“De dragoste”, in Colegiul  Militar

 

Mai mereu in cariera mea de jurnalist la “Ora armatei” mi-am formulat intrebari, mi-am facut planul interviurilor sau reportajelor pe drum, numindu-l in sinea mea “drumul celor o mie de ganduri”. Incerc sa revad cu ochii  mintii, anterioarele episoade care  s-au derulat in locurile pe care urmeaza  sa le revad peste putin timp… De fiecare data sunt puncte comune si subiecte care vrand-nevrand se repeta in mod obligatoriu. Acum este pentru prima data cand lucrurile stau altfel si ma mir, parca,  de ezitarile  unui om care nu e inca hotarat  cum sa abordeze un subiect delicat: dragostea in liceul militar.

 

Important este sa vorbesti despre lucruri altfel puse intr-o lumina mai degraba ascunsa si ignorata. Ca nu-i asa? Ei au venit aici sa invete, nu sa se tina de alte lucruri… Sigur, o data cu venirea fetelor de vreo trei ani si ceva in colegiile militare – si asta intr-o proportie care o depaseste net pe cea a baietilor - nu se putea sa nu apara niste relatii intre ei, relatii mai apropiate decat cele cu care eram obisnuiti, acelea de colegialitate si stransa prietenie intre baieti. Care este normalitatea? Aceea de pana acum trei ani, cu liceul militar reduta a  baietilor, cu prietenii intre acestia cum numai acolo se pot lega, cu aventuri extrascolare in cautarea fetelor atat de ravnite si greu de cucerit in conditiile unui regim de internat sau aceasta, in care fetele muncesc umar la umar cu baietii imbracate in aceeasi uniforma albastra, fac sectoare, invata laolalta si finalmente se indragostesc ?

Comandantul colegiului, colonelul Dorin Zamfir, imi vorbeste cu o dezinvoltura dezarmanta despre cele cateva “cupluri” deja cunoscute in Colegiul Militar “Dimitrie Cantemir” din  Breaza. Imi dau seama repede ca mi-am facut prea multe probleme despre cum sa abordez un subiect  pe care il credeam delicat, asa ca  montez repede minidiscul si microfonul; se apropie pauza si am deja cateva intalniri fixate cu doua dintre aceste “cupluri “despre care imi vorbea comandantul! Iar ragaz nu am mai mult de 10 minute. 

 

In holul central al pavilionului clasei ii cunosc pe cei care vor vorbi  la microfon, cei pe care i-ati si auzit la Ora armatei de la 10.00 la 11.00, sambata dimineata, daca ati ascultat. Doua cazuri speciale, doua entitati deja.Cupluri – desi suna poate ciudat - ce compun o imagine care acum 10 ani era de neconceput: tineri liceeni in haine militare albastre,  de colegiu, o fata si un baiat, indragostiti unul de celalalt. Desi ni se pune la dispozitie un birou, ii invit afara, la o plimbare, care are darul de a lasa deoparte canoanele si diferentele de varsta sau poate de grad. Cuvintele incep sa curga firesc, la fel de firesc precum ei se poarta si traiesc aici, la Breaza, altfel decat pot accepta unii ”indoctrinati”, asa cum, manati de patima varstei, ii eticheteaza ei. Toti am fost la fel, toti ne-am crezut altfel si toti am fost deasupra tuturor, mai ales cand am iubit! Prima pereche pe care am abordat-o are o istorie interesanta. S-au cunoscut acasa, in Tulcea, pentru ca de acolo sunt amandoi. El, Sorin Nichifor, era deja elev de un an la Breaza, iar in vacanta de vara a cunoscut-o pe ea, Carmen Albisteanu, care tocmai  luase examenul de admitere.  

 

Sorin: Inca de cand am aflat ca vom petrece atat timp impreuna am stiut ca va fi o relatie de lunga durata.

- Cum privesc ceilalti colegi relatiile voastre?

 Sorin: Noi intre noi, colegii, ne ajutam si ne intelegem. Ba chiar pot spune ca ne incurajam in a avea relatii frumoase intre baieti si fete…problema este ca de multe ori ofiterii inteleg gresit aceasta idee si raman la ideile preconcepute pe care si le-au format. 

-Adica?

 Sorin: Ei cred ca daca exista o relatie de prietenie intre un baiat si o fata, aceasta trebuie sa se manifeste in cele mai urate moduri cu putinta… ca nu exista exceptie de la regula!

- Haideti sa vorbim deschis despre relatiile voastre, sa le explicam celor care poate nu au incredere in voi, ca dragostea adevarata poate fi si asa precum o traiti voi. Ce planuri de viitor aveti?

 Carmen: Cand voi fi eu anul IV, Sorin va pleca la academie, apoi voi incerca sa intru si eu si, speram noi, relatia va continua.

M-am despartit de ei dupa scurta discutie din mijlocul platoului insorit si plin de zapada, cu o nostalgie a propriilor experinte din vremea liceului. Carmen si Sorin formeaza intr-adevar o pereche potrivita, studi­osi, visatori si frumosi… Impreuna si la Breaza, dar si la Tulcea. Ce-si poate dori mai mult un  indragostit de 16 –17 ani?

Ramanem afara, pe platou, pentru ca este o zi superba si sunt convins ca aceasta atmosfera trans­pare in discutia noastra, si ca daca ne-am fi inchis intr-o clasa dialogul ar fi fost mai opac. A doua pereche imi aduce aminte ca timpul se scurge mereu prea repede. Parca mai ieri veneam la Breaza sa realizez in direct un duplex pe Radio Romania Tineret! Iar subiectul era unul senzational: pentru prima oara in istorie: fete in colegiul militar! Iata ca, pe nesimtite, au trecut aproape patru ani. Ea era anul I!  Bucuresteanca Cristina Dinu, inter­locutoa­rea mea de atunci, s-a facut mare! Este anul IV si mai este si indragostita de Andrei Cernatescu, din Vaslui.

Cristina: Intre timp am evoluat si, pe toate planurile, am acumulat cunostinte pretioase, iar acum… acesta este pasul final! Acum, in clasa a XII-a, trebuie sa ating ce mi-am propus in anul I… pana acum doar am pus bazele!

- Cand v-ati imprietenit?

Andrei: Cred ca s-a facut un an… la un meci de baschet ne-am intalnit si acum suntem... totusi impreuna.

- De ce totusi? Au fost probleme, v-ati mai certat?

Andrei: Nu, nu ne-am certat, nu au fost probleme, dar, avand in vedere contextul in care s-a infiripat relatia noastra, e un lucru pozitiv!

-?!

Andrei: Liceul militar! Inseamna multe ingradiri…

- Ce anume nu le este pe plac unora ?

 Andrei : Cred ca expunerea in public si exagerarile pe care le fac anumite cupluri…

- Sunt si din astea!?

Andrei: Da, nor­mal, sunt… Sa­ru­­turi in fata pro­fesorilor sau eu stiu… in fata cadre­lor.

- O noua ima­gine care acum 10 de ani era de ne­con­ceput! Este un risc asumat sa ai o relatie in armata?

Andrei: Am mai zis ca fetele ne motiveaza! Fata mea ma motiveaza! Si… e bine sa ai un sprijin in astfel de conditii.

Cristina: O re­latie de acest gen, cum este a noastra, te ajuta sa depasesti anumite lucruri in anumite mo­men­te… si pe mine m-a ajutat foarte mult.

- A nins! E zapada multa inca… Cine a dat la zapada?

Cristina:  Fetele, cot la cot cu baietii!

- Nu le-ati menajat?

Andrei: Nu, nu consider ca au fost menajate… avand in vedere ca sectoarele se repartizeaza in mod egal!

- Planuri de viitor?

Cristina Dinu&Andrei Cernatescu Sa fim impreuna … noi doi!

*

Sigur, discutii pot fi destule pe marginea acestui subiect, pareri si pro, si contra. Liceul militar in acceptiunea aceea traditionala de la mijlocul secolului XX  s-a mai schimbat o data cu lumea. Poate nu mai este atata strictete, dar cu siguranta institutia a castigat pe latura umana si asta poate fi – in opinia sociologului - un avantaj determinant, in formarea unor personalitati complexe care sa se integreze si sa faca pana la urma diferenta in contextul actual al dezvoltarii societatii. Oricum, raman cu imaginea aceasta de normalitate pe care multi dintre noi refuzam inca sa o acceptam. Imi aduc aminte de afirmatii de genul ”Liceul militar formeaza viitori luptatori ! De idile avem noi nevoie?”

In continuare mentalitatile sunt acelea care se schimba cel mai greu… Pana una, alta  acesti pusti de liceu tocmai ne arata ceva. Tocmai ne spun ca lumea se schimba. Si ca ei se iubesc, cuminte si nebuneste, exact ca in zilele in care, fiecare dintre noi, am iubit pe cineva... nepamantean. 

 

P.S. Ce va fi ? Cum vor arata acesti tineri peste cativa ani? Am fost apoi la Brasov, dorind ca demersul nostru sa puna intr-o lumina corecta ceea ce se intampla in institutiile de invatamant din armata de cand sunt si fete scolarizate. Si aici,  experienta pe marginea subiectului este una de luat in seama. Rectorul Academiei Fortelor Aeriene “Henri Coanda,” generalul-maior conf. univ. dr. Constantin Zaharia, a declarat: Sigur e un subiect asupra caruia focalizam acum, dar pe care nu trebuie sa-l desprindem de context. In primul rand, nu suntem nascuti militari, suntem oameni ca orice fel de oameni care ne alegem o cariera. Sigur ca partea umana din noi sau datul acela pe care il avem fiecare, acel dat se manifesta! Independent ca porti sau nu porti uniforma. Pana in momentul de fata, in cei trei ani de cand sunt aici, nu am constatat ca aspectele de diferente de sex sa aiba efecte negative, as spune dimpotriva ca au marit oarecum spiritul competitional, au contribuit la o mai buna adaptare in plan social a partii masculine – adica acea agresivitate poate este mai estompata, poate ca stiu si ei sa se poarte in limitele codului bunelor maniere si in viata civila. Spun ca aceasta este o chestiune fireasca,   daca am face un studiu in universitatile civile ce am constata? Am constata o relatie de apropiere, atasament intre colegi, baieti si fete, grupuri care merg impreuna la distractie, muncesc impreuna, rezultatele sunt cele care sunt, pot sa fie si alte finaluri, insa pentru studentele din Academia noastra este prevazut sa nu se casatoreasca in timpul facultatii cu studenti din institutie.

 

 Capitan Cristian DUMITRASCU

 

            De primavara

Anul cel vechi demult s-a implinit

Timidul soare umbla printre nori hoinar,

De sub omat un ghiocel neprihanit

Ne-anunta demn: E primavara iar!

 

Roiuri de fluturi si albine trec in zbor,

De fericire si sperante sufletul e plin,

Suntem acum la inceput de martisor

Si va sarbatorim pe voi, eternul feminin.

 

Voi faceti viata noastra mai frumoasa,

Ne umpleti sufletul de bucurie si de dor,

Ne-aduceti liniste si pace-n casa,

Cu voi si timpul trece parca mai usor,

 

Facandu-ne sa nu simtim,

Arsita verii, ploaia, gerul, vantul.

Ca sunteti langa noi, va multumim,

Cu sufletul, cu fapta si cuvantul.

 

Capitan Ioanid Catalin DIACONU

<sus>