In
mod sigur, ati auzit spunandu-se, de nenumarate ori, ca trecerea in rezerva sau
disponibilizarea militarilor de cariera ar echivala cu o moarte clinica. Multa
lume – din pacate, chiar din sistemul militar – isi inchipuie ca un ofiter sau
subofiter nu este capabil sa se adaptaze la realitatile vietii civile, in care
functioneaza o concurenta acerba, cu reguli dure si mai ales cu compromisuri
inacceptabile. In aceste conditii, cursurile de recalificare organizate de
institutia militara isi ating mult prea rar scopul pentru care au fost initiate
– acela de reconversie a militarilor.
In
momentul „iesirii din sistem” un militar este inca in plina forma fizica si
psihica si dispune de o mare competenta profesionala. Asa se si explica de ce,
in multe tari occidentale, fostii militari de cariera sunt cautati de marile
companii, dornice sa-i angajeze si sa valorifice cat mai bine acest patrimoniu
de experienta profesionala si personala.
Maior (r) Marin CruTescu
„Daca
as fi fost un om slab, as fi clacat de mult…“
Varsta: 53
de ani
Casatorit,
doi copii: Sorin si Cosmin
Pasiuni: cresterea albinelor si
pescuitul.
Marin
Crutescu este astazi un prosper om de afaceri, proprietarul si
directorul general al companiei Corina Gealan, una dintre cele mai mari
firme producatoare de ferestre termopan din tara. In topul celor mai bogati
romani, publicat la sfarsitul anului 2003 de revista Capital, este
prezentat cu o avere estimata la aproape 10 milioane de dolari.
Care este povestea
de succes a lui Marin Crutescu? Putina lume stie ca, inainte de a intra in
lumea afacerilor, a fost ofiter de cariera, absolvent al Academiei Militare din
Bucuresti. Despre anii traiti in uniforma militara are numai amintiri frumoase.
„Armata – imi spunea cu
oarecare nostalgie – a fost ca un vis. M-am dus cu placere la liceul
militar, la scoala militara de ofiteri. Am avut satisfactii pentru ceea ce am
realizat in acei ani.” A plecat din
armata, in octombrie 1991, prin demisie. Aceasta decizie avea sa-i schimbe
total viata, propulsandu-l intr-o lume dura, a concurentei si luptei pentru
supravietuire. A incercat tot felul de solutii, de la exportul de confectii la
comertul cu produse agricole sau de papetarie. A invatat din mers, platind
uneori pentru modul sau sincer de a fi si de a avea incredere in oameni.
In 1994 a
batut palma cu reprezentantii firmei Gealan, din Germania, pentru a
produce ferestre cu profile din PVC pentru geamuri termoizolante. Nu stia mare
lucru despre ferestrele termopan, dar a intuit ca acesta poate fi pasul de
pornire intr-o afacere profitabila. A urmat un curs de perfectionare in
Germania, pregatindu-si in paralel terenul de actiune, ca sa spunem asa. A fost
primul din Bucuresti care s-a lansat pe piata termopanelor. „Am avut succes
– ne explica domnul Crutescu – pentru
ca am fost tot timpul serios in aceasta afacere. Toti banii pe care i-am
castigat i-am reinvestit in tehnologii noi, in materiale, in perfectionarea
pregatirii angajatilor. Investitiile facute pana acum in fabrica de ferestre
termopan s-au ridicat la peste sase milioane de dolari.”
Poate ca
amanuntul cel mai interesant in afacerea fostului maior Marin Crutescu este
faptul ca, in munca sa, s-a bazat pe un nucleu de oameni unul si unul, fosti
ofiteri de cariera. Un adevarat stat-major, in care acum lucreaza vreo opt
ofiteri, colonei sau locotenenti-colonei in rezerva. Sunt oamenii de baza ai
companiei, disciplinati, rigurosi, corecti, pe care se bizuie in orice
imprejurare.
Ca fost
ofiter, Marin Crutescu se intereseaza de ceea ce se intampla astazi in armata.
Nu va uita niciodata de unde a plecat. Poarta un mare respect institutiei militare, in care a crescut si
s-a format ca om, ca profesionist. Pentru cadrele militare care au dorit sa
incheie contracte cu firma sa a facut si face si in continuare o inlesnire,
esalonandu-le valoarea acestora in trei rate lunare, fara sa perceapa vreo
dobanda. Sunt singurii care beneficiaza de acest ajutor.
Deviza
omului de afaceri Marin Crutescu? Sa fii muncitor si corect in tot ceea ce
faci! „Viata nu-ti ofera numai bucurii. Este o iluzie sa crezi ca totul este
roz. Niciodata nu se intampla asa. De aceea trebuie sa fii pregatit sa infrunti
si duritatile vietii. Eu am pierdut milioane de dolari. Daca as fi fost un om
slab, as fi clacat de mult, m-as fi
pierdut pe drum in acest hatis numit economie de piata…”
Colonel
(r) Valeriu ToneS
„Despre noua cariera ca despre a doua
nastere!“
Varsta: 49
de ani
Doi copii:
Ludmila-Iulia si Gabriela-Cristina
Pasiuni: electronica, gradinaritul,
lectura.
Colonelul
(r) Valeriu Tones este purtatorul de cuvant al Companiei Daewoo Motors
Romania. Unul dintre marii producatori de automobile din tara. Ceea ce
implica o imensa responsabilitate din partea aceluia care gestioneaza imaginea
unei asemenea firme. In ceea ce-l priveste, nu pare deloc intimidat de o astfel
de sarcina. Poate pentru ca experientele sale anterioare l-au pregatit pentru
ceea ce este astazi.
Absolvent
de liceu militar si scoala militara (specialitatea radiolocatie), Valeriu Tones
s-a trezit, la inceputul anilor ’80, „aruncat” la Sulina unde, impreuna cu alti
colegi, s-a gandit, dincolo de sarcinile profesionale, sa dea viata orasului
uitat de lume din Delta Dunarii. „Cei de la Tabara”, cum aveau sa fie
cunoscuti, s-au apucat serios de teatru si muzica si au pus bazele unui cenaclu
literar caruia i-au spus – cum se putea altfel? – „Jean Bart”. Curand au
inceput spectacolele prin tara si parea ca ceea ce incepusera reusea sa aduca
buna dispozitie si sa descreteasca fruntile camarazilor din alte garnizoane.
Sa fii
radiolocatorist la Sulina nu era foarte usor, iar cei care au trecut pe acolo
stiu si de ce. O piesa defecta putea fi schimbata intr-un interval de timp
oricum mai lung decat era necesar pentru ca o statie sa functioneze din nou.
Iar graficul trebuia respectat. Asadar, inventatorii fara brevet de la Sulina
au pus la punct, printre altele, cele mai traznite „scule” cu putinta, de la
„erzat” de perii colectoare pana la un miraculos ciocan de lipit care functiona
excelent la temperaturi scazute, in ger si viscol. Dar pentru ei era important
ca statiile sa functioneze. Amestec neasteptat de responsabilitate, necesitate
si ingeniozitate. Poate nu intamplator, asa-numita „scoala” de la Sulina isi
capatase, in armata, prestigiul ei.
A urmat
Academia Militara si, apoi, cativa ani buni a ramas dascalul mai multor
generatii de ofiteri-studenti. Sunt profesori care se mandresc amintindu-si cum
ii opresc pe strada fosti elevi sau studenti, bucurandu-se sa-i reintalneasca,
ceea ce inseamna ca au lasat in sufletul acestora urme care cu greu ar putea fi
sterse. Si Valeriu Tones are aceeasi satisfactie. Semn ca a stiut sa strabata
drumul dificil si anevoios catre inima celor care, pentru un timp, i-au fost
incredintati spre formare. Poate si pentru ca s-a dovedit incapabil sa vina la
catedra pentru a-si citi hartiile, notitele sau schemele prestabilite,
preferand sa-i determine pe studenti sa aduca propriile solutii, altfel spus,
sa gandeasca! Un demers doar in aparenta foarte simplu, pentru ca, de fapt, el
se intemeiaza pe ore intregi de studiu, pe fise riguros intocmite, pe
curiozitatea vie a celui care si-a propus sa fie, in domeniul lui de
activitate, cel mai bun.
Preda si
astazi, la Scoala Nationala pentru Studii Politice si Administrative (SNSPA),
un curs de relatii publice, oferind studentilor atat experienta capatata in
anii in care, in Directia Relatii Publice a Ministerului Apararii Nationale,
asigura comunicarea institutiei militare cu principalii actori ai scenei
politice si organizatiile non-guvernamentale, dar si experienta de purtator de
cuvant al unei mari firme private.
Este ceva
anume care actioneaza ca un liant intre intamplari care, la prima vedere, nu
par sa aiba nici un fel de legatura una cu alta. Intre animatorul cenaclului si
formatiei de teatru si inventatorul fara brevet de la Sulina, intre cel care
stia pe de rost (si inca mai stie, cei care se indoiesc ne pot crede pe
cuvant!) caracteristicile tehnico-tactice ale avioanelor de lupta contemporane,
ca profesor la Academia de Inalte Studii Militare, si specialistul in
comunicare si relatii publice este o stransa legatura. In cateva cuvinte:
pasiune pentru lucrul bine facut, dorinta de a fi cel mai bun.
Datoreaza
mult din ceea ce este astazi armatei, dupa propriile-i marturisiri. Organizare,
disciplina, incercarea de a comunica in fiecare zi cu oameni de diferite
facturi, o experienta extraordinara daca reusesti sa te transpui, aproape la
modul ideal, in postura celui cu care doresti sa comunici, pentru a-i intelege
felul de a gandi, pentru a-l transforma intr-un partener de dialog. Pana la
urma, dupa pilda semanatorului, nu e important sa stii pe ce teren ajung
semintele pe care le-ai imprastiat? Iar Valeriu Tones pare sa fi deprins
aceasta arta. Este o prezenta calda, placuta, un om care iti inspira incredere.
Asa l-am regasit si in noua postura.
Dar adevarul
pe care Valeriu Tones a tinut sa-l afirme transant si care defineste poate cel
mai bine succesul sau in noua functie este ca orice iesire intr-un alt mediu
decat acela in care ti-ai desfasurat ani la rand activitatea este ca o a doua
nastere. Nu conteaza ce ai fost, nu prea conteaza cine esti, ci numai ceea ce
stii sa faci, experienta acumulata in anii anteriori. Altfel spus, trebuie sa
fii cu cel putin trei pasi inainte de sfarsitul previzibil al unei anumite
cariere, pentru a putea aborda cu succes un alt domeniu, o alta activitate.
Este singura sansa de reusita, mai ales daca iti place ceea ce faci.
Locotenent-colonel
(r) Cornel PurcArea
„Capitalul meu
in afaceri a fost corectitudinea!“
Varsta: 48
de ani
Casatorit,
doi copii: Mihail Teodor, Anca Aretia Cornelia
Pasiuni: literatura rusa si
franceza.
In
anul 1995, cand s-a hotarat sa treaca in rezerva, Cornel Purcarea avea
gradul de locotenent-colonel. La varsta de 40 de ani, cati numara atunci, nu se
putea impaca cu gandul sa traga pe dreapta si sa se multumeasca cu o functie
de… „director de banca“ in Cismigiu. Asa ca s-a decis sa incerce si un alt mod
de viata, sa se orienteze spre o alta profesie. Cariera militara a insemnat,
pentru el, acumulari, experienta, o deschidere extraordinara spre societatea
civila. Ca ofiter, nu a fost un izolat intr-o cazarma oarecare; dimpotriva, a
avut sansa sa cunoasca oameni si oameni, unii cu functii si raspunderi mari,
altii „sforari” si „bagatori de seama”. A stiut sa discearna si sa lege
prietenii de calitate. Dar, vorba ceea, afacerile sunt afaceri! Domeniul spre
care a decis sa se orienteze are
regulile si legile lui. Esentialul este sa le cunosti si mai ales sa ai
puterea sa le respecti. Pentru un ofiter, obisnuit sa respecte legile,
disciplinat si corect, aceste amanunte erau chiar ceea ce-si dorea.
Totul a
inceput cu o societate de actiuni, avand ca profil comertul cu cereale. In 1996
a intrat intr-un parteneriat cu cativa oameni de afaceri din strainatate
dornici sa investeasca in Romania. Asociatul principal se numeste Bilal Wehbe.
Impreuna au pus bazele societatii Romagro Cereal si au conceput o
strategie de investitii in domeniul industriei alimentare si al productiei
agricole. Profilul de baza al firmei il reprezinta importul si exportul de
produse agricole. Au achizitionat un siloz pentru cereale, pe care l-au
modernizat si dotat la standarde europene. Astazi este unul dintre cele mai
mari si mai moderne silozuri din tara. Cifra de afaceri a societatii in anul
2003 se ridica la peste 40 de milioane de dolari. Pe langa firma-mama au fost
infiintate cateva societati cu activitati punctuale. Ideea a fost sa nu se
lucreze cu o singura societate, care sa faca de toate, ci cu mai multe.
Bunaoara, o societate este specializata in comertul cu cereale si prestari de
servicii in depozitarea cerealelor; altele sunt specializate in productia
agricola, in horticultura, in distributia gazelor naturale. Toate graviteaza in
jurul firmei Romagro Cereal.
Ce crede
fostul ofiter Cornel Purcarea ca este important pentru a avea succes in
afaceri? Din capul locului sustine ca nu exista retete de-a gata, care sa-ti
garanteze succesul suta la suta. „Pentru mine, foarte important mi s-a parut
a fi alegerea partenerilor. O spun din experienta, pentru ca lucrurile nu au
mers intotdeauna cum as fi vrut. Au existat si fluctuatii, si necazuri. Apoi,
trebuie sa stii foarte exact ce vrei sa faci in momentul cand te hotarasti sa
pornesti o afacere. Sa o diseci la amanunt. Sa investighezi toate aspectele, sa
fii chiar negativist, adica sa fii pregatit si pentru ce-i mai rau. Si, nu in
cele din urma, sa ai sprijinul familiei. Conteaza enorm daca familia te
sustine, este langa tine, te incurajeaza. Capitalul meu in aceasta afacere a
fost corectitudinea. Loialitatea fata de partenerii cu care am pornit la drum.
Ca ofiter am invatat sa nu cedez la primele insuccese. Am o experienta de viata
care imi permite sa infrunt orice dificultati. Sunt foarte multumit cu ce am
reusit pana acum. Am in acest moment ceea ce altadata nici nu visam!”
Locotenent-colonelul
(r) Cornel Purcarea nu s-a rupt cu totul de lumea militara. Armata a fost
institutia care l-a format pentru viata. De aceea, legaturile cu prietenii, cu
fostii camarazi s-au pastrat intacte. In prezent este doctorand in stiinte
militare in cadrul Universitatii Nationale de Aparare. A publicat mai multe
lucrari de specialitate. In mod sigur, lucrurile nu se vor opri aici. Pentru
2004 preconizeaza o cifra de afaceri de peste 80 milioane dolari. E ceva, nu?!
„O meserie unde
nu se greseste a doua oara!”
Varsta: 33 de ani
Casatorit, doi copii: Claudia si
Alessia
Pasiuni: masinile, fotbalul,
muzica.
Colonel (r) Ioan Stoica
Varsta: 54 de ani
Casatorit, doi copii: Ileana si
Ionut
Pasiuni: pomicultura.
Doi fosti
ofiteri de geniu, cu experiente de viata si varste diferite, conduc astazi o
afacere formidabila, cu un potential de dezvoltare extraordinar. Este vorba de
o firma de demolari prin explozii controlate – Implozia Construct – unde
veti intalni aproape numai cadre militare! Adica fosti ofiteri si subofiteri
din arma geniului, specialisti de inalta performanta in lucrul cu explozivi. De
ce s-au hotarat si in viata civila sa lucreze tot in profesia unde nu se
greseste a doua oara? Simplu: le-a fost mult mai usor sa continue ceea ce au
invatat in armata.
Colonel (r)
Ioan Stoica a absolvit Liceul Militar „Stefan cel Mare” din
Campulung Moldovenesc, promotia 1970, apoi Scoala Militara de Ofiteri de Geniu,
Constructii si Cai Ferate, promotia 1973. Dupa absolvirea Academiei Militare,
in anul 1986, a fost numit comandant de batalion intr-un regiment de
pontonieri. Au urmat alte functii pe santierele de constructii de la Casa
Poporului. Ca orice ofiter genist, a trecut si prin proba de foc a Canalului
Dunare – Marea Neagra, dar asta in primii ani ai carierei militare. A lucrat in
Comandamentul Trupelor de Geniu, in sectia pirotehnica, de unde, dupa niste
disensiuni cu unii camarazi, episod despre care isi aminteste cu amaraciune, a
fost mutat ca sef al geniului in cadrul unui corp de armata. Cand functia
respectiva s-a desfiintat, a fost repartizat pe o functie similara la o mare
unitate de tancuri. De aici a trecut in rezerva in anul 2001, indeplinind,
fireste, conditiile de pensionare. In acelasi an s-a decis, impreuna cu capitanul
(r) Catalin Radu, sa intre in afaceri.
Catalin
Radu are, in buna parte, o biografie asemanatoare cu a partenerului sau de
afaceri: a absolvit Liceul Militar „Dimitrie Cantemir” (1988), Scoala Militara
de Ofiteri de Geniu, Constructii si Cai Ferate (1991), a fost repartizat la
Centrul de Instructie al Geniului, trecand prin mai multe functii – comandant
de pluton, comandant de companie, ofiter cu pregatirea fizica, seful biroului
personal. In anul 2001 a trecut in rezerva prin Ordonanta nr. 7. Cand mai
varstnicul sau coleg de arma i-a propus parteneriatul in afaceri a spus „da”
fara sa mai stea pe ganduri. Asa s-au pus pe treaba, dornici sa arate ca sunt
in stare sa o scoata la capat impreuna. Dupa primul an de activitate,
societatea avea o cifra de afaceri de peste 20 de miliarde de lei, pentru ca
anul trecut aceasta sa fie estimata la circa 30 de miliarde de lei.
Care este
elementul forte al societatii lor? Echipa! De la bun inceput, cei doi fosti
ofiteri au tinut sa-si formeze o echipa de profesionisti desavarsiti, oameni in
care sa aiba incredere, indiferent unde s-ar afla. „In meseria asta – ne
spune Ioan Stoica – daca nu lucrezi in echipa, daca nu ai incredere in
oameni, nu faci mare lucru! Oamenii trebuie sa fie lasati sa lucreze
independent, fara teama de sef, pentru ca, va spun din experienta, cele mai
mari satisfactii le ai atunci cand lucrezi cu placere, fara sa fii stresat de
cineva.”
I-am
intrebat si pe cei doi fosti ofiteri de geniu, ca pe toti participantii la
ancheta, ce sentimente si ce amintiri pastreaza despre institutia militara?
Poate sa vi se para ciudat, dar niciunul dintre ei nu a vorbit urat despre
institutia din care a plecat. „Armata – ne spune colonelul (r) Stoica – m-a
ajutat sa ma realizez ca om, mi-a dat un anume statut in societate. In armata
am avut cele mai mari satisfactii profesionale, chiar daca uneori au mai fost
dificultati, sicanari.” Capitanul (r) Catalin Radu tine sa adauge: „Am
un mare respect pentru fostii mei comandanti indeosebi pentru domnul
colonel Stefan Florescu, un om extraordinar, un sef in adevaratul sens al
cuvantului; stia cand sa fie ferm, cand sa spuna o vorba buna, cand sa
glumeasca. si mai ales ne-a dat, noua, comandantilor mai tineri,
independenta. Cred ca asta m-a ajutat enorm sa cresc profesional.”
Capitan (r) ing. Sorin Stoica
Varsta: 34 de ani
Casatorit
Pasiuni: sportul si lectura.
Locotenent (r) ing. Mircea
Stoica
Varsta: 32 de ani
Casatorit, doi copii: Mihai si Denise Antoanela Adelina
Pasiuni: sportul si lectura.
O poveste de
succes este si aceea a fratilor Sorin si Mircea Stoica. Doi frati
cu destine aproape identice. Sorin are 34 de ani, locuieste in Piatra Neamt,
este casatorit si este directorul general al Societatii Dasimpex. Mircea
are 32 de ani, locuieste in Ploiesti, este casatorit si este directorul general
al Societatii Dasimpex GSM. Care ar fi diferenta? Simplu: fiecare
are afacerea lui, dar, luati impreuna, cei doi frati formeaza cea mai puternica
retea in telefonia mobila din tara, cu magazine de la Timisoara la Galati, de
la Piatra Neamt la Bucuresti.
Sorin
si Mircea au urmat Liceul militar din Alba Iulia, pe care l-au absolvit printre
cei mai buni in promotiile lor. Cand Sorin a reusit la Academia Tehnica
Militara, Mircea l-a urmat. In 1993,
cand Sorin a absolvit ATM, Mircea a fost avansat la gradul de locotenent. A fost
o adevarata sarbatoare in familie, de care isi amintesc cu mare emotie pentru
ca cei mai fericiti au fost, atunci, parintii lor.
Dupa
Academie, drumurile lor s-au despartit pentru o vreme.
Sorin a
devenit inginer in aeronave militare si a fost repartizat la Campia Turzii,
unde a lucrat ca sef de atelier reparatii aeronave, specializarea MiG-21. In
anul 1996 a plecat din armata, prin demisie. S-a angajat, ca inginer, la o
firma de prelucrare a lemnului din Piatra Neamt. Hotarat sa faca mai mult decat
isi dorea patronul, i-a propus acestuia un proiect foarte bine documentat
pentru o investitie. „Domnule, nu ma intereseaza!” – a fost raspunsul pe
care l-a primit. Increzator in proiectul sau, s-a imprumutat de bani si si-a
pus planul in aplicare. Astazi, compania Dasimpex este unul dintre cei
mai importanti dealeri Orange, dispunand de o retea de 40 de magazine in toata
tara si de peste 180 de angajati. Sorin Stoica se afla in topul celor 300 cei
mai bogati romani! Cifra sa de afaceri se ridica la peste 5 milioane de dolari!
In paralel, a mai dezvoltat doua societati – una pe Connex si alta pe Zapp.
Cand este
vorba de secretul succesului sau, Sorin ne raspunde simplu: „Nu cred ca as
fi putut controla o afacere atat de mare (este a doua ca marime in lumea GSM
din Romania) fara educatia militara pe care am primit-o. Anii petrecuti in
sistemul militar de la Alba Iulia pana la Campia Turzii m-au invatat sa fiu mai
organizat, mai exigent si totodata mai apropiat de oameni, sa le inteleg
nevoile si sa-i ajut sa treaca peste greutati astfel incat, cred eu, echipa
Dasimpex este acum o echipa de camarazi in sensul cel mai bun al cuvantului.
Doresc sa multumesc armatei pentru acest lucru si sa sfatuiesc toti tinerii sa
acceada la o eudcatie militara pentru ca este, dupa parerea mea, singura care
le poate conferi o pregatire completa pentru a face fata provocarilor din
societatea romaneasca de astazi. As mai dori sa spun ca succesul afacerii mele
se datoreaza si sotiei mele, Daniela, care mi-a fost sfetnic si m-a incurajat in noptile in care nu puteam
sa dorm de grija investitiilor pe care le facusem.”
Proaspat
inginer militar, in 1996, Mircea a optat pentru Centrul de Instructie al
Geniului. Este unitatea unde a invatat extrem de multe lucruri. In primavara
lui 1998 a fost in misiune in Bosnia-Hertegovina, ca ofiter la serviciul
tehnic. In toamna s-a intors acasa. O vreme a lucrat in Batalionul 96 Geniu, ca
sef serviciu tehnic. A participat la o misiune Mil-to-Mil in Germania.
In luna iulie 1999 a plecat, prin demisie, din armata. Cu banii castigati in
misiunile internationale la care a participat
s-a decis sa inceapa o afacere pe cont propriu in telefonia mobila. „A
fost foarte greu – isi aminteste de acel moment. Telefonia mobila era o
piata in formare. Am intuit oportunitatea de a face o afacere buna in
domeniul telecomunicatiilor. Am intrat intr-un contract de agent autorizat
Dialog, acum partener Orange. A fost o alegere buna. A fost foarte greu sa
razbati din cauza ca luptam pe o piata in care actionau firme mult mai mari, cu
capital strain.” In cateva luni a reusit sa se impuna pe piata locala,
ajungand numarul 1 in Ploiesti.
Ce rol a
avut familia in toata aceasta poveste de succes? A pornit la drum impreuna cu
sotia sa, Adelina. Fara sprijinul ei, lucrurile ar fi fost mult mai greu de
depasit. Sprijinul moral conteaza enorm. Mircea si Adelina formeaza o familie
fericita din toate punctele de vedere. Au doi copii – Mihai si Denisa
Antoanela. Societatea dispune de 25 de magazine proprii, de la Timisoara la
Galati, si o cifra de afaceri de circa 200 de miliarde de lei. A fost
nominalizata in Topul national al firmelor si a luat locul intai pe judetul
Prahova la o categorie unde concurenta este foarte mare – comertul cu
amanuntul. Pe tara, in 2002 s-a situat pe locul 11; in 2003 s-a aflat ceva mai
bine.
Omul de
afaceri Mircea Stoica isi aminteste cu placere de anii petrecuti in armata: „Va
spun ca unui prieten, nu vreau sub nici o forma sa aduc mai multe laude armatei
decat ar merita. Pentru mine, dar si pentru fratele meu, armata a insemnat
totul. Ne-a ajutat foarte mult. Noi am crescut de la varsta de 14 ani in mediul
militar, unde am fost obisnuiti sa fim corecti, responsabili pentru ceea ce
spunem. De aceea, in afaceri mi-a fost foarte greu atunci cand am intalnit
oameni care una spuneau si alta faceau. Armata m-a invatat sa duc lucrurile
pana la capat, sa fiu competitiv, sa am spirit de luptator.”
Fratii Stoica si-au impartit, daca
se poate spune asa, piata. In prima faza, Sorin a girat in nordul tarii, iar
Mircea in sud. Cu timpul au infiintat noi magazine la Sibiu, Galati, Satu Mare,
Iasi, Suceava, Bucuresti. Au inceput sa se suprapuna in unele orase, sunt concurenti.
Locotenent-colonel
(r) Sergiu Capisizu
„Ma intalnesc cu placere cu oamenii cu care am lucrat candva!“
Varsta: 38
de ani
Casatorit,
doi copii: Larisa si Cristina
Pasiuni: lectura.
„Am
avut si sansa, dar foarte mult a contat mediul in care m-am format: armata!”
Asa explica Sergiu Capisizu succesul sau in profesie. Intrat in
avocatura la 1 februarie 2000, a ajuns, astazi, un avocat apreciat, cu un
cabinet particular in Bucuresti, cu un portofoliu de firme puternice si clienti
din toate categoriile sociale. Inainte de a ajunge aici, a fost ofiter al
Armatei Romane. A urmat cursurile unui liceu militar, a absolvit Scoala de
Ofiteri de Infanterie, la Sibiu. Ca ofiter, a avut marea sansa sa lucreze in
unitati de elita ale armatei, cum ar fi Regimentul 2 Mecanizat si Regimentul de
Garda. A facut parte din subunitatile care organizau ceremonialele militare de
gradul zero. O noua sansa i-a dat-o revolutia din decembrie 89, cand a fost
repartizat intr-o unitate de parasutisti. Inceputul de cariera ca parasutist a
fost relativ tarziu. Isi aminteste: „Am zburat, am facut zeci de salturi si,
ceea ce mi se pare extrem de important, am participat la formarea unui colectiv
minunat – un nucleu de militari angajati pe baza de contract. Spun oameni
minunati pentru ca si-acum mai tinem legatura, ne intalnim la diferite
evenimente de familie, ne simtim foarte bine impreuna. Este ceva extraordinar,
armata ne-a unit pentru totdeauna!”
Sergiu
Capisizu a plecat din armata la cerere. Nu am beneficiat de nici un leu si de
nici o masura compensatorie. Ne spune: „Nu as vrea sa sune fals, dar sincer
va marturisesc ca n-am plecat din armata pentru ca m-a nemultumit ceva anume. A
fost o despartire fireasca de un sistem care, pana la momentul respectiv, mi-a
dat tot ce avea sa-mi dea si caruia eu
i-am dat tot ce am avut de dat. Ma intalnesc cu placere cu oamenii cu
care am lucrat candva. Chiar zilele trecute am fost la domnul colonel Anton
Iancu. L-am vazut cat de bucuros era pentru ca ministrul apararii nationale
semnase un ordin privind pastrarea patrimoniului Cercului Militar National. A
fost o chestiune pe care eu insumi, cand eram capitan, am semnalat-o conducerii
Cercului Militar National. Am avut norocul sa lucrez cu oameni deosebiti.
Armata m-a invatat sa fiu serios, sa fiu exigent. Ma consider si acum tot un
soldat. Ma intereseaza ce se intampla in sistemul militar.”
Pe
cand era ofiter, s-a inscris la doctorat la A.S.E., sectia de informatica.
Aceasta pregatire, oarecum independenta de sistemul militar, i-a asigurat o
reconversie rapida in viata civila. Acum, la cei 38 de ani, Sergiu Capisizu
este absolvent a doua facultati si doctorand in informatica economica. Este
coautor al cartii Clonarea informatica, aparuta anul trecut. Are o
familie fericita, doua fete minunate si o sotie care l-a inteles si l-a
incurajat mereu. Ce-si poate dori mai mult un tanar care, cu nici cinci ani in
urma, si-a schimbat destinul? A pornit de unul singur si a reusit intr-un
Bucuresti cu peste 7 000 de avocati, foarte multi dintre ei cu titluri
universitare, autori de carti, cu relatii, cu bani etc. El, ofiterul care n-a
avut nimic comun cu profesia de avocat, a reusit datorita tenacitatii si
seriozitatii sale. Oare se poate spune ca exista o sansa pentru fiecare? Daca
da, atunci pentru Sergiu Capisizu ea s-a numit tenacitate si simtul masurii!
„Mie mi-e frica teribil de tare de penibil – ne marturiseste. In
fiecare dimineata ma trezesc cu aceasta teama in suflet si merg la instantele
de judecata. Este ca si cum ai fi in fata unor ostasi care asteapta sa le spui
lucruri interesante, iar tu bati campii. Este un sentiment ingrozitor, care ca
avocat ma va urmari tot timpul.”
In
fiecare proces, avocatul Sergiu Capisizu a lasat o particica din sufletul sau.
Se spune ca un proces nu se castiga si nu se pierde de avocat. Probabil ca asa
este. Dar, cinstit si corect este sa-i spui omului de la bun inceput la ce se
poate astepta. Or, aici, Sergiu Capisizu n-are voie sa greseasca!
Colonel (r) dr.
Constantin BAlAeT
„Si in afaceri, mai presus de toate este
sanatatea!”
Varsta:
51 de ani
Casatorit,
trei copii: Sergiu, Maria si Traian
Pasiuni: literatura si pescuitul.
Colonelul
(r) dr. Constantin Balaet are ceva militaresc in felul sau
de a fi si a se comporta. Inalt si bine
legat, cu alura sportiva, cu o voce sonora, iti inspira incredere si
sinceritate. In prezent este managerul general al Centrului medical de diagnostic
si tratament LIL MED Bucuresti. Dar pana a ajunge aici, Constantin Balaet a
fost medic militar. A absolvit Facultatea de Medicina Generala „Carol Davilla”
in 1980. A strabatut, cum inspirat spune prietenul sau, istoricul Mircea
Dogaru, intregul cursus honorum al ierarhiei militare si profesionale de
la locotenent si stagiar pana la gradul de locotenent-colonel si medic primar.
Cea mai importanta functie pe care a ocupat-o a fost aceea de director al
Centrului de Hematologie al Ministerului Apararii Nationale. Anul 1998 este
momentul care i-a schimbat viata sub toate aspectele. Nemultumit de felul cum
intelegeau unii sa faca restructurarea armatei, in speta a sistemului medical
militar, doctorul Balaet s-a decis sa plece din institutia militara. Pentru un
om care s-a identificat in totalitate cu armata, momentul a fost dureros. De
aici incolo, viata sa a cunoscut un curs cu totul si cu totul nou – medicina in
sistemul economiei de piata. Cu certitudini si incertitudini, cu necazuri si
bucurii, cu framantari si renuntari, cu pesimism si optimism. Dupa cum se stie,
in anii 1998-1999 au aparut primele legi care au introdus medicina in sistemul
economiei de piata, sistem absolut nou pentru tara noastra. Atunci s-a hotarat
doctorul Balaet sa-si infiinteze un cabinet medical individual. Ulterior,
acesta a fost transformat in Centrul medical de diagnostic si tratament LIL MED
SRL. In prezent, centrul cuprinde specialitati diverse: medicina interna –
cardiologie, gastroenterologie, neurologie, medicina de familie etc. Acesta
dispune de un laborator complet de analize medicale. Extinderile vor viza
serviciile de specialitate – tomografie, pediatrie, radiologie, dotari moderne
cu un laborator de microbiologie si balneofizioterapie.
Cum s-a
regasit medicul militar in noua postura, este multumit de ceea ce face acum? “Sigur
ca sunt nemultumit – ne raspunde transant colonelul (r) Balaet. Dar nu
de drumul pe care l-am parcurs si de optiunile si realizarile mele de pana
acum. Sunt nemultumit de faptul ca nu pot sa fac intotdeauna tot ceea ce-mi
doresc. Acum vin de pe santier, acolo unde se ridica noua cladire a societatii
medicale LIL MED. Efortul este enorm, si financiar, dar mai ales sufletesc. Dar
cred ca nici n-ar putea fi altfel, cand intalnesti tot felul de dificultati, de
birocrati… In societatea noastra multe lucruri trebuie extirpate cu bisturiul,
ca in chirurgie, nu cosmetizate si acoperite cu vorbe de claca. Multora nu le
este clar ca si in afaceri sanatatea este mai presus de toate!”
Daca ar fi
sa-l caracterizez in cateva cuvinte pe doctorul Balaet, as spune ca el este
omul care a stiut sa ia de la viata doar partea plina a paharului. Optimismul,
prietenia tin de firea lui de poet, vesnic visator… Cele trei volume de versuri
si proza, intitulate simplu „Din Gorj… trepte de iubire, trecere sigura,
iubire, recviem pentru Mosu’ Vica”, lucrarile de specialitate aparute in
ultimii ani, toate vorbesc despre complexitatea universului unui om al armatei.
Daca s-a regasit intru totul in noua postura? „Sigur ca da, ne raspunde
transant. Si in afaceri sanatatea este mai presus de toate!”
Punem
punct aici anchetei noastre. Nu inainte de a face o marturisire: ca reporteri,
rar ne-a fost dat sa intalnim oameni atat de deschisi si de sinceri, atat de
placuti si atat de bucurosi ca noi, cei din Armata, nu i-am uitat. „Ma simt
onorat sa particip la aceasta ancheta!” – ne-au marturisit unii dintre ei. Nu
este o exagerare! O declaram cu mana pe
inima! Oamenii acestia au plecat din armata in conditii mai mult sau mai putin
complicate, mai mult sau mai putin dificile pentru viitorul lor.Dar niciodata
n-au reprosat ceva Armatei, adica institutiei care i-a format ca barbati
adevarati. „Iesirea din sistem” a fost optiunea lor, pe care n-au regretat-o
niciodata. Ceea ce au regretat si poate ca mai regreta si acum este faptul ca
s-au despartit de niste prieteni adevarati, de o lume in care coeziunea sufleteasca,
prietenia, sinceritatea au insemnat si vor insemna intotdeauna totul!
Ancheta
realizata de
colonel
DUMITRU ROMAN si capitan FLORIN SPERLEA