Interoperabilitatea in procesul de inzestrare a armatei

 

Transformarea capacitatilor militare presupune analize profunde si evaluari de eficienta si eficacitate care sa conduca la decizii coerente privind alternativele referitoare, in principal, la trecerea rapida la o noua generatie de sisteme capabile sa faca fata amenintarilor viitoare, probabile, sau la alocarea de resurse importante pentru intretinerea si modernizarea echipamentului existent, uneori invechit, dar inca util.

Avand in vedere aceste transformari cuprinzatoare, este important si obligatoriu ca orice schimbari in domeniul inzestrarii sa fie foarte atent judecate, validate si planificate, in scopul utilizarii eficiente a fondurilor publice alocate.

In general, procesul de dezvoltare a unui sistem de armament se adapteaza pentru a raspunde complet cerintelor operationale formulate de catre utilizatorul final. Acest proces are un caracter pluridisciplinar, iar pe timpul derularii se efectueaza teste la nivelul fiecarui element si nivel al programului, precum si teste finale de integrare cu sistemul in definitia sa completa, in concordanta cu specificatiile tehnice si standardele de referinta. Sincronizarea tuturor partilor (disciplinelor) implicate in procesul de dezvoltare de sistem se face de catre managementul programului, in cadrul echipei integrate de program, la fiecare faza sau la punctele de decizie prestabilite. Etapele de dezvoltare de sistem sunt urmate de un proces de aprobare si inghetare de configuratie corespunzatoare maturitatii atinse si satisfacerii utilitatii stabilite pentru fiecare in parte si se finalizeaza cu inghetarea configuratiei sistemului in ansamblul sau. O activitate de integrare de sistem de succes necesita proceduri riguroase, disciplina, planificare corespunzatoare si suport inca din fazele timpurii si nu poate fi separata de alte activitati, cum ar fi dezvoltarea cerintelor, proiectarea sistemului, reducerea riscului etc.

Orice achizitie a unui sistem, fie existent, fie modernizat sau nou, trebuie sa fie de la inceput planificata si integrata in procesul de dezvoltare al intregului sistem de nivel superior, pentru a asigura un echilibru optim intre performantele caracteristice ale sistemului, necesarul initial de resurse, eficacitatea sistemului si, in final, de costul ciclului de viata, in scopul realizarii capabilitatii necesare.

Cheia succesului intr-o activitate de integrare o constituie echipa integrata de program, bine condusa de un director de program si sustinuta de un proces de planificare si finantare coerent.

Motivul existentei unui program de inzestrare este acela de a satisface nevoi operationale clare, strict stabilite. Supunandu-se unor reguli stricte si fundamentate pe faze bine definite, derularea unui program de achizitie a unui sistem se caracterizeaza prin utilizarea celor mai performante tehnologii si prin complexitatea organizarii sale, pe baza unei metodologii comune multor armate, care se prezinta in continuare, care se deruleaza in conditiile respectarii legislatiilor nationale si internationale in domeniul achizitiilor publice de bunuri si servicii militare.

Prin Sistemul Integrat de Management al Achizitiilor pentru Aparare implementat, revizuit si actualizat, se identifica si se stabilesc prioritatile privind nevoile de inzestrare, se planifica alocarea de resurse, se coordoneaza si controleaza procesul de achizitii si se raporteaza organelor abilitate. Este important de subliniat ca, potrivit principiilor acestui sistem, achizitiile includ: cercetarea, dezvoltarea, testarea si evaluarea, productia, instalarea la unitatile operative si asigurarea suportului logistic corespunzator pe toata durata de exploatare a unui sistem de arme pana la scoaterea din uz si valorificarea acelui sistem.

Achizitiile de tehnica militara reprezinta o parte componenta a strategiei militare a Romaniei si raspunde scopului strategic al acesteia: cresterea capacitatilor de aparare a tarii si asigurarea interoperabilitatii structurilor armatei cu structurile militare NATO si UE, atingerea lui constituind intregul set de masuri care instrumenteaza functionalitatea sistemului militar, in conditiile utilizarii optime a resurselor alocate.

Revolutionarea afacerilor militare este un concept strans legat de revolutionarea afacerilor comerciale si poate fi definit ca un mijloc prin care o forta performanta poate fi planificata, proiectata, construita si pusa in practica, la un pret abordabil.

Interoperabilitatea in plan militar trebuie gandita si realizata pe mai multe niveluri: politica de aparare; dispozitii si regulamente militare; structuri de comanda, limbaj si proceduri de operare; educatie si pregatire psihologica; instruire si  antrenament; sisteme de tehnica si echipamente existente si in modernizare s.a. Cu alte cuvinte, din punct de vedere militar, se poate discuta din urmatoarele perspective: diplomatia apararii, domeniul operational, administrativ si tehnologic.

Din perspectiva operationala sau tehnologica, interoperabilitatea este privita de multe tari membre NATO ca un nivel al standardizarii si in conexiune cu tipurile de misiuni de indeplinit si mediile de operare, ceea ce permite abordarea sistemica, si in comun, a capabilitatilor militare.

Din aceasta perspectiva comuna, interoperabilitatea poate fi analizata prin prisma nevoilor operationale reale, in stransa legatura cu politicile in domeniul achizitiilor militare, dar cu accent pe cerintele specifice domeniului tehnicii, tehnologiilor si echipamentelor militare, precum si suportului logistic integrat, elemente care dicteaza sau orienteaza doctrina operatiilor militare.

In general, politica tehnologica, care are un rol important in fundamentarea si directionarea politicii de achizitii de sisteme, trebuie la randul ei, pe de o parte, sa fie guvernata de un set de principii izvorate din previzionarea cat mai realista a viitorului tehnologic, iar pe de alta parte sa aiba ca motor si motivatie fundamentala nu neaparat integrarea in NATO, ci pregatirea adecvata a organismului militar pentru acest viitor. Importanta previzionarii realiste a viitorului tehnologic trebuie sa fie permanent in atentia factorilor militari.

Optiunea pentru dezvoltarea sistemelor C4I, de exemplu, este, in sine, o directie de actiune, dar nu este sinonima cu previzionarea adecvata a viitorului tehnologic al acestor sisteme, riscul fiind reprezentat de achizitionarea unor solutii care, in prezent, satisfac o anumita realitate din punctul de vedere al standardelor, realitate care va suferi schimbari esentiale in viitor. In acest sens, unii furnizori pretind ca produsele lor realizeaza interoperabilitatea cu unele standarde si sisteme NATO, care nici macar nu au fost inca stabilite, cu atat mai putin probate operational.

In realizarea interoperabilitatii ar trebui sa ne concentram asupra cerintelor esentiale de natura tehnologica, pentru ca, lectiile invatate ne arata ca NATO si UE isi doresc membri care sa dispuna de capabilitati puternice de aparare si securitate, acum, chiar daca aceste sisteme nu sunt complet interoperabile, la toate nivelurile.

Interoperabilitatea la toate nivelurile este un deziderat chiar si pentru NATO si presupune, uneori, costuri semnificative. Prin programele de achizitii, pachetele de offset si transferul tehnologic realizat in industria nationala se incearca realizarea si dezvoltarea de capabilitati tehnologice specializate, care sa asigure o interoperabilitate graduala, potrivit angajamentelor asumate, sub diferite planuri, de catre Romania.

Un alt aspect de interes il reprezinta problema echilibrului delicat care trebuie sa existe intre optiunea pentru tehnologiile de ieri, ce pot fi uzate moral, uneori chiar in momentul achizitiei lor, (dar care au marele avantaj ca au fost validate  tehnologic si de practica luptei) si optiunea pentru tehnologiile de maine, care inca nu sunt mature din aceste puncte de vedere si presupun costuri mai mari pe termen scurt si mediu.

Din fericire, politica noastra in domeniul achizitiilor are in vedere si aceste aspecte. Programele in derulare si in perspectiva urmaresc sa realizeze un echilibru intre aceste clase de tehnologii, intre ceea ce s-a probat deja si ceea ce ofera pentru viitor, in corelare cu posibilitatile proprii de sustinere financiara.  Noutatile stiintifice si tehnologice se doresc a fi integrate in viitoarele sisteme militare pentru a sprijini nevoi militare, a rezolva probleme militare sau de securitate, precum si pentru a asigura o baza pentru deciziile in domeniul achizitiilor.

Din nefericire, reducerile si limitarile bugetare ne conduc practic uneori la oprirea dezvoltarii tehnologice pe anumite directii si nu ne ajuta sa corelam reducerile cu accesul la tehnologii de viitor sau de varf. Asigurarea de tehnologii noi specifice este necesara pentru interoperabilitate, dar presupune un suport financiar considerabil intern si un efort combinat la nivel euroatlantic. 

Trebuie avute in vedere intotdeauna obiectivele de interoperabilitate si cerintele de capabilitati asumate si, in acelasi timp, potentialul tehnologic pe care-l detinem deja, dar si limitarile si constrangerile existente, cu privire mai ales la accesul pe care-l avem la noi tehnologii, precum si la ceea ce ne putem permite financiar. 

Aceste considerente sunt o consecinta a strategiei promovate de cativa ani in domeniul achizitiilor pentru aparare, a filozofiei sistemului integrat de management al achizitiilor pentru aparare, in functiune. Calculatoarele, de exemplu, senzorii, comunicatiile de toate tipurile etc. sunt de baza pentru sistemele de comanda-control. Unele elemente si subsiteme pot fi dezvoltate, dar altele pot fi achizitionate direct de pe piata, la un pret mai mic (sunt tehnologii si echipamente COTS, MOTS sau GOTS). Noi am inceput sa judecam programele la nivel de sisteme de arme modulare sau sistem de sisteme, cu arhitectura deschisa. In acest sens, va fi posibila dezvoltarea permanenta pe baza noilor tehnologii si integrarea sistemica.

Activitatile de evaluare a potentialului tehnologic existent pe piata verifica daca acest potential poate fi modificat rezonabil pentru a facilita solutii la cerintele de performante ale sistemelor militare, prin integrarea si utilizarea de elemente, componente, specificatii, standarde, procese, tehnologii etc.

Stiinta, cercetarea si tehnologia, considerate directii fundamentale pentru mentinerea relevantei fortei militare in mediul strategic al secolului XXI, ocupa un rol deosebit atat in structura NATO cat si in cea a Uniunii Europene. Finantarea multinationala reprezinta insa forta motoare a complexului angrenaj ce pune in functiune Alianta, iar finantarea presupune economii functionale, sustinute de industrii puternice.

De aceea, Consiliul European a cerut forurilor subordonate Consiliului sa ia masurile necesare pentru crearea, in cursul anului 2004, a unei agentii interguvernamentale in domeniul dezvoltarii capabilitatilor de aparare, cercetarii, achizitiei si armamentelor.

Aceasta agentie, care se va afla in subordinea Consiliului si va fi deschisa participarii tuturor Statelor Membre, va avea ca scop dezvoltarea capabilitatilor de securitate si aparare in domeniul managementului de criza, promovarii si intensificarii cooperarii Europene in domeniul armamentelor, intarirea bazei tehnologice si industriale pentru aparare Europeana si crearea unei piete Europene competitive pentru echipament destinat apararii, cat si promovarea cercetarii, colaborand cu activitatile de cercetare ale Comunitatii, privind coordonarea tehnologiilor strategice pentru aparare in viitor, cat si coordonarea capabilitatilor de securitate, intarind astfel potentialul industrial al Europei in acest domeniu.

Infiintarea unei Agentii Europene pentru Armamente, Cercetare si Capabilitati Militare are scopul si de identificare a cerintelor operationale, de promovare a masurilor necesare pentru satisfacerea acestor cerinte, de a contribui la identificarea, unde este cazul, si implementarea oricarei masuri care se impune pentru intarirea bazei industriale si tehnologice a sectorului de aparare, de participare la definirea politicii Europene in domeniul capabilitatilor si armamentelor si sa sprijine Consiliul in evaluarea imbunatatirii capabilitatilor militare si realizarea interoperabilitatii.

 

General de flotila aeriana dr.ing.

ION-EFTIMIE SANDU, Loctiitorul sefului Departamentului pentru Armamente

<sus>