Este incontestabil faptul ca participarea militarilor armatei romane la
misiunile internationale din Angola, Bosnia, Albania, Kosovo, Afganistan si
Irak a avut un rol semnificativ pentru integrarea Romaniei in Alianta Nord
Atlantica. Este partea vazuta a aisbergului deoarece, dincolo de aceasta stare de fapt evidenta, se
desfasoara un proces ale carui consecinte incep deja sa se intrevada. Aceste
misiuni au fost si sunt indeplinite de militari tineri, dornici de afirmare si,
mai ales, capabili sa gandeasca si sa actioneze in conformitate cu noile
proceduri operationale. In plus, in conditiile dificile de clima si de teren,
si-au format un cod valoric intemeiat pe eficienta si camaraderie. Intr-un
spatiu unde amenintarile pandesc la fiecare pas si orice greseala costa scump,
actiunea trebuie sa fie precisa si perfect coordonata. Organizarea si
conducerea misiunilor de lupta dobandesc semnificatii care sunt doar banuite pe
timpul aplicatiilor si exercitiilor tactice. Responsabilitatea pentru oamenii
pe care ii comanda il maturizeaza pe ofiter si il formeaza in cel mai pragmatic
spirit ca pe un adevarat comandant.
Sunt
acestea adevaruri simple pe care le-am descoperit ca ofiter de relatii publice
in Irak; adevaruri atat de simple ca pot fi privite si ironic, ca simple
truisme. Un comandant spunea candva : „Simplitatea realizarii unei actiuni sta
in minutiozitatea cu care a fost pregatita”. Probabil, un truism. Aici am vazut
comandanti care au raportat ca pleaca la misiune doar daca le este asigurat
timpul necesar pregatirii acesteia. Si care urmareau aplicarea stricta a
standardelor operationale astfel incat fiecare militar sa cunoasca modul optim
de actiune pentru oricare situatie de risc, existent sau posibil. „Paza buna
trece primejdia rea” este dictonul aplicat in egala masura de infanteristi,
politisti militari, cercetasi si genisti. In acest context, unde si
imprevizibilul se intampla pe directii dinainte stabilite, surpriza vine de la
locotenenti si capitani. Toba de carte, siguri pe ei, capabili sa faca fata cu
succes unor situatii inexistente in manuale si, mai cu seama, avand
mentalitatea de invingatori.
„Gata
oricand” si „Cerul e limita noastra” apare scris pe flamurile unitatilor aflate
in Irak ca semne ale constiintei propriei valori si ale curajului de a o
promova in ciuda pamantenelor si omenestilor nimicnicii. Si la propriu si la
figurat, ei se calesc la temperaturi extreme si au sansa sa se formeze avand ca
mentori ofiteri dornici sa le impartaseasca experienta lor profesionala.
Rapoartele pe care romanii le prezinta la briefingurile de la comandamentele
multinationale sunt ascultate cu respect, iar cu fiecare noua misiune militarii
nostri sunt tot mai apreciati pentru calitatea exemplara a modului cum o duc la
indeplinire. Cu alte cuvinte, acesti ofiteri sunt pilonii de rezistenta ai
structurilor care vor asigura interoperabilitatea reala cu armatele moderne.
Peste putina vreme, ei vor avea si experienta si taria necesare, astfel incat
schimbarile de mentalitate de care tot vorbim sa se produca pe coordonatele
eficientei.
Un alt adevar simplu este faptul ca ofiterii care se aflau in flancul drept al subunitatilor in teatrele de operatii din Angola sau Albania au trecut la comanda unitatilor din Afganistan si Irak.