici ale coeficientului de corelatie:
0,046 respectiv 0,050. Valoarea coeficientului de corelatie variaza intre –1 si
+1. Ambele valori arata corelatii perfecte intre variabilele supuse analizei
(–1 corelatie negativa – creste valoarea uneia si scade valoarea celeilalte; +1 corelatie
pozitiva – cresc ambele valori). In cazul nostru, desi coeficientii sunt
semnificativi statistic, in realitate corelatia dintre increderea
interpersonala si increderea in armata este foarte mica. Daca avem
in vedere semnul coeficientului(+), valabil pentru corelatia dintre increderea
interpersonala si increderea in toate celelalte organizatii publice,
putem spune ca oamenii care nu au incredere in organizatiile publice tind sa
puna mai mult accent pe relatiile interpersonale, o caracteristica specifica
fostelor tari comuniste (Mishler, Rose, 2001), ceea ce demonteaza prima
ipoteza, potrivit careia increderea interpersonala ar genera incredere in
organizatiile publice. Se poate spune ca atat cei care au, cat si cei care nu
au incredere in semenii lor au incredere in armata in aproape aceeasi masura.
In privinta celei
de a doua ipoteze, referitoare la influenta factorilor demografici asupra
nivelului increderii in armata, analizele statistice efectuate prin utilizarea
datelor furnizate de barometrul de opinie din mai 2003 au identificat faptul ca
increderea in armata este relativ uniform distribuita in cadrul populatiei
Romaniei. Doar 2,3 % din increderea in armata este explicata de variatiile
demografice(R2 = 0,023).
In pofida acestui
fapt, putem afirma ca exista citeva tendinte, desi nu foarte puternice:
* Increderea in armata creste pe masura ce
creste varsta celor intervievati;
* Pe masura ce trecem de la orase mari catre
sate, increderea in armata tinde sa creasca:
* Cresterea nivelului educational determina
o descrestere a nivelului increderii in armata;
* Femeile tind sa aiba mai multa incredere
in armata decat barbatii.
Avand in vedere ca
nivelul increderii in organizatiile publice, in general, si in armata, in
special, a ramas relativ constant din 1990 pana astazi, putem afirma ca exista
un model cultural national care nu permite determinarea cauzelor
fluctuatiilor periodice ale nivelului increderii romanilor in organizatiile
publice si, de aceea, trebuie sa ne orientam catre teoriile institutionale.
Analizele factoriale realizate nu incadreaza in aceeasi categorie Armata si
Biserica, existand cauzalitati diferite pentru fluctuatiile nivelului
increderii in cele doua institutii. S-ar putea identifica trei categorii de
organizatii publice, daca le luam in considerare doar pe cele sase prezentate
mai sus, astfel:
*organizatii
politice – Parlamentul si Guvernul, la care se adauga Presedintia;
* organizatii
apolitice – Armata, Politia si Justitia;
* Biserica.
Abordarea macroinstitutionala
porneste de la ipoteza ca increderea in armata depinde de caracterul si
performanta acesteia, dar lasa deschisa intrebarea cu privire la modul in care
ar trebui masurata performanta, la criteriile utilizate in acest demers.
Sondajele de opinie avute la dispozitie nu cuprind intrebari referitoare la
acest aspect si, de aceea, ipoteza 3 nu permite testarea empirica.
La nivel microinstitutional trebuie avute in
vedere atitudinile si valorile cetatenilor prin prisma carora ar putea fi
atribuit nivelul increderii in organizatiile publice si, in cazul de fata, in
Armata. Baza de date a Barometrului de opinie din mai 2003 nu contine nici un
fel de date relevante privind atitudinile si valorile romanilor fata de armata.
Barometrul de
opinie din octombrie 2002 cuprinde un modul de intrebari referitoare la NATO.
In urma analizei factoriale am reunit intrebarile cuprinse in acest modul in
cateva dimensiuni:
* Patriotismul: Dumneavoastra cat de
mandru sunteti in calitate de cetatean al Romaniei? Intr-un eventual razboi,
dumneavoastra ati fi gata sa va dati viata pentru tara?
* Teama de
agresiuni: Cat de ingrijorat sunteti de posibilitatea unor atacuri
teroriste pe teritoriul Romaniei dupa intrarea in NATO? In ce masura credeti ca
Romania ar putea fi atacata, in urmatorii cativa ani, de o alta tara?
* NATO in
Romania: Daca am intra in NATO, s-ar putea sa ni se ceara sa facem
unele lucruri. Va rog sa-mi spuneti daca ati fi sau nu de acord cu urmatoarele
lucruri?
1. Efectuarea de
aplicatii militare ale fortelor NATO pe teritoriul Romaniei.
2. Zboruri
regulate ale avioanelor NATO deasupra teritoriului Romaniei.
3. Stationarea
unor trupe NATO pe teritoriul Romaniei.
4. Construirea de
baze militare NATO pe teritoriul Romaniei.
5. Trimiterea de
trupe romanesti in misiuni militare ale NATO.
* Imaginea NATO:
Daca tara noastra ar deveni membru NATO si o alta tara ar ataca Romania,
credeti ca NATO ar veni in ajutorul nostru? In general, imaginea dumneavoastra
despre NATO este foarte buna, buna, proasta sau foarte proasta?
* Serviciul
militar obligatoriu: Dumneavoastra credeti ca in Romania serviciul militar
trebuie sa fie obligatoriu pentru toti barbatii tineri?
* Participarea
in Irak: Credeti ca Romania ar trebui sa participe, alaturi de SUA, intr-un
eventual razboi impotriva Irakului?
Am efectuat
analize de regresie si corelatie intre raspunsurile la intrebarile cuprinse in
aceste dimensiuni si intrebarea referitoare la increderea in armata. Atat
romanii care se tem de o posibila agresiune militara sau de atacuri teroriste
la adresa Romaniei, cat si cei care nu se tem
manifesta un nivel relativ egal al increderii in armata. Sondajele
releva alte probleme ca fiind importante pentru romani, siguranta nationala
nefiind o preocupare in aceasta perioada.
Romanii care nu
sunt de acord cu efectuarea de aplicatii militare ale fortelor NATO pe
teritoriul Romaniei, cu zboruri regulate ale avioanelor NATO deasupra
teritoriului Romaniei, cu stationarea unor trupe NATO pe teritoriul Romaniei,
cu trimiterea de trupe romanesti in misiuni militare NATO tind sa aiba o mai
mica incredere in armata (coeficienti de corelatie intre –0,046 si –0,088).
Aceasta dimensiune ar putea explica doar 1% din variatia increderii in armata.
De asemenea,
romanii care nu cred ca Romania ar trebui sa participe, alaturi de SUA, intr-un
eventual război impotriva Irakului tind sa aiba mai putina incredere in armata
(coeficient de corelatie –0,101)
Acelasi Barometru
de opinie arata ca cei care nu cred ca in Romania serviciul militar trebuie sa
fie obligatoriu pentru toti barbatii tineri sunt mai putin inclinati sa aiba
incredere in armata (coeficient de corelatie
rm:–0,125).
In acelasi timp,
romanii care sunt mandri de cetatenia lor au mai multa incredere in armata
(+0,188), ceea ce se poate afirma si despre cei care si-ar da viata pentru
tara intr-un eventual razboi.
In total, aceste
dimensiuni explica 10% din increderea in armata. Desi nu explica foarte mult,
tendintele corelate cu atitudinile exprimate in dimensiunile prezentate
anterior pot justifica, partial, scaderea cu 12 procente a increderii in
armata, in mai 2003 fata de octombrie 2002. In aceasta perioada a inceput
interventia coalitiei antiteroriste in Irak si implicarea Romaniei in etapa
postconflict.
Conform analizelor
de regresie intreprinse, pornind de la informatiile din baza de date a
Barometrului de opinie - mai 2003, rezulta ca increderea in Politie si Justitie
explica 34% din nivelul increderii in armata, in timp ce increderea in
organizatiile politice explica 21 %. Aceste date nu trebuie retinute ca o
relatie de cauzalitate (increderea in armata nu este determinata de increderea
in alte organizatii publice). Mai degraba putem concluziona ca la baza
aprecierii nivelului increderii in aceste organizatii publice se afla un set de
valori relativ stabil prin prisma caruia oamenii le evalueaza pe toate. Daca
privim Figura 1 putem observa ca variatiile increderii in organizatiile publice
urmeaza relativ acelasi traseu, la niveluri diferite. Apropierea este mai
evidenta cand le analizam pe categorii: organizatii politice si organizatii
apolitice.
In acelasi mod,
variatia increderii in Biserica explica doar 2% din variatia increderii in
armata. Analizele statistice ne demonstreaza ca, in pofida nivelului de
incredere ridicat de care se bucura in raport cu celelalte organizatii publice,
Armata si Biserica nu sunt evaluate dupa aceleasi criterii si nu intra in
aceeasi clasa de valori.
Analizele
statistice releva faptul ca exista un model cultural national care mentine
increderea in armata la un nivel ridicat, relativ constant in timp. In acelasi
timp, variatiile periodice ale nivelului increderii sunt determinate de
evaluarile romanilor asupra activitatii armatei prin prisma valorilor si
atitudinilor lor.
Pentru a mentine
nivelul relativ ridicat al increderii in armata ar trebui sa incercam sa
determinam care sunt valorile culturale care conserva pozitia Armatei in aceste
sondaje. Daca variatiile periodice pot fi prevazute si contracarate prin
programe de comunicare eficiente care sa prezinte performantele si
profesionalismul militarilor si sa sustina diferitele programe si activitati, o
schimbare a valorilor culturale care sustin acest nivel relativ inalt poate
avea efecte negative pe termen lung.
King (2001) afirma
ca increderea in armata americana, dupa scaderea drastica din perioada
razboiului din Vietnam, a crescut foarte mult atat datorita cresterii
performantei si profesionismului acesteia, dar si datorita persuasiunii prin
folosirea reclamelor, a filmelor si a
stirilor de presa care sa prezinte aceste realizari in cel mai favorabil
mod posibil. In conditiile unei armate viitoare, bazate doar pe profesionisti,
contactul cetatenilor va fi aproape exclusiv
prin intermediul mass-media.
Unele studii
(Gronke si Feaver, 2001) arata ca daca relatia unei persoane cu organizatia
militara este mai puternica – fie prin efectuarea serviciului militar, fie prin
intermediul prietenilor sau al cunoscutilor – atunci aceasta este mai inclinata
sa sprijine valorile institutiei militare.
Bretzer, Ylva
Noren, How can institutions better explain political trust than social capital
do? Prepared for delivery at the XIII Nordic Political Science Association
Meeting, 15-17 august 2002, Aalborg, Danemarca.
Cook, Timothy,
Gronke, Paul, The Dimensions of Institutional Trust: How Distinct is Public
Confidence in the Media?, MPSA, 2001.
Delhey, Jan,
Newton, Kenneth, Who Trusts? The Origins of Social Trust in Seven Nations,
SSRCB, 2002.
Feaver, Peter,
Kohn, Richard, Soldiers and Civilians. The Civil-Military Gap and American
National Security, MIT Press, 2001.
Gambetta, Diego
(ed.), Trust: Making and Breaking Cooperative Relations, OU, 2000, www.sociology.ox.ac.uk/papers/
Gronke, Paul,
Feaver, Peter, Uncertain Confidence: Civilian and Military Attitudes about
Civil-Military Relations, in Peter Feaver, Richard Kohn, „Soldiers and
Civilians. The Civil-Military Gap and American National Security", MIT
Press, 2001.
Hardin, Russell, The
Public Trust, in Susan Pharr, Robert Putnam, „Disafected Democracies.
What’s Troubling the Trilateral Countries", PUP, 2000.
Inglehart, Ronald,
Trust, Well-Being and Democracy, in Mark Warren (ed.), „Democracy and
Trust", CUP, 1999.
King, David,
Karabell, Zachary, The Generation of Trust. Public Confidence in the U.S.
Military since Vietnam, JFKSG, 2001.
Mcknight,
Harrison, Cummings, Larry, Chervany, Norman, Trust Formation in New
Organizational Relationships, IDS, 1995.
Mcknight,
Harrison, Chervany, Norman, The Meaning of Trust. Paper presented at
Organizational Behavior division meeting of the Academy of Management,
University of Minnesota, 1996.
Meier, Kenneth,
Toole, Laurence, Public Management and Organizational Performance: The
Impact of Managerial Quality, in „Journal of Policy Analysis and
Management", 2002.
Mishler, William,
Rose, Richard, What Are the Origins of Political Trust? Testing
Institutional and Cultural Theories in Post-Communist Societies, in
„Comparative Political Studies", 1/2001.
Riker-Coleman,
Erik, Crisis of Confidence. Professionalism and Army Reformers, 1973-1975,
www.unc.edu/Achaos1/crisis.pdf.
Rothstein, Bo,
Stolle, Dietlind, How Political Institutions Create and Destroy Social
Capital: A Institutional Theory of Generalized Trust, APSA, 2002.
Uslaner, Eric, The
Moral Foundations of Trust, Cambridge University Press, 2002.
Capitan
VALENTIN POPONETE
Brigada 2 Vanatori de Munte “Sarmizegetusa”, Brasov
