Dr. Mihai Turcu

Universitatea ,,Lucian Blaga”, Sibiu

Evenimentele dramatice care se consuma in mediul militar pun in discutie doua chestiuni: cauza comportamentelor omucidare si prevenirea lor. De multe ori, discutiile se consuma sub impresia dramei si dureaza cat impresia. Si asta din cauza ca sunt organizate de moderatori media vag informati, preocupati de mediatizare, mai putin de elucidarea problemei. Persoanele implicate mediatic – nespecialisti sau specialisti fara competenta in probleme militare, inalti oficiali militari facuti implicit responsabili de drama consumata, ca atare in defensiva, competenti in probleme militare, nu psihice, politicieni preocupati de imaginea lor, oameni de pe strada – exprima asteptari fata de diferitele expertize cu increderea naiva ca acestea ar putea elimina dramele in cauza sau reclama schimbari in mediul si activitatea militara. Discutiile in afara mediului militar se opresc la acest nivel, la care si mor, desi pot avea efecte greu de evaluat la nivelul dispozitiei publicului si al moralului militarilor, in plan politic, de imagine, pot precipita masuri imediate, cosmetice, improprii. Exprimarile persoanelor cu competente academice, cum ar fi cele de psiholog si psihiatru, eventual un inalt statut academic, dar fara tangenta cu mediul si activitatea militara sunt hazardate stiintific si manipulatorii. Asemenea opinii sunt nerelevante, daca sunt prea generale, si nepermise, daca detaliaza fara a fi existat demersul riguros care sa le fundamenteze si sa le indreptateasca.

Efecte ale mediatizarii faptelor dramatice

Dificultatile metodologice de investigare si prognoza cresc daca referinta este la un subiect mort, care nu poate fi examinat psihic. „Autopsia psihica” este un demers de mare tehnicitate cu rezultat parelnic. Experienta psihologica cu militari cu tentativa de suicid, preocupare suicidara sau omucidara, sau care au agresat cu arme de foc pe altii, dar si cu dezertori cu tulburari psihice idiopatice, imediat dupa consumarea faptelor, surprinde conditia psihica a acestor subiecti. Rationamentele de circumstanta sunt clisee conventionale simpliste si pro domo. Dupa cum este stiut, functionarea psihica este probabilista, realizata prin dinamica starilor, din cauze neliniare si neunivoce. Astfel o stare nu deriva in mod necesar din alta, intre ele intervenind variabile necontrolabile. In consecinta, teoriile despre anume serii comportamentale sunt, ca si prognozele, relative. Comportamentele extreme sunt totdeauna partial irationale, ca atare greu de prevazut. Nu poate fi pusa in evidenta o ecuatie a suicidului sau a crimei. Putem vorbi de asocieri de variabile care constituie risc suicidar sau criminal, fara ca ele sa constituie cauza univoca a acestora. Relativizarile survin din diversitatea indivizilor. In conditii identice indivizii se comporta diferit. Fiecare caz devine unul in sine, posibil de abordat doar clinic. De observat ar fi ca abordarea calitativa beneficiaza minimal de aportul investigatiilor cantitative sau standardizate.

Formule de expertiza

Expertiza medico-militara exclude bolnavii cu risc, identificati clinic ca atare sau atestati ca bolnavi. Psihiatrul poate cere examen psihologic paraclinic. In baza constatarii si a unui barem, verdictul de inaptitudine ii apartine. Toate grupele de afectiuni psihiatrice, neurologice si defectuale produc criminalitate. Nivelul criminalitatii asociate categoriilor de mai sus este de circa 3% din totalul bolnavilor cu risc, barbati si femei. In populatia generala incidenta criminalitatii este de 3-4% (Faust, 1994).

Examinarile psihologice aptitudinale au valoare psihoprofilactica secundara, prin aceea ca persoanele indicate pentru anumite sarcini militare sunt mai putin afectate de exercitiul in sarcina sau sunt afectate prognozabil. Discriminarea aptitudinala reduce variabilitatea personalului, in consecinta cresc posibilitatea controlului si rigoarea prognozelor.

Expertiza aptitudinala militara, pe baza evaluarii militarilor angajati experimental in modele de sarcina militara – in unele armate singura uzitata – care implica tehnici de evaluare militara, are doar valoare psihoprofilactica implicita. Expertiza aptitudinala cere definirea pozitiva a aptitudinii si operationalizarea ei, fundamentata empiric. In conditiile unui serviciu de psihologie militara institutionalizat poate exista o gestiune a dinamicii psihice a personalului in sarcina. Este formula cu cel mai mare randament in prevenirea riscului de suicid, dezertare si crima. Acest fapt presupune contact permanent personalizat al psihologului cu militarii, in special in locurile si in momentele critice din activitatea si viata lor.

Ceea ce se cere explicit asumat si riguros analizat este faptul ca lupta armata uzeaza instrumentul de violenta, care este mijloc al eficientei militare. In consecinta, aptitudinea militara cere abilitati si capacitati pentru exercitiu violent, asociate unei capacitati inalte de control de sine in exersarea violentei si expunerea la violenta. Persoanele fara asemenea resurse nu-si au locul in armata. Care sunt notele personale care promit eficienta in lupta si in ce fel pot fi organizate pentru a rezulta eficienta crescuta? Intrebarea este presanta in momentul in care se trece de la armata de masa, prin recrutare, la armata profesionista. O armata profesionista nu-si poate permite incadrari la intamplare sau vag adecvate. Se spera, fara temei cunoscut, ca intr-o armata profesionista nu vor exista decompensari psihice majore care sa produca omucid intragrupal. O imaginare psihologica atenta reduce mult acest optimism.

Recrutarea non-intamplatoare a personalului militar profesionist, in functie de o tehnologie de producere a unei anumite eficiente, in vederea unei implicari imediate in operatii militare efective, pune probleme noi, pentru care ofiterii si corpul expert psihologic nu sunt conceptual pregatiti. Paradoxal, mediile experte din SUA, putere militara prin excelenta, se ingrijoreaza de viitorul militar al SUA, considerand propria realitate militara in stres in raport cu previziunile de schimbare din perspectiva asigurarii securitatii nationale si colective a secolului al XXI-lea. Cu siguranta, putem clasa ca istorica experienta noastra cu militari in termen, precum si toata intelepciunea acumulata in 50 de ani de armata in timp de pace. Fapt este ca aceasta armata profesionista, care urmeaza sa fie curent implicata in actiuni de lupta diverse, se constituie in timp ce armata de recrutare si mobilizare de rezervisti, conceputa pentru aparare nationala – piesa intr-un vast ansamblu militar din epoca politicii de blocuri a razboiului rece, cu doctrina de „razboi al intregului popor” – dispare.

Aceasta schimbare radicala de sistem militar cere in devans un corp de recrutori si formatori avizati care sa produca imediat, tehnologic, forta adecvata filozofiei militare a civilizatiilor postmoderne. Capacitatile scontate nu rezulta prin incercare si eroare, ci in conditiile unui sistem ansamblat, cu eficienta verificata, certa. Producerea directa a noii eficiente militare ar reprezenta pentru natiune un avantaj politic semnificativ. Oportunitatea si timpul necesar conceperii unui sistem romanesc pentru producerea eficientei militare cerute de sistemul de aliante la care adera Romania par a fi depasite. Conceperea si validarea experimentala a unei tehnologii autohtone pentru generarea unei eficiente militare inalte presupun specialisti, travaliu considerabil, investitii si timp. Travaliul nu a fost intreprins, iar timpul pare a fi trecut. In aceasta situatie, solutia pare a fi preluarea de formule validate in afara spatiului national, in masura in care transferul tehnologic ar fi convenit. In incertitudinea prezenta, discutarea de probabilitati pare sterila. Adaptarea noastra la formulele altora – concepute insa in conditiile lor – va pune probleme in plus.

Un comportament dezadaptat extrem, cum ar fi comportamentul suicidar, impulsiv sau compulsiv, se produce pe fondul unei ingustari a campului constiintei 1. Excludem din discutie omuciderea sau suicidul asociate psihozelor. Probabilitatea ca un militar sa dezvolte o psihoza pe timpul serviciului este mica, dar constanta. Un debut psihotic nu se insoteste in mod necesar cu tendinte omucidare. Riscul exista. Debutul psihotic nu poate fi nici prevazut, nici prevenit, poate fi observat la timp. Serviciul medical si serviciul psihologic, in masura in care sunt organizate, pot surprinde, implicand comandantii directi, un asemenea eveniment. Exista riscul ca debutul sa scape observatiei prompte.

Conditia militara si particularitati ale personalitatii militarilor

Doua sunt faptele – cadru ale conditiei militare: caracterul de institutie totala a organizatiei militare; stadiul de organizare a personalitatii militarilor, potrivit varstei si conditiei lor sociale. In situatie de razboi, ecuatia devine mult mai complexa.

Potrivit definitiei, institutiile totale sunt acelea in care membrii lor sunt obligati sa traiasca o perioada mare de timp in izolare fata de societate, intr-un mod diferit de viata obisnuita. Institutia totala dezvolta un sistem normativ propriu care este impus indivizilor. In aceasta situatie se produce o uniformizare cu suspendarea statusului avut anterior, valabil ramanand doar statusul nou, dobandit prin includerea in institutie. Institutia totala controleaza integral aspectele exterioare ale activitatii si vietii membrilor sai, in parte si viata intima. Regimul de viata este strict structurat de institutie, uniformizat, rutinizat si ritualizat. Sistemul militar reduce initial persoanele la „numitorul comun”, calitatea de individ standard. Indiferent de incercarile de ameliorare, in sensul unei mai mari personalizari a statutului membrilor sai, armata ramane o institutie totala. Este discutabil daca ar putea fi altfel. Nu trebuie explicat in ce fel o institutie totala – care promoveaza strict relatii functionale standardizate, potrivit teleonomiei sale, si cauzalitati lineare univoce, in contrasens cu natura constiintei ca sistem deschis probabilist – restrange campul constiintei membrilor sai. Actualitatea constiintei este restransa de catre o exterioritate nepersonala, nesemnificativa personal, altfel decat ca solicitare imperativa inevitabila, la care alternativa ramane doar evadarea in trecut, in viitor, in imaginar, sau comportamente anomice. Cu tot specificul sau, inductor de stres, activitatea si viata militara sfarsesc prin a fi suportate, chiar apropriate, situatie in care indivizii se repersonalizeaza si personalizeaza conditia de militar. Cei mai multi reusesc in acest travaliu, intr-un interval de timp comparabil, cu mai mult sau mai putin efort, in functie de calitatea personala si de achizitiile anterioare de strategii de surmontare a dificultatilor. Altii nu reusesc. Pentru ei, parcursul militar devine suprasolicitant sau traumatic, intra in disstres, manifest in formele cunoscute, dar si exploziv sau imploziv, prin comportamente dezadaptate periculoase.

Exista o psihotraumatologie militara bine studiata. Armata are o metodica empirica de organizare militara a recrutilor, posibil de a fi asistata tehnic de psihologul militar, metoda practicata frontal, care, in limitele sistemului, comporta unele nuantari personalizate. In ce masura metoda comporta inserarea unor contributii psihologice si in ce masura armata este dispusa la asemenea completare, este in discutie. Armata este facuta de militari cu militari. Militarii au responsabilitatea deplina asupra demersului pe care-l proiecteaza si realizeaza si asupra eficientei acestuia. Medicina militara are atributiuni privind protectia sanatatii personalului si a institutiei. Sistemul psihologiei militare, in institutionalizare, isi defineste acum contributia posibila si admisa, contributie cu finalitate in eficienta militara, doar indirect a securitatii persoanei si grupului. Institutia medicala poate retrage din sarcina persoanele dovedite inapte. Punctual, institutia psihologiei militare poate bloca accesul unor subiecti in sarcina sau in anumite misiuni. Autoritatea militara poate decide pe moment implicarea unor militari in anumite misiuni, dar nu poate decide, cu justificare pur militara, indepartarea din sistem a militarilor in termen. Psihologul militar de unitate, daca exista, poate atrage atentia serviciului medical asupra unor evolutii psihice problematice.

In principiu, ar putea fi institutionalizata selectia continua, militara, medicala si psihologica. Acest lucru este posibil in timp de pace, dar dificil in conditii de razboi. Institutionalizarea postselectiei, in baza observatiilor asupra subiectilor in sarcina si a evaluarilor operationalizate dupa acumularea efectelor unei implicari militare, trebuie considerata metoda fundamentala pentru obtinerea performantelor militare si pentru protectia persoanelor si a sistemului. In timp de razboi selectia opereaza prin pierderea inadecvatilor, dar cu risc pentru coechipieri si pentru ansamblul activitatii. Practica postselectiei este uzuala in multe armate si arme.

Organizarea adecvata conditiei de militar presupune luarea in consideratie a caracteristicii varstei. Adolescentii si post-adolescentii sunt fragili fizic si psihic. Varsta psihica, reperata in special prin gradul de edificare a personalitatii, nu corespunde neaparat varstei calendaristice. In mare, tinerii de o anume varsta se situeaza intr-o anume conditie antropica, dar cu diferente individuale. Daca tinerii au 21 de ani, categorial se plaseaza in conditia adolescentei tarzii, respectiv in etapa de consolidare a personalitatii. Trebuie admis ca unii sunt mai putin edificati ca persoana, ca atare se cer considerati a fi situati in spatiul adolescentei medii. Adolescentul mediu se afla sub presiunea dezvoltarii sale corporale si a virilizarii. El basculeaza spre grupul de apartenenta ca statut social si varsta, exterior familiei, acesta propunand repere pentru judecatile valorice si decizii privind comportamentul dorit in perspectiva integrarii si pozitionarii sale in acest grup. Oscilatiile intre grupuri si intre diferite sisteme de valori sunt caracteristice etapei. Parte din acest travaliu de organizare se produce imaginar si proiectiv, implicand fantezie si creativitate. Reuseste prin si in masura achizitionarii de realism. In special in plan imaginar adolescentul oscileaza intre a se percepe maret sau nul, iubit sau respins, este foarte preocupat si afectat de respingeri, dezamagiri si esecuri. Manifesta aroganta, fronda fata de autoritate, cu preocupare de a se manifesta, de a-si obiectiva experimentarile personale. Cerinta dominanta ramane aceea de afectiune (infantila). Prin experimentarea sociala, adolescentul isi organizeaza formulele active, defensive si adaptative, care se multiplica si complica. Preocuparea pentru constituirea sa fizica se asociaza cu preocupari si exercitii sexuale, experimentaliste, ca latura importanta a universului sau. Eul se concentreaza pe producerea de aparari si adaptari. Adolescentul tardiv este mai sigur pe sine, are capacitate pentru compromis, dar continua sa oscileze, adeseori periculos. Unitatea afectiva creste. Identitatea de sine castiga in consistenta si constanta. Relatiile cu familia se reorganizeaza, devin de tip adult, tanarul se considera persoana distincta de familie. Sunt depasite tribulatiile sexuale, in special culpabilitatile legate de identitatea sexuala dobandita si manifesta. In functie de imprejurari, adolescenta poate fi prelungita, scurtata, exacerbata intensiv, traumatic regresiva sau poate exista refuz de maturizare, dar si abortie, cu pierderea contactului cu realitatea (D.B., 1995).

Putem imagina variile situatii de impact intre feluritele formule de dezvoltare a tinerilor incorporati si sistemul militar care-i preia si forteaza sa se organizeze potrivit standardelor sale. Adolescentii, in armata, au prilejul de a se obiectiva si confirma in directia unor nevoi fundamentale ale varstei lor, dupa cum sunt si frustrati si agresati de sistem, fapt care poate fi bine gestionat, dar nu evitat. In situatia unui conflict extins si acut intre ceea ce sistemul militar propune si impune, fara posibilitate de sustragere, si nevoile si posibilitatile tanarului, adaptarea persoanei se face prin modificari substantiale, restrangerea campului constiintei putand fi considerata adaptare. Atat situatia, dar si pedagogia militara impun si propun aceasta restrangere. Diferential restrangerea poate deveni critica.

(va urma)

NOTE

1. „Campul constiintei”, dupa Ey, este „o totalitate organizata limitata”, (Ey, 1983, p. 116.). Constiinta este o structura in raport de care se ordoneaza experienta, devenind astfel actuala si traita, fapt prin care Eul se leaga de lume. Campul este o ordine de simultaneitate polarizata, cu vector intentional, delimitata prin proprietatile sale structurale actuale. Actualitatea acestei structuri presupune fiintarea tuturor proceselor si operatiunilor psihice principale – perceptia, gandirea, memoria, atentia, emotionalitatea, motivatia. Este momentan stabila, tranzitorie, sincrona si diacrona, traita, implicand memoria, proiectia spre viitor si reflexivitatea. Fara aceasta organizare, inconstientul detine controlul insertiei individului in lume, inclusiv sub raport comportamental. De calitatea acestei organizari la un moment dat depinde modul cuiva de a fi si a actiona constient. Campul constiintei este camp relational. Relationabilitatea este determinatie intrinseca a organizarii omului…(Golu, 1993, p. 27). De subliniat este faptul ca exista o dinamica a campului constiintei si a facultatilor constiente, precum si o variabilitate a organizarii constiente la unul si acelasi individ, chiar de la un moment la altul, ca si posibilitatea distorsiunii structurii sau restrangerii campului constiintei, implicit a gradelor de libertate ale organizarii constiente, ceea ce devine o premiza de insertie limitata a persoanei in realitate, prin aceasta si distorsionata.

BIBLIOGRAFIE

Burgin, D., Kinder und Judenpsyhiatrie, in „Psychiatrie“, Stuttgart, Fischer Verlag, 1995.

Ey, Henri, Constiinta, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1983.

Faust, Volker, Psychiatrie, Stuttgart, Fischer Verlag, 1995. DSM-IV TM, American Psychiatric Association, Washington DC, 1994.

Golu, Mihai, Dinamica personalitatii, Bucuresti, Editura Geneze, 1993.

Kaplan, J.H., Sadock, B.J., Manual de psihiatrie clinica, Bucuresti, Editura Medicala, 2001.

Scharffetter, C., Faust, V., Anamnese und psychiatrischer Befund, in „Psychiatrie“, Stuttgart, Fischer Verlag, 1995.

Zamfir, C., Vlasceanu, L., Dictionar de sociologie, Bucuresti, Editura Babel, 1998.

Zamfir, Catalin, Incertitudinea, o perspectiva psihologica, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1990.

<sus>