CARACTERUL FONDATORULUI
In
aceasta saptamana, dam onorul unuia dintre cei mai respectati jurnalisti
militari, colonelul
Dumitru Roman.
Inconfundabilul nostru camarad trece in rezerva si intra in istoria presei militare
cu prestigiul sau de cofondator, alaturi de colonelul Vasile Stan, a seriei noi
a apreciatei reviste – postdecembriste – de psihologie militara, sociologie si
teoria educatiei – SPIRIT MILITAR MODERN – SMM.
Scopul
acestor randuri-ganduri este de a dezvalui ceea ce… nu a facut Domnul Mitica,
cum il alinta amicii. In ultimii 15 ani.
Intr-o
vreme cand la moda era decimarea structurilor militare, dupa criterii pur
conjuncturale, colonelul Roman nu s-a sfiit sa apere conditia jurnalistului
militar, folosind drept argumentatie necesitatea acumularii unei experiente notabile – care nu se dobandeste peste
noapte –, a unui echilibru interior – in absenta caruia ierarhia valorilor este
expresia unor puseuri personale –, a unei autodiscipline a scrisului – care
survine din truda reala, pe eterna coala alba de hartie –, a obsesiei
perfectiunii exprimarii – cu fireasca vanatoare de idei inedite, in detrimentul
cultivarii senzationalului facil.
Initiind
studii, dosare, comentarii, anchete cu
perspective solid fundamentate in ceea ce priveste transformarea Armatei Romaniei, editorul-sef
al SMM nu s-a impacat deloc cu “Miticii” vizibili te miri unde in piramida
kaki. A ramas adeptul necesitatii criticarii publice, dar temeinic
argumentate, a starilor negative de lucruri, acolo unde acestea au fost
vizibile si cu ochiul liber al gazetarului militar. Sau sesizate de cei care au
suportat efectele mimarii competentei,
ale promovarii “pe usa din spate” sau
lipsei de respect pentru adevarata valoare profesionala.
Nu s-a
lasat intimidat cand a fost sunat la telefon de te miri cine, infuriat de
aparitia unui punct de vedere mai putin ortodox. Nici nu a cazut in plasa unor
“pescuitori in ape tulburi”, a caror profesiune de credinta, elegant mascata,
era delatiunea. Nu a acordat premiile revistei decat dupa o profunda comparatie
si ierarhizare, deloc subiectiva, a
volumelor propuse de candidatii la laurii “Galei Jurnalistilor Militari”.
Nu l-a
ametit propria glorie, ci a cautat cu rabdare si a reusit sa descopere tineri
cu reale aptitudini pentru cariera de ziarist militar. Pentru fiecare dintre
ei, dupa cateva luni, a avut cate un verdict profesional. De validare sau nu
a potentialului gazetaresc al stagiarilor cu grade mici, dar ambitii mari.
Majoritatea junilor nostri colegi din Trustul de Presa al Armatei Romaniei ii
datoreaza propunerea de incadrare in cea mai puternica structura mediatica
militara de la flancul estic al NATO. Din punctul de vedere al consecventei cu
care a pregatit schimbul de maine al gazetarilor din Trustul nostru, a fost,
indiscutabil, cel mai eficient redactor-sef.
Nu a cautat
pretuirea semenilor decat pe baza produsului finit - SMM, cu nimic mai prejos
decat publicatiile militare occidentale similare. Nu singur, ci impreuna cu cei
care l-au secondat cu un respect sincer: camarazii Florin Sperlea, Marian
Predoaica si colega Delia Petrescu (simpla coincidenta de nume cu semnatarul
acestor randuri).
Nu a
folosit vreodata un limbaj neadecvat dialogului elevat. Nu a cazut in patima
religiozitatii nici cand a suferit fizic, datorita crasei neglijente a unor
purtatori de halate albe. Nu si-a iesit din ritmul profesional autoimpus nici
cand primea indicatii pretioase de unde nu ar fi fost cazul.
Si ne-a
surprins pe toti cu un fulminant editorial, publicat in SMM, consacrat
momentului trecerii la pensie a profesionistilor militari. Cu o deloc simulata
emotie, reproduc finalul acestuia: ”Vorbind despre conditia de pensionar, este firesc sa ne referim si la pensionarul militar.
Mai ales ca in ultimii zece ani armata pensionarilor a ajuns sa depaseasca de
cel putin trei ori, in efective, actuala armata. Ce fac acesti oameni, cum s-au
integrat ei in societate, cu ce dificultati se confrunta? Toate aceste
intrebari raman fara raspunsuri clare, in masura sa dea, la nivel de statistica,
o imagine corecta asupra acestei categorii sociale. Si asta din cauza ca, pana
acum, nu s-au intreprins, din cate cunosc, studii serioase asupra conditiei
pensionarilor militari. Faptul ca nu exista cercetari sociologice pe aceasta
tema, nu inseamna ca problemele pensionarilor militari au disparut. Dimpotriva,
fara un control cat de cat viabil, conditia pensionarului militar risca sa se
degradeze tot mai mult. Aceasta situatie provoaca, indirect, ingrijorare
printre cei care urmeaza sa iasa la pensie. Speriati de perspectivele care
ii asteapta, ei incearca fel de fel de tertipuri pentru a amana cat mai mult cu putinta clipa scadentei. Nu mi se
pare insa ca acesta este modul cel mai onorabil de a incheia o cariera militara
remarcabila. Cred ca este bine, asa cum spunea un mare actor, sa te retragi cat
publicul inca iti cere un bis!”
Dupa 36 de
ani de cariera militara, din care 25 ca jurnalist aflat in serviciul Adevarului
despre evolutia Armatei Romane, fondatorul Spiritului Militar Modern, colonelul Dumitru Roman, dovedeste, o
data in plus, o tarie de caracter cu care putini se pot lauda.
Suntem
onorati de sansa pe care am avut-o de a avea drept prieten, camarad,
redactor-sef, moderator de dezbateri si promotor de valori reale un Om de talia
Domnului Mitica. Caruia ii dam si o veste pe masura aspiratiilor sale: in 2005, se va
dubla tirajul revistei de psihologie militara, sociologie si teoria
educatiei! In beneficiul viitorilor profesionisti, aflati acum pe bancile colegiilor
militare, in aulele si laboratoarele academiilor militare, pe terenurile de
instruire ale scolilor de aplicatie.
Cu
demnitate si bun-simt, cel care ar fi binemeritat de la Patrie Virtutea Militara, trece, cu fruntea sus, in Armata
Pensionarilor. Cati ca el?
Harta saptamanii
Ora diplomatiei (2)
1. Bruxelles – 21
februarie: intalniri cu regele Belgiei, prim-ministrul belgian Guy
Verhofstadt si Secretarul General NATO, Jaap de Hoop Scheffer; dineu cu Presedintele
Frantei, Jacques Chirac; 22 februarie: intrevedere cu primul-ministru
britanic, Tony Blair, si participare la sesiunile de lucru ale Summitului NATO;
intalnire cu Presedintele ucrainean, Victor Iuscenco, a carui tara doreste sa
intre in NATO;
2. Mainz, Germania – 23 februarie: dineu cu Gerhardt Schröder, cancelarul Germaniei, si
trecerea in revista a trupelor americane cantonate la Wiesbaden.
3. Bratislava, Slovacia – 24 februarie: intalnire cu Presedintele slovac, Ivan Gasparovici, si
Presedintele rus, Vladimir Putin.
Precedat
si pregatit nu numai de turneul Secretarului de Stat, Condoleezza Rice, ci si
(mai ales) de tonul conciliant al acesteia, turneul european al Presedintelui Bush
este primul din noul sau mandat. In 2000, se intampla la fel. Prima tinta era
tot Europa. Vremurile de atunci erau marcate de unitate de interese si armonie.
Relatiile de acum ale Americii cu traditionalii sai aliati par sa se fi
schimbat. Fara a-si reconsidera
si regreta campania din Irak – principala cauza a disensiunilor –, Presedintele
Bush incearca sa ii recastige pe europeni, convingandu-i, pe de oparte, ca
Alianta este inca utila si viabila si, pe de alta parte, ca au toate motivele
sa fie alaturi de americani in fata provocarilor si incercarilor de tot felul:
orgoliile nucleare ale Iranului si Coreii de Nord, insurgenta irakiana si
reticentele Siriei, problema palestiniana, exporturile de armament catre China.
Logica este simpla: cauza comuna ar trebui sa impuna si unitatea mesajelor. Asa
este, numai ca drumul spre acest ideal nu pare sa fie la fel de drept si neted
cum era odinioara. Argumentele pe care se intemeiaza rationamentul sunt insa
juste si ar trebui sa primeze in fata oricaror interese divergente: "Alianta
dintre Europa si America de Nord este principalul pilon al securitatii noastre
in acest inceput de secol. Legaturile noastre comerciale sunt motorul economiei
mondiale. Exemplul nostru de libertate economica si politica indreptateste sperantele
milioanelor de oameni saraci si oprimati. Prietenia noastra este esentiala
pentru pacea si prosperitatea lumii si nici o neintelegere din trecut nu ne va
desparti."