Joi,
17 ianuarie 1966, ora 1020. O dimineata
ca oricare alta, in care locuitorii unui mic sat aflat pe coasta mediteraneana
a Spaniei – Palomares – habar nu au ca au fost la un pas de o catastrofa
nucleara. Ei isi vad linistiti de propriile treburi si se bucura ca accidentul
aviatic, despre care au fost informati intr-un tarziu, nu s-a soldat cu
victime. Dar pericolul pandeste, chiar langa propriile case sau hambare…
Un
bombardier strategic B-52 – supranumit Stratofortress – apartinand Fortelor
Aeriene ale SUA si avand o incarcatura de 4 bombe cu hidrogen de tipul B-28 de
1,5 megatone, se afla, in acea zi, intr-o misiune de rutina deasupra Marii
Mediterane, urmand sa fie realimentat in zbor de un avion-cisterna Boeing
KC-135 (cunoscut sub denumirea de Stratotanker), pentru a se putea intoarce
apoi, dupa mai bine de 12 ore de zbor, la baza aeriana Seymour Johnson, North
Carolina (SUA).
Maiorul
Emila Chapla, comandantul aeronavei KC-135, a realizat manevra obisnuita in
asemenea situatii, asa cum o facuse de nenumarate ori pana atunci, si a vazut
cum bombardierul american si-a intins conducta mobila pentru procedura de
alimentare. A realizat insa ca „fortareata zburatoare“ se apropie prea repede si
la o distanta prea mica de propria-i aeronava si, inainte de a apuca sa
avertizeze echipajul de pe B-52, coliziunea s-a produs. Avionul-cisterna a
explodat, in timp ce bombardierul, grav avariat, s-a prabusit ca o torta in
apropierea localitatii spaniole Palomares, nu inainte insa ca o parte a
echipajului sa se fi putut salva. Cele patru bombe nu au explodat, dar
pericolul nu era cu totul inlaturat, ele imprastiindu-se pe o raza destul de
mare. O echipa de specialisti americani s-a deplasat de indata la locul
dezastrului, insa locuitorilor din Palomares, desi instiintati despre
accidentul aviatic petrecut, nu li s-a suflat o vorba despre incarcatura
transportata de bombardierul B-52. Ei s-au alarmat abia atunci cand li s-a
interzis sa paraseasca perimetrul localitatii. Ziaristii, care au identificat ramasitele
aeronavei prabusite ca fiind ale unui B-52, si-au extins investigatiile si au
lansat ipoteza unui transport de bombe nucleare, presupunand ca un asemenea tip
de aeronava nu avea cum sa nu aiba o incarcatura specifica.
Secretul nu
a putut fi pastrat prea mult timp, mai ales ca recuperarea bombelor s-a
realizat printr-o ampla operatiune terestra si aeriana, trei dintre bombe (una
fiind descoperita de un locuitor din Palomares, in apropierea casei sale) raspandind
deja in atmosfera, in urma impactului, praf radioactiv. O usoara briza, obisnuita
in acea zona, a contribuit la o rapida imprastiere a invizibilei otravi.
Gasirea
celei de a patra bombe a fost insa mult mai dificila. Marturia lui Simo Orts –
un pescar care sustinea ca vazuse cum in apropierea locului in care se afla cu
barca sa se scufundase, incet, in apele marii, un obiect metalic lung, agatat
de doua parasute – a contribuit in mod decisiv la recuperarea ultimei bombe. El
a informat, la intoarcere, politia din port, dar ca urmare a secretului impus
de americani in acest caz, nici macar politia spaniola nu stia despre ce ar
putea fi vorba.
Dupa ce
specialistii implicati in cercetarea incidentului au auzit de declaratiile
pescarului, s-a reusit identificarea zonei si 20 de nave, 2.000 de marinari si
135 de scafandri au fost angajati in recuperarea bombei ratacite. Un batiscaf si
doua submarine mici au fost implicate, de asemenea, in operatiunea secreta care
a capatat numele de cod „Broken Arrow“.
Graba cu
care s-a actionat era determinata de posibilul pericol al poluarii Marii
Mediterane, dar in ciuda insucceselor initiale cautarea a continuat pentru ca
un eventual abandon ar fi putut lasa cale libera, in conditiile Razboiului
rece, unei actiuni similare a sovieticilor.
Dupa
aproape doua luni de la coliziunea celor doua aeronave, un minisubmarin a
descoperit o parte dintr-o parasuta care insotise bomba si, urmand firul
acesteia, a fost gasita, in cele din urma, intacta, cea de a patra bomba. Ea a
fost adusa la suprafata, in deplina siguranta, dupa doua saptamani, astfel incat,
la 7 aprilie 1966, cosmarul a luat sfarsit. Astazi, bomba gasita in adancurile
Marii Mediterane este expusa intr-un muzeu din SUA care rememoreaza istoria
bombei atomice (Albuquerque, New Mexico).
O tragedie
nucleara, la o scara inimaginabila, fusese evitata.
Costurile
operatiunii de recuperare, de reabilitare a solului contaminat (se estimeaza ca
au fost excavate si trimise in SUA peste 1400 de tone de pamant si recolte) si
despagubirile oferite locuitorilor din Palomares s-au ridicat la peste 50 de
milioane de dolari.
Capitan Florin Sperlea